Președintele Klaus Iohannis a calificat drept "un pic nerumegată" afirmația ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, potrivit căreia "suntem vinovaţi toţi din această ţară" pentru tragedia de la spitalul din Piatra Neamț.

Nelu TataruFoto: Agerpres
  • "O afirmație un pic nerumegată. Nu toți suntem de vină, sunt de vină cei care au fost la guvernare, la conducere, cei care nu au alocat resurse, cei care nu s-au îngrijit de calitatea personalului și a managementului", a declarat Iohannis, în conferință de presă, întrebat despre afirmația lui Nelu Tătaru.

Iohannis a mai spus că "mai vinovați sunt cei care au guvernat mai mult în ultimii ani - marele PSD, vinovatul moral".

Sâmbătă noaptea, întrebat dacă se simte vinovat pentru ce s-a întâmplat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, unde 10 pacienți cu COVID au murit, iar alte 7 persoane, între care un medic, au fost rănite într-un incendiu care a mistuit secția ATI, ministrul Sănătății a răspuns: "Pentru situaţia de peste 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală".