O Tesla în valoare de peste 50.000 de euro, furată în Norvegia, a fost găsită în Suceava
Mașina a fost descoperită joi, de polițiștii de frontieră, lângă un imobil dintr-o localitate suceveană.
Potrivit anchetatorilor, polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației cu sprijinul polițiștilor din cadrul ITPF Iași au descoperit și confiscat un autoturism marca Tesla, în valoare de 52.000 de euro, căutat de autoritățile din Norvegia.
Descoperirea a avut loc joi, în jurul orei 21.00, la un imobil de pe raza localității Marginea, județul Suceava.
Polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, în bazele de date, în urma cărora au constatat faptul că mașina este căutată pentru confiscare, alerta fiind introdusă de autoritățile din Norvegia.
Mașina, în valoare de aproximativ 250.000 de lei, a fost transportată la sediul Poliției de Frontieră, iar poliţiştii efectuează cercetări pentru infracțiunile de tăinuire.

Cu excepția a două județe, în România un adult din patru e pensionar. Campioana e Hunedoara, unde aproape jumătate din adulți sunt pensionari
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Probabil ca suceveanul s-a gandit ca daca masina e luata in leasing operational, poate sa fuga cu ea in Romania si sa nu mai plateasca ratele. Sunt multi si in Anglia care fac asta.