Maia Sandu a salutat duminică seara, după închiderea urnelor la alegerile prezidențiale, „mobilizarea extraordinară a moldovenilor” și a atras atenția autorităților să „protejeze votul cetățenilor”.

Maia SanduFoto: Evgeny Odinokov / Sputnik / Profimedia

„Știu că în următoare orele se vor pune presiuni pentru fraude”, a spus Maia Sandu, care a lansat un apel la polițiști, observatori și toate autoritățile responsabile să „protejeze votul cetățenilor”.

„Vă rugăm în continuare să fiți foarte atenți și să păstrați calmul”, a adăugat ea.

„Astăzi am fost martorii unei mobilizări extraordinare a moldovenilor. În pofida crizei, a neîncrederii față de instituții, a pofida unei campanii murdare, oamenii au ieșit la vot în număr foarte mare. Au ieșit la vot pentru că le pasă. Oamenii vor ca vocea lor să fie auzită, si fie respectați, ca puterea politică să le ofere soluții la problemele lor”, a continuat candidata pro-europeană, înainte de adăuga: „Ne înclinăm în fața dvs”.

Maia Sandu a salutat și mobilizarea „fără precedent” a diasporei, „de peste 250.000 de oameni”.

„Oamenii noștri au demonstrat că oricât de departe ar ajunge le pasă de țara lor”, a menționat Maia Sandu.