Fostul primar PSD al sectorului 1 Daniel Tudorache este cercetat penal de procurorii DNA pentru trafic de influență și spălare a banilor, procurorii stabilind ca acesta să plătească o cauțiune de 1 milion de euro. Conform DNA, în perioada 2008-2018, Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale și ar fi apelat la soția și menajera sa pentru a ascunde banii obținuți ilicit. Astfel, au fost deschise conturi pe numele acestora, au fost cumpărate pe numele fostei soții imobile în valoare de 305.000 euro și 470.000 lei, precum și bijuterii de sute de mii de euro, între care un diamant de 190.000 de euro.

Dan TudoracheFoto: Agerpres

Dan Tudorache a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie vineri noapte și a fost audiat pe tot parcursul nopții. El a ieșit de la DNA sâmbătă dimineață, împreună cu avocatul său.

Social-democratul este anchetat într-un dosar privind achiziționarea de tablete, iar un altul se referă la fapte comise în anii 2006-2007.

DNA a anunțat sâmbătă că procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Daniel Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primăriei Sectorului 1 București, pentru infracțiunile de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.

În același dosar s-a mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de fosta soție și o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influență.

Totodată, celor trei inculpați li s-au fixat cauțiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie, după cum urmează:

  • - 1.000.000 de euro - Daniel Tudorache
  • - 200.000 euro - fosta soție
  • - 75.000 euro - persoană fizică aflată în anturajul primarului

Acuzațiile pe care i le aduce DNA

  • În perioada septembrie 2016 – mai 2017, persoana aflată în anturajul lui Daniel Tudorache ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri îl avea cu o instituție aflată in subordinea Primăriei Sector 1. În schimbul banilor, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții (plată la timp a facturilor și actualizarea tarifelor).
  • În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență.
  • În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme Daniel Tudorache. Acesta i-ar fi întărit omului de afaceri convingerea că solicitantul comisionului ar fi trimisul său și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului. În acest mod, Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influenței.
  • De altfel, există suspiciunea rezonabilă că primarul de la acea vreme Daniel Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul său.
  • În perioada în care a ocupat funcții publice (2008-2018), inculpatul Daniel Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproporționat de mari comparativ cu veniturile sale licite.
  • Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obținute în mod nelegal, acesta ar fi interpus două persoane (soția și menajera), care au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil.
  • Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.

În perioada de referință (2008-2018), în care Daniel Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentând o medie de aproximativ o mie de euro pe lună), există suspiciunea că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de spălare a banilor constând în:

  • - depunerea de sume de bani în numerar prin intermediul fostei soții și al menajerei, în conturi bancare deschise pe numele acestora – în total 2.990.000 lei și 235.000 euro;
  • - achiziționarea de bunuri imobile pe numele fostei soții în sumă totală de 305.000 euro și 470.000 lei, sume plătite de asemenea în numerar;
  • - acordarea unui împrumut unei persoane, tot în numerar, în cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei soții;
  • - achiziționarea de bijuterii, inclusiv diamante, a căror valoare urmează a fi stabilită (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel în valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii în valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant în valoare de 80.000 euro și un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei și lănțișor cu pandantiv în valoare de 11.200 de euro, etc.);
  • - achiziționarea de acțiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei soții;
  • - asocierea în participațiune cu o societate privată cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei soți;
  • toate acestea cu fonduri cu privire la care există suspiciunea că sunt provenite din infracțiuni.

În ceea ce privește cel de-al doilea dosar (n.r. - vizând achiziția de tablete pentru elevi -n.r.) în care joi au fost făcute de percheziții domiciliare, DNA precizează că va face publice informații când situația judiciară o va permite.

Ce a declarat avocatul lui Tudorache

"Nu poate face declarații, având calitate în acest dosar. Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni care trebuie lămurite cu documente. După cum bine știți, e vorba despre două dosare, dintre care unul vizează achizițiile de tablete, care, din punctul nostru de vedere, au fost complet legate. În celălalt sunt așa-zise fapte foarte vechi, din 2006-2007. E absolut imposibil să-ți amintești ce ai făcut acum 12-14 ani. De aceea vom aduce și noi probe în zilele următoare și cred că vom clarifica, dacă nu 100%, 99%”, a declarat avocatul lui Dan Tudorache.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 38 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, în două dosare în care sunt cercetate fapte de corupţie. Au fost făcute percheziții și la locuința lui Dan Tudorache, precum și acasă la fostul primar Marian Vanghelie. De asemenea, a fost audiat la DNA și fostul primar PSD al Sectorului 5 Daniel Florea, care spunea că a fost chemat în calitate de martor.

"În cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 38 de locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi judeţul Ilfov, din care două sunt entităţi aflate în subordinea unor primării de sector, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice", a precizat DNA într-un comunicat.

Tot joi, Daniel Tudorache a scris pe Facebook că percheziţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost făcute în urma unei sesizări a actualului edil, Clotilde Armand, privind achiziţia de tablete pentru elevi.

Mesajul transmis de Tudorache joi, pe Facebook:

  • "Pentru a nu se face speculații cu substrat politic și pentru că nu am nimic de ascuns, doresc să vă aduc la cunoștință situația reală.
  • Percheziția a fost efectuată în urma uneia dintre multele sesizări formulate de Clotilde Armand împotriva mea și anume ACHIZIȚIA DE TABLETE pentru elevii din Sectorul 1.
  • Din punctul de vedere al actualului primar al Sectorului 1, achiziția de tablete pentru copii în contextul pandemiei nu era necesară. De altfel, Clotilde Armand a inceput prigoana totală împotriva tuturor angajaților primăriei care nu au “pupat inelul”.
  • Revenind la percheziție, am pus la dispoziția organelor de anchetă tot ce mi s-a solicitat, însă nu s-a identificat nimic suspect. Nu sunt un om bogat, averea mea fiind familia și onoarea.
  • Nu am fost “ridicat”, “dus la audieri”, “reținut” sau subiect al vreunei alte acțiuni spectaculoase și nici nu mi s-a adus la cunoștință ca aș avea calitatea de “suspect” sau “inculpat” în vreun dosar.
  • Mai multe detalii nu știu în acest moment, însă vă voi ține la curent cu orice noutate. Mă voi prezenta la orice solicitare a autorităților, pentru că, așa cum am mai spus, nu am nimic de ascuns. Și, cel mai important, sunt liniștit și mândru în legătură cu activitatea desfășurată în mandatul meu de primar al Sectorului 1".

CITEȘTE ȘI: