Omul de afaceri Dragoș Săvulescu, condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare și fugit în Italia pentru a scăpa de închisoare, îi răspunde printr-o scrisoare deschisă ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, care se declara dezamăgit că o instanță din Italia a decis suspendarea executării pedepsei pentru Săvulescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

În scrisoarea deschisă adresată ministrului Justiției și publicată pe Facebook, fostul acționar la FC Dinamo se declară "stupefiat" de afirmațiile lui Predoiu legate de situația sa juridică.

  • "Dumneavoastră, în calitate de Ministru al Justiției v-ați exprimat “dezamăgirea” față de decizia instanței italiene în cazul meu iar apoi ați scăpat “porumbelul” spunând “…Poate aude Ministrul italian al justiției”, a scris Săvulescu.

Omul de afaceri susține că a fost condamnat "absolut abuziv", iar în Italia "o justiție reală dintr-o țară cu adevărat democratică aplică cu adevărat legea și respectă principiile generale de drept și drepturile fundamentale ale omului".

Mai mult, Săvulescu are o serie de întrebări pentru Cătălin Predoiu.

  • "Cum va permiteți, domnule ministru, să interpelați public modul de aplicare a justiției din Italia? Credeți cumva că poate există o minimă comparație privind corectitudinea aplicării legii între Italia - o țară cu adevărat democratică și având o reală Democrație și Justiție - și România - o țară ex-comunistă cu justiție deficitară și plină de abuzuri, încălcări ale drepturilor omului și amestec ale serviciilor secrete și politicului în justiție??? Cum va permiteți domnule ministru să insinuati așa ceva??
  • (...) Ce vreți să spuneți, domnule ministru, cu formularea “Poate aude Ministrul italian al Justiției???" Sugerați cumva o intervenție a Ministrului Justiției în actul de justiție italian pe modelul practicat în România??? Dacă este așa, cum pare, din păcate, atunci formularea dumneavoastră nu reprezintă altceva decât evidență modului DEFECT în care dumneavoastră personal înțelegeți actul de justiție și îl aplicați în România!!! Este modul dumneavoastră de înțelegere și de aplicare a actului de justiție în România !! Este dovadă evidență a conceptului comunist al implicării politicului în actul de justiție!!! Este motivul principal pentru care JUSTIȚIA din România NU FUNCȚIONEAZĂ CORECT, lăsând loc abuzurilor și implicării politicului în justiție!!!", scrie el.

"Într-un fel, vă sunt recunoscător, domnule ministru, pentru că ați reușit să arătați public modul în care înțelegeți dumneavoastră înfăptuirea actului de Justiție! ", încheie Săvulescu.

În 9 februarie 2019, omul de afaceri Dragoș Săvulescu, fost acționar la FC Dinamo, a fost dat în urmărire internațională, după ce nu a fost găsit de polițiști pentru ca aceștia să pună în aplicare sentința de cinci ani și șase luni de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța, în care a fost condamnat și Radu Mazăre. În 19 ianuarie, reprezentanți ai Poliției Române declarau pentru HotNews.ro că omul de afaceri Dragoş Săvulescu s-a predat autorităților din Napoli și se află în custodia Poliției italiene. Ulterior, el a fost pus în libertate.

Pe numele lui Dragoș Săvulescu există un mandat european de arestare emis de Curtea de Apel București. Autoritățile italiene (Curtea de Apel Napoli) au respins executarea mandatului european de arestare, au recunoscut sentința emisă de instanța română și au dispus executarea pedepsei în Italia. Totodată, instanța italiană a dispus suspendarea executării pedepsei.

Cătălin Predoiu a prezentat marți, într-o conferință de presă, situația unor persoanaje celebre condamnate la închisoare și care au fugit din România pentru a scăpa de închisoare. Trei dintre ei - Dragoș Săvulescu, Mario Iorgulescu și Alina Bica - se află în Italia, unde încearcă să împiedice în instanță procedurile de extrădare.

În cazul lui Dragoș Săvulescu, pe numele căruia exista un mandat de arestare emis de Curtea de Apel București, Curtea de Apel din Napoli a respins executarea mandatului, a recunoscut sentința emisă de instanța din Romania, a dispus executarea pedepsei în Italia și suspendarea executării pedepsei, a spus Cătălin Predoiu.

"Nu îmi ascund dezamăgirea față de un asemenea demers, față de decizia instanței. Poate aude ministrul italian al Justiției", a afirmat Cătălin Predoiu.

CITEȘTE ȘI:Poza marilor fugari ai României - Sebastian Ghiță, Dragoș Săvulescu, Mario Iorgulescu sau Alina Bica. "Dezamăgirea" lui Predoiu