Marius Lazăr, liderul clubului de motociclişti Hells Angels Bucureşti, şi doi neozeelandezi au fost arestaţi preventiv în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul de trafic de cocaină instrumentat de DIICOT. Potrivit procurorilor, rețeaua era coordonată de persoane aflate în detenție în Noua Zeelandă, iar drogurile au fost traficate din SUA unor grupări cunoscute de crimă organizată din Europa și Noua Zeelandă.

DIICOTFoto: Agerpres

Potrivit deciziei instanţei, Marius Lazăr, Michael Matthews Murray şi Patrick Johnson Marc au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în vederea predării lor către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, pentru executarea mandatului de arestare emis în 4 noiembrie de un magistrat al Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, scrie Agerpres.

Cererea de extrădare formulată de autorităţile din SUA va fi discutată de Curtea de Apel Bucureşti în 16 decembrie.

Cei doi neozeelandezi şi şeful clubului de motociclişti Hells Angels Bucureşti au fost prinşi joi de procurorii DIICOT, în urma unei ample operaţiuni de destructurare a unei grupări internaţionale de traficanţi de cocaină.

La percheziţii au fost folosite drone de supraveghere, fiind găsite într-un depozit 12 motociclete şi două autoturisme de lux, mari sume de bani, o armă letală şi cantitatea de 100 de grame de cocaină.

Potrivit DIICOT, autorităţile din Statele Unite ale Americii au transmis o cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, formulată de Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, prin care se solicită sprijinul procurorilor DIICOT în desfăşurarea unei investigaţii cu privire la un grup infracţional organizat, responsabil de obţinerea unor cantităţi însemnate de cocaină şi metamfetamină în SUA şi în alte state şi distribuirea acestor droguri în UE şi în Noua Zeelandă.

De asemenea, gruparea a desfăşurat activităţi de spălare a banilor obţinuţi din traficul de droguri.

Conform DIICOT, membrii organizaţiei au obţinut şi au distribuit drogurile în beneficiul mai multor grupuri cunoscute de crimă organizată, care operează în Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Nouă Zeelandă.

Liderii grupării, aflaţi în detenţie pe teritoriul Noii Zeelande, au negociat, prin intermediari, cumpărarea unor cantităţi de cocaină şi metamfetamină în beneficiul uneia dintre grupări, negocierile şi tranzacţiile având loc pe teritoriul României.

În cadrul negocierilor desfăşurate, reprezentanţii români ai grupării le-au solicitat şi ei o cantitate de droguri furnizorilor şi au discutat despre posibilitatea asasinării unui membru al unei grupări rivale.

Pe 18 noiembrie, procurorii DIICOT - Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO au efectuat trei acţiuni de prindere în flagrant după cum urmează:

  • surprinderea a doi cetăţeni neozeelandezi, imediat după ce negociaseră plata unei cantităţi de cocaină, ce urma să fie transmisă în Noua Zeelandă;
  • surprinderea, într-un depozit, a unui membru al grupării, după ce acesta negociase preluarea unei cantităţi de cocaină, având ca destinaţie România;
  • surprinderea, într-o locaţie utilizată ca loc de întâlnire a membrilor grupării, a liderului acesteia din România, având asupra sa suma 50.000 de euro, în numerar, şi actele de proprietate a două imobile, reprezentând o parte din plata cantităţii de cocaină care ar fi trebuit să ajungă în România.