VIDEO Klaus Iohannis: Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 10 noiembrie 2020, 18:35 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis, conferinta de presa
Foto: Presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis a avertizat marți că, în condițiile în care coronavirusul se răspândește mult mai puternic decât în primul val al pandemiei, până nu va apărea un vaccin eficient „nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe”.

„E evident că virusul se răspândește acum mult mai puternic ca în primăvară. Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe. Restricțiile în vigoare în România au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe de pe sistemul sanitar”, a spus șeful statului, într-o conferință de presă.

Președintele Iohannis a notat că, deși veștile privind un vaccin „sunt destul de bune” trebuie să „rămânem realiști și să înțelegem că mai sunt de parcurs etape până la vaccinarea propriu zisă”.



Iată mai jos declarațiile președintelui Klaus Iohannis:
  • Am avut astăzi o nouă ședință de evaluare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei, cu accent pe pregătirea campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, ședință la care au participat premierul, mai mulți membri ai Guvernului, dar și medici cu o bogată experiență în domeniu.
  • Întreaga Europă se află într-un moment dramatic. Este evident că virusul se răspândește acum foarte puternic, mult mai puternic decât în primăvară. State europene care peste vară au avut valori reduse de îmbolnăvire sunt acum în pragul unei mari crize sanitare.
  • Până când nu vom avea un vaccin eficient, nu există o altă soluție decât impunerea unor noi măsuri restrictive severe pentru a plafona curba infectărilor.
  • Aceasta este singura strategie funcțională și este adoptată de toate țările în care se înregistrează o explozie de cazuri noi de îmbolnăvire.
  • România se confruntă la rândul ei cu o situație extrem de complicată, iar restricțiile care au intrat în vigoare de ieri au un singur scop - protejarea populației și reducerea presiunii uriașe care apasă pe sistemul sanitar. Este imperativ să evităm blocarea spitalelor și să dăm șansa la tratament tuturor celor bolnavi, fie că suferă de COVID-19, fie că suferă de alte afecțiuni.
  • Este absolut de înțeles că aceste măsuri nu sunt deloc populare, produc supărare și sunt greu de acceptat după un an în care am fost nevoiți să ne schimbăm radical modul de viață, iar existența noastră, a tuturor, a fost puternic afectată. Din păcate, din cauza virulenței acestui virus, am văzut cu toții că reglementările mai puțin restrictive s-au dovedit insuficiente.
  • Suntem într-un moment în care nu este vorba doar de fiecare dintre noi în parte, ci de noi toți la un loc. Lupta cu pandemia este și un test al solidarității, pe care suntem obligați să îl trecem.
  • Veștile privind apariția cât mai rapidă a unui vaccin sunt destul de bune în acest moment, dar trebuie să rămânem în continuare realiști și să înțelegem că mai sunt încă de parcurs câteva etape până la vaccinarea propriu-zisă.
  • Din fericire, grație mecanismului european din care face parte, România va beneficia în mod echitabil de aceste vaccinuri.
  • Avem deja o strategie de vaccinare anti-COVID și sunt stabilite obiectivele și activitățile pentru implementarea acestora.
  • Am discutat astăzi și despre posibilitățile de stocare și distribuție pentru diferite tipuri de vaccinuri și am stabilit instituțiile responsabile în acest sens. Precizez din nou că de vaccin va beneficia inițial personalul, tot personalul din domeniul sănătății și persoanele cu cel mai mare risc de a face forme severe de boală.
  • Este esențial să avem o bună comunicare a tuturor măsurilor atât către personalul medical, cât și către cetățeni.
  • De aceea, cred că o campanie de vaccinare anti-COVID bine organizată, planificată și comunicată eficient ne va da șansa de a ne reîntoarce mai repede la normalitatea pe care ne-o dorim cu toții!
  • Al doilea subiect la care vreau să fac referire, în această seară, este turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, care va avea loc la finalul acestei săptămâni.
  • M-am bucurat să văd, în primul tur, un vot al cetățenilor pentru candidata Maia Sandu, acesta fiind, de fapt, un vot în favoarea unei evoluții democratice ireversibile a Republicii Moldova pe care România a susținut-o permanent și o susține fără rezerve.
  • Am subliniat mereu că drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiției, și prin consolidarea democrației.
  • România va continua să sprijine Republica Moldova în eforturile sale reale de modernizare.
  • Deja țara noastră a investit semnificativ și dezinteresat în infrastructură, în proiecte de interconectare, în școli, spitale, grădinițe și în multe alte domenii în folosul direct al cetățenilor, pentru dezvoltarea Republicii Moldova și pentru consolidarea democrației.
  • Suntem și ne dorim să rămânem un partener solid pentru societatea civilă din Republica Moldova, în ansamblul său. Vom fi extrem de atenți la desfășurarea scrutinului din această duminică pentru a ne asigura că viitorul Republicii Moldova este decis exclusiv de votul liber exprimat al cetățenilor, în cadrul unor alegeri democratice, corecte și libere de orice interferențe nedorite.
  • Dacă dumneavoastră din sală aveți întrebări, vă rog!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Spuneați puțin mai devreme faptul că în acest moment virusul se răspândește mai repede decât în primăvară și aveați o declarație în luna aprilie, mai exact pe data de 28 aprilie. O să vă rog să-mi permiteți să vă citez. Spuneați așa: "Important, după părerea mea, este ca alegerile să nu reprezinte un pericol pentru populație. Eu nu o să fiu de acord să facem alegeri, când epidemia încă există și sunt un număr semnificativ de bolnavi. Îmi doresc să reușim în toamnă, să avem alegeri locale și la termen alegeri parlamentare. Dacă nu pot fi făcute în siguranță, vor fi amânate. Nu voi tolera în nici un caz să avem alegeri sub semnul epidemiei". Voiam să vă întreb, ce anume v-a făcut să vă răzgândiți din primăvară și până acum, când ați făcut acea declarație și dacă în acest moment ar fi oportun să avem alegeri, în contextul în care am văzut, cazurile de coronavirus cresc de la o săptămână la alta, de la o zi la alta, iar cazurile de la ATI sunt din ce în ce mai multe și situația pare destul de îngrijorătoare.

Klaus Iohannis: Vedeți că, din nefericire, acum în România avem două probleme grave: una de sănătate publică, care este pandemia, și cu această pandemie ne confruntăm de aproape un an de zile. Însă, între timp, am învățat multe despre acest virus, între timp știm ce măsuri se pot lua pentru a încetini răspândirea acestui virus, însă în continuare pandemia rămâne o mare problemă, și ea va fi rezolvată doar atunci când vom avea un vaccin, numai că nu știm când va fi momentul acesta. Sigur, în media apar știri pozitive despre cum au progresat unii sau alții cu producerea vaccinului, însă o dată certă în acest moment nu poate nimeni să spună. În același timp, avem și o problemă politică. Avem un Parlament care este dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimitate și Guvernul într-o parte se luptă pentru a ține lucrurile sub control, pe de cealaltă parte PSD în Parlament trage permanent frâna de mână și lucrurile nu pot să fie mișcate așa cum își doresc românii în acest moment. Românii își doresc să avem un Parlament legitim care împreună cu Guvernul lucrează pentru ei, face planuri de viitor, face planuri pentru redresare. Ori, cu PSD în Parlament aceste lucruri funcționează cum s-ar spune cu frâna de mână trasă, iar democrația nu poate fi pusă în paranteză. Nu putem să ne imaginăm să stăm în acest blocaj politic provocat de PSD fără să facem alegeri și fără să știm cum va arăta anul viitor. Și din toate aceste motive, noi suntem acum în situația să organizăm alegeri parlamentare la termen, fiindcă este singura soluție prin care românilor li se poate permite o continuare a demersurilor democratice așteptate. Este singura modalitate prin care românii, în definitiv, își pot alege acum un nou Parlament care să ducă lucrurile mai departe, care să permită construirea unui Guvern puternic în jurul Partidului Național Liberal, împreună cu alte partide democratice, o nouă majoritate care vine și votează măsurile mult așteptate de români și permit ieșirea României și din criza sanitară și din criza politică.



Jurnalist: Jandarmeria Română a oferit onoruri militare la sfârșitul săptămânii trecute unui ofițer de securitate, dovedit de justiție ca fiind operator de poliție politică și care a anchetat-o, între altele, și pe doamna Doina Corna. La începutul anului s-a întâmplat o situație similară cu unul dintre cei care a anchetat pe studenții din 1956. Ce trebuie să se întâmple pentru ca astfel de instituții să nu mai recurgă la gesturi de onoare față de oameni care s-au întors împotriva poporului român?

Klaus Iohannis
: Voi verifica acest aspect menționat de dumneavoastră, iar dacă așa s-a întâmplat, atunci, cu siguranță, cei responsabili vor trebui să dea explicații. Însă ce trebuie să facem? E, asta ce am explicat adineauri, trebuie să facem alegeri ca să avem un Parlament care acum în anul 2020 reflectă voința românilor și pentru a putea repara multiplele legi care au fost pur și simplu stricate de majoritatea pesedistă din Parlament și să venim cu legi care permit mersul accelerat spre ceea ce am numit eu România normală.



Jurnalist: Domnule Președinte, asistăm cu toții la cel mai pesimist scenariu în care pacienți din București sunt transferați la terapie intensivă la Iași, iar de la Satu Mare la Vaslui. În Timișoara câțiva pacienți au murit pentru că nu au mai avut loc la terapie intensivă. Aveți un plan pentru românii care au ajuns să se lupte pentru un loc la ATI, le vom găsi un loc în țară sau în străinătate?

Klaus Iohannis: Cu siguranță se vor găsi locuri. Este o temă complicată, dar extrem, extrem de importantă. La fiecare întâlnire pe care o am cu premierul, cu ministrul Sănătății, cu Departamentul Pentru Situații de Urgență eu aduc pe tapet această problemă a locurilor de la terapie intensivă, a locurilor de la terapie intensivă cu ventilator și probabil ați observat că de la săptămână la săptămână numărul paturilor de la terapie intensivă a crescut în România și va crește în continuare. Este, însă, o cursă complicată, fiindcă aceste locuri se creează destul de greu și pandemia se răspândește destul de repede. De aceea, trebuie să fim cu toții responsabili, să respectăm măsurile care au fost stabilite de Guvern pentru a da o șansă reală și medicilor, dar și bolnavilor care din păcate ajung într-o stare destul de gravă în spital.



Jurnalist:
Camera Deputaților a adoptat astăzi o lege prin care în perioada stării de alertă piețele agroalimentare pot funcționa și în spațiile închise. Legea urmează să ajungă la promulgare, vă întreb dacă sunteți de acord cu această decizie a Parlamentului, în condițiile în care Guvernul stabilise că aceste piețe trebuie să își sisteze activitatea?

Klaus Iohannis: Chestiunea piețelor este una care a adus la destul de multe dezbateri și în spațiul public. Eu cred că măsura luată de Guvern este una justă, fiindcă sper că toată lumea a înțeles, nu se închid toate piețele, se închid doar piețele care funcționează în spații închise, unde nu pot fi garantate măsurile de protecție a vânzătorilor și a cumpărătorilor. Deci, piețele în aer liber vor funcționa în continuare. Această măsură nu este una nelimitată, este limitată în timp. Aceste măsuri au fost luate acum, doar pentru câteva săptămâni, însă faptul că Guvernul hotărăște ceva și majoritatea pesedistă din Parlament, fără să se documenteze, doar din motive politicianiste hotărăște inversul, este încă un argument pentru care trebuie să facem alegeri la termen. Nu se poate să se funcționeze așa. Suntem în plină criză sanitară. Guvernul împreună cu experții hotărăsc anumite măsuri, PSD din Parlament doar să arate că este acolo cu mulți parlamentari hotărăște inversul, ori așa gestiunea va fi cu siguranță una complicată și nu este ceea ce își doresc românii. Românii își doresc o guvernare care este sprijinită de Parlament pentru ca să fie cât se poate de eficientă.



Jurnalist: Spuneați mai devreme despre faptul că nu există o altă soluție până la urmă decât aceste măsuri restrictive, servere și întrebarea este: dacă s-ar impune, totuși, restricții mult mai dure - și v-aş da exemplu carantinarea fie la nivel național sau local - și vă întreb acest lucru, pentru că știm că cel puțin într-o formă inițială a Hotărârii de Guvern se punea problema ca în localitățile unde rata de infectare este depășită - și mă refer aici la șase la mia de locuitori - acolo o să se impună carantina.

Klaus Iohannis:
Carantinarea unor localități este posibilă, este în continuare posibilă, însă acesta este numai un singur parametru dintr-o serie întreagă de date care trebuie analizate de specialiștii acolo unde se propune o măsură sau alta, de exemplu, carantinarea. Este un catalog întreg de criterii, catalog elaborat de specialiștii de la INSP, care trebuie să fie luați în calcul atunci când într-un loc sau altul se propune carantinarea. Şi da, din păcate, sunt localități din România unde rata de infectare este foarte mare și s-a impus măsura carantinei locale.



Jurnalist: Înțeleg din răspunsul dat anterior că nu veţi promulga legea care a ieșit astăzi în Camera Deputaților. Este o restricție despre care spuneați şi dumneavoastră că este controversată. Şi apropo de restricții, v-aș întreba în acest context şi dacă v-aţi propus un anumit indice, o anumită rată a infectărilor la care să coboare, potrivit acestor noi restricții.

Klaus Iohannis:
Virusul se răspândeşte foarte repede şi, din păcate, vedem că în toată Europa numărul persoanelor care sunt declarate sau găsite pozitive crește în fiecare zi. Obiectivul acestor restricţii este unul foarte clar: să încetinească răspândirea virusului. Cu cât mai mult se încetinește, cu atât mai uşor poate fi gestionată pandemia. Aceste măsuri sunt propuse de experţii noştri: medici, specialişti de la INSP, din ministere și așa mai departe, iar pentru a vedea dacă aceste măsuri prind, ca să mă exprim simplu, trebuie să avem răbdare, să aşteptăm rezultatul. Unii au comentat că aceste măsuri au venit prea repede, alţii au comentat că aceste măsuri au venit prea încet. Adevărul este că nu se poate să iei în fiecare zi alte măsuri. Trebuie să aştepţi un timp, spun specialiştii două săptămâni, pentru a vedea ce efect are un set de măsuri. S-a văzut că vechiul set de măsuri care a fost în vigoare nu a fost suficient. Ca arate, Guvernul a venit cu un nou set de măsuri. După câteva zile, vom vedea cât de eficient a fost acest nou set de măsuri, şi noi credem că va avea rezultate.



Jurnalist: Nu mi-aţi răspuns legat de promulgare. Vă rog...

Klaus Iohannis:
Nu pot să vă dau o cifră, fiindcă aceste lucruri nu le propun eu şi nu le evaluez eu. Sunt specialiştii, în special cei de la INSP, care vin şi ne spun dacă o măsură a prins, dacă a avut rezultate sau dacă trebuie modificat ceva. Dar întrebarea este bună şi o voi pune la următoarea întâlnire cu experţii noştri.



Jurnalist: Domnule Președinte, Slovacia a testat aproape toată populația gratuit folosind teste rapide, iar premierul Slovaciei a anunțat că rata de infectare a scăzut cu peste 50% în urma acestor măsuri. De ce nu este Slovacia un model de urmat pentru România? Mai ales că vedem că această măsură funcționează, dă roade.

Klaus Iohannis: Să vedem dacă funcționează măsura și atunci, v-am spus de data trecută când a fost în discuție chestiunea, dacă se dovedește că măsura este oportună și realizabilă, atunci cu siguranță putem să discutăm și cu experții noștri să vedem ce părere au. Însă, deocamdată, Organizația Mondială a Sănătății nu recomandă testările în masă, ci testările țintite pentru a găsi contacții unei persoane care este găsită pozitivă.



Jurnalist: Când ar trebui, totuși, să luăm această decizie? Pentru că vedem că sistemul sanitar românesc abia mai respiră.

Klaus Iohannis: Această decizie poate fi luată atunci când avem indicii că aduce o soluționare a problemei.



Jurnalist: Domnule Președinte, dacă aceste măsuri restrictive luate acum nu vor avea efectul scontat, ați fi de acord cu o carantină totală de două săptămâni pentru o libertate parțială în acel moment?

Klaus Iohannis:
Nu luăm în considerare acum o carantinare totală, cum nu iau în considerare o carantinare totală de sărbători.



Jurnalist: În contextul actualei crize de coronavirus, la nivelul Uniunii Europene, Ungaria amenință să blocheze planul de redresare mult așteptat în valoare de 750 de miliarde de euro. Pe de altă parte, în urmă cu câteva minute, Parlamentul European a ajuns la un acord istoric în ceea ce privește bugetul unde planul este lipit, prin care se condiționează statul de drept de buget. Inițial, Olanda a propus trecerea acestui plan prin acorduri interguvernamentale care ar fi putut lăsa Ungaria în afara planului. Voiam să vă întreb care este poziția României și dacă împărtășește România propunerea părții olandeze. Mulțumesc!

Klaus Iohannis:
Este adevărat că s-a găsit astăzi o soluție care se constituie într-un pas important spre aprobarea acestui buget care are partea de plan de reziliență și redresare și partea de buget multianual. Însă trebuie să înțelegem bine cum funcționează lucrurile în Uniune. Ceea ce s-a găsit astăzi este o înțelegere într-o negociere numită Trilaterală între reprezentanții Parlamentului, reprezentanții Consiliului Uniunii și președinția rotativă. După această înțelegere este nevoie ca acest plan să fie aprobat în unanimitate în Consiliul Uniunii Europene și, ulterior, să fie aprobat cu o majoritate în plenul Parlamentului European. Deci, iată că mai sunt doi pași importanți de parcurs până când avem acest buget votat, aprobat. În ce privește planul pe care spuneți că l-ar fi propus Olanda, este doar o chestiune care s-a vehiculat în discuții informale, nu a ajuns niciodată la dezbatere o alternativă la procedurile pe care le avem în Uniunea Europeană. Şi da, în jurul condiționării legate de respectarea statului de drept au fost discuții complicate, la vremea respectivă am şi declarat după ce ne-am înțeles în Consiliu că au fost aceste discuții. Eu cred că toată lumea își dă seama acum că suntem și la capitolul buget european în ceasul al 12-lea și acest pas dificil care a fost făcut în trialog, fiindcă inițial nu a existat o foarte bună înțelegere, acest pas trebuie consolidat și de următorii doi pași. Deci, părerea României este că e bine să existe o condiționare referitoare la respectarea statului de drept și este bine să se facă repede facă repede paşi hotărâți pentru aprobarea acestui buget.



Jurnalist:
Aș vrea să vă pun o întrebare referitoare la un alt flagel care bântuie societatea românească, nu COVID, nu corupția. O investigație publicată recent de platformă „De la zero”, la care au colaborat mai mulți jurnaliști de la mai multe publicații, arată, domnule Preşedinte, că în România patru din cinci infracțiuni sexuale nu se finalizează cu trimiterea în judecată a agresorului și, mai rău, dacă putem spune așa, doar una din șapte sesizări vizând infracțiuni de act sexual comis cu un minor ajung să fie trimise în judecată. Asistăm la faptul că judecătorii ajung la concluzia că minori au consimțit la actul sexual cu un adult care are de trei, patru ori vârsta lor. Asistăm la faptul că persoane care au comis violuri asupra unor minori sau se fac vinovate de pornografie infantilă ajung să fie condamnate cu suspendare și să lucreze, culmea, în școli, grădinițe, biblioteci. Aș vrea să vă întreb, domnule Președinte, cum se vede acest fenomen de la dumneavoastră, dacă ați discutat cu ministrul Justiției, cu ministrul de Interne şi ce credeți că se poate face ca statul să își protejeze cetățenii?

Klaus Iohannis: Este o problemă reală și gravă, dar eu cred că din ce în ce mai multă lume înțelege că este o problemă, că este gravă și că trebuie găsite soluții, iar în acest sens au fost mai multe inițiative legislative care au venit exact în direcția așteptată, în sensul că s-a lucrat pe Codul Penal pentru a introduce pedepse mai mari, pentru a clarifica mult mai bine întreaga circumstanța și este probabil un lucru cunoscut că și Ministerul Justiției la rândul lui a venit cu inițiative legislative pentru a îmbunătăți cadrul legislativ în acest domeniu. Eu sunt destul de optimist că lucrurile vor merge în direcția bună, fiindcă odată cu repararea legilor justiției este evident nevoie și de îmbunătățirea multor aspecte și din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală și voi avea grijă ca și aceste aspecte să fie prelucrate și legislația să fie net îmbunătățită pentru a preveni cât de multe pot fi prevenite din aceste infracțiuni.



Jurnalist: Iar, la nivel de poliție și la nivel de mentalitate, pentru că exact cum spuneam, multe dintre aceste plângeri nu ajung nici măcar să fie trimise în instanță, de foarte multe ori se consideră că victima este de vină şi e o mentalitate pe care o întâlnim și la instrumentarea dosarului și şi apoi în instanță. Ce credeţi că se poate face?

Klaus Iohannis: Exact de asta trebuie îmbunătățită legislația, ca să fie mai puțin loc de interpretare în acest sens.



Jurnalist: Se vorbește mult în aceste zile despre vaccinul împotriva noului coronavirus, dar România se confruntă acum cu o criză a vaccinului obișnuit antigripal. Deși Guvernul a cumpărat mult mai multe doze, există o criză la nivel european și nu există pe piața liberă în acest moment, adică în farmacii, pentru cei care vor să-l cumpere. Vă întreb, în acest context, dacă există o strategie sau dacă considerați că Guvernul ar trebui să aibă o strategie pentru ca acest vaccin să existe în lunile noiembrie și decembrie, când spun medicii, experții, că trebuie făcut.

Klaus Iohannis: În fiecare lună vin noi tranșe de vaccin antigripal în România și probabil știți, dacă nu, vă spun eu, că vechiul guvern pesedist comandase cam 1,5 milioane de doze, iar de când a venit noul guvern liberal s-a suplimentat comanda și acum suntem undeva la 3,5 milioane de doze, deci mai mult decât dublu cât se comandase înainte. Aceste doze vor veni în tranșele negociate de Guvern și este clar că, în condiții de pandemie, cererea și de vaccin antigripal este mai mare, dar, pe parcurs, vor veni doze pentru a satisface această cerere mărită.



Jurnalist: Revenind un pic la problema paturilor de la Terapie Intensivă, în acest moment sunt puțin peste 100 de astfel de paturi în toată țara, iar spitalele județene acuză faptul că nu mai pot primi alți pacienți, nu mai au locuri la Terapie Intensivă. Ce le recomandați directorilor de spitale să facă în situația în care un pacient are nevoie de ventilație sau de oxigen urgent, nu există acest timp de deplasare, cum s-a făcut București – Iași, și se poate întâmpla cazul de Timișoara, unde pacienții și-au pierdut viața și au avut medicii de ales pe cine să salveze, practic?

Klaus Iohannis:
Sunt două aspecte aici. Primul se referă la comunicarea între spitale și aici mai e loc de mai bine, se pare. Așa am fost informat în această seară, că ar fi fost locuri chiar în Timișoara, doar că unii cu alții nu s-au întâlnit și comunicarea a fost suboptimală. Sper să nu se repete aceste lucruri!

Și, în realitate, nici nu este neapărat nevoie să vorbească directorii de spitale între ei, fiindcă există Departamentul pentru Situații de Urgență, care centralizează aceste solicitări și care se preocupă și de transportul pacienților într-un loc unde sunt locuri disponibile.

Dar toate acestea sunt la modul foarte serios tratate de Ministerul Sănătății, chiar de domnul Ministru Tătaru, care este în permanentă legătura cu toate spitalele, și s-a văzut că peste tot se mai găsesc variante pentru a amenaja noi locuri de Terapie Intensivă pentru românii care au nevoie de un loc.



Jurnalist: Eu mă refeream strict la o situație în care nu mai au acest timp de a deplasa pacientul și acesta este într-o stare foarte gravă, trebuie să primească oxigen în decurs de, știu eu, câteva minute, o oră.

Klaus Iohannis: Sunt soluții care se găsesc în plan local și, după aceea, pacientul poate să fie transportat.



Jurnalist: În acest context, al crizei acute a paturilor de ATI, săptămâna trecută spuneați că au fost inițiate contacte cu câteva țări cu care România are relații speciale pentru ca, in extremis, să poate să transferați bolnavii grav bolnavi de COVID în aceste state. Despre ce state este vorba?

Klaus Iohannis: Este prematur să vă dau acum detalii legate de aceste contacte. Ele vor fi cunoscute atunci când Ministerul Sănătății finalizează efectiv demersurile, însă, din păcate, trebuie să vedem că peste tot această pandemie accelerează și locurile devin foarte puține, până și în state unde toată lumea a crezut că sistemul sanitar face față la orice și vedem că nu mai este chiar așa. De asta am spus că sper să nu ajungem acolo.



Jurnalist: Atât dumneavoastră, cât și reprezentanții Guvernului ați declarat în repetate rânduri că predarea orelor școlare în sistem on-line este o măsură necesară în această perioadă dificilă de pandemie cu care ne confruntăm. Aș dori să vă întreb: dacă unul dintre cele mai importante sisteme din România, sistemul educațional, își poate desfășura întreaga activitate on-line, care ar fi motivele pentru care campania electorală nu se poate desfășura tot exclusiv on-line în pandemie?

Klaus Iohannis: Campania electorală se poate desfășura on-line. Asta am recomandat de câteva săptămâni, dacă nu chiar de câteva luni bune. Adunările sunt oricum interzise, nici nu sunt necesare și politicienii activi își pot face cunoscută oferta folosind multitudinea de variante media și on-line.



Jurnalist: Domnul Raed Arafat a declarat că nu există o astfel de restricție și că în campanie se pot realiza adunări în aer liber de 50 de persoane și în interior de 20 de persoane. Asta vă întrebam, de ce nu există o restricție și pentru campania electorală să fie exclusiv on-line.

Klaus Iohannis: În măsura în care lucrurile vor evolua într-un sens nedorit, și aceste adunări vor deveni imposibile. După părerea mea, nu este nevoie de adunări electorale în această perioadă.



Jurnalist: Ați declarat în această seară, domnule Președinte, că impunerea unor restricții severe reprezintă singura soluție la gradul de extindere a pandemiei. Problema, domnule Președinte, e că România nu prea a preluat aceste restricții severe, suntem într-un semi lockdown, este o vâjâială în toată România. Până aici fac cam la fel de mult ca înainte pentru că orașul este aglomerat, mall-urile sunt pline. Restricții severe s-au luat cu piețele închise, e adevărat, dar acolo nimeni nu înțelege de ce au fost luate restricții severe și nu aplicate aceleași reguli ca la supermarketuri - obligativitatea purtării măștii, impunerea distanțării sociale, etc. Deci, întrebarea pe scurt ar fi: astăzi, cu specialiștii cu care ați discutat din nou la Cotroceni - foarte mulți, am văzut - dacă ne puteți da trei-patru exemple de măsuri foarte severe care au fost discutate și care ar putea fi aplicate. Și revenind la piețe, dacă nu ar trebui regândită măsura, despre care ați spus că e justă, în sensul aplicării acelorași reguli aplicate la supermarketuri.

Klaus Iohannis: Consider că măsurile luate de Guvern au fost bine gândite, sunt juste și vor da rezultate. Putem, sigur, să discutăm fiecare măsură în parte și, dacă am vota aici, în sală, probabil jumătate ar fi de o părere, jumătate de cealaltă părere. Iar Guvernul a luat aceste decizii pe care, împreună cu experții - sper că ați folosit cuvântul în sensul cel mai pozitiv - au fost discutate. Iar astăzi, la ședința cu Premierul, ministrul Sănătății, ministrul Apărării, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, INSP și alți specialiști, am discutat despre campania de vaccinare, așa cum am prezentat în introducerea acestei conferințe de presă.



Jurnalist: În legătură cu Sibiul, dacă îmi permiteți, un județ și un oraș de care sunteți foarte legat și sunt foarte legat: cum se explică faptul că de două zile acolo e cea mai mare rată de infectare? A ajuns la 11 la mie. Am văzut chiar informații referitoare la faptul că morga din Sibiu nu mai face față. O rată de incidență mare și la copii. Deci, dacă v-ați interesat ce se întâmplă, care e explicația.

Klaus Iohannis:
Da, m-am interesat. Explicația este că în comitetul județean se discută aceste chestiuni și se lucrează după criteriile stabilite de INSP. Mai multe informații nu pot să vă dau, fiindcă nu le am. Dar, dacă doriți, pot să aflu aceste lucruri pentru dumneavoastră.



Jurnalist:
Restricțiile impuse au generat și nemulțumire din partea populației, ne referim cu siguranță la piețe. Tot dumneavoastră spuneați astăzi că, până vom avea un vaccin, soluția vor fi alte restricții care se vor impune. Tradițional, un partid care gestionează o criză se și erodează. Prin urmare, vreau să vă întreb dacă nu vă temeți de faptul că PNL ar putea să piardă procente importante la alegerile de pe 6 decembrie din cauza faptului că gestionează această criză și dacă din datele pe care le aveți - și ne referim aici la sondaje - voturile ar putea să meargă spre USR și eventual și spre PSD, pentru că am văzut că PSD a atacat destul de mult aceste măsuri. Vă și întâlniți cu liberalii și știm acest lucru. Vă temeți de acest lucru? Ar putea PNL eventual să piardă procente sau să piardă alegerile?

Klaus Iohannis: Sincer, nu cred că Partidul Național Liberal va pierde alegerile. Eu cred că va câștiga alegerile și împreună cu alte partide democratice va genera o majoritate în Parlament, pentru a păstra PSD în afara deciziei politice. Vedem aproape zilnic, mai nou, că PSD are o singură preocupare, să tragă frâna de mână în Parlament la toate măsurile propuse de Guvern, care sunt juste și binevenite, și asta nu constat numai eu, constată și, de exemplu, agențiile de rating, partenerii internaționali, și așa mai departe. Pe de altă parte, suntem în pandemia prin care trebuie să trecem, iar Guvernul a fost ales ca să gestioneze treburile publice și trebuie să le gestioneze. Indiferent cât de popular sau nepopular devii prin măsurile care sunt bune, trebuie luate, fiindcă pe primul loc nu sunt sondajele, ci pe primul loc sunt românii și sănătatea lor.



Jurnalist:
Dacă-mi permiteți, după alegeri vă așteptați tot la un Guvern care să fie format în jurul PNL?

Klaus Iohannis:
Da, după alegeri mă aștept la un Guvern care să fie format în jurul PNL, o nouă majoritate care permite gestionarea eficientă a crizei și a reconstrucției de după.

Vă mulțumesc tuturor!






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19791 vizualizari

  • +8 (28 voturi)    
    Era de asteptat (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:09)

    Mihail. [utilizator]

    Nonagenarii nu vor mai avea voie sa dea petreceri.
    • +5 (15 voturi)    
      "comunicarea suboptimală"nu a fost si la Colectiv? (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 0:20)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Mihail.

      Este noul mod de "Ghinion"? Asta dupa toata propaganda de dupa Colectiv prin care tot tipau ca unii care nu puteau fi transportati in strainatate se spunea ca de ce nu s-au transportat in strainatate, acum spune dupa ce au murit 6 oameni presedintele care a profitat dupa Colectiv spune "comunicarea a fost suboptimală"??? Cat cinism.. Sau dublu standard...
  • 0 (14 voturi)    
    Decat ca..... (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:11)

    Gojifruit [utilizator]

    https://youtu.be/mcm8Sc8f66o
  • +23 (53 voturi)    
    paturi ATI (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:21)

    Je__ [utilizator]

    martie, cica erau 1000 de paturi
    noiembrie, dupa 5 miliarde EUR imprumutate, noi tot cu 1000 de paturi, populatia la izoleta si executa sentinta ca si Dragnea, guvernul cu chilotii in vine anunta achizitii de materiale sanitare acum cand sunt scumpe si nu se gasesc

    si tefeleii aplauda ca focile de sub canapele si cer cu patos sa li se dea si mai mult arest la domiciliu

    daca nu ar fi tragic ar fi chiar comic
    • -5 (39 voturi)    
      si daca cumperi 5000 de paturi ATI (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:48)

      taro [utilizator] i-a raspuns lui Je__

      de unde ai medici, personal si spatiu in spitale?

      Crezi ca facultatea de medicina si rezidentiatul se termina in 6 luni?

      Uita-te in alte tari mult mai bogate din Europa de Vest care au ajuns sa transporte bolnavi in tari vecine pentru ca nu mai au locuri. Poate tot guvernul romaniei e de vina si pentru situatia de acolo.
      • -7 (19 voturi)    
        Cum 6 luni ? (Marţi, 10 noiembrie 2020, 21:20)

        Valtran [utilizator] i-a raspuns lui taro

        Pai, daca se pune cu burta pe carte, in 3 luni a-nvatat toata uichipedia !
      • +1 (21 voturi)    
        pai? si cine urla cu manie proletara (Marţi, 10 noiembrie 2020, 21:32)

        Je__ [utilizator] i-a raspuns lui taro

        de ce se maresc salariile medicilor?
        cine era cu placutza in gura toata ziua?

        ce ar fi fost daca criza venea peste un sector cu medici avand salarii mizere, sau spitalele si urgenta privatizate?

        acu urlati ca vreti arest la domiciliu fara sentinta judecatoreasca!
        • -6 (14 voturi)    
          Doar tu "urli" (Marţi, 10 noiembrie 2020, 23:56)

          midufi [utilizator] i-a raspuns lui Je__

          a jale, dupa psd-ul tau mult iubit.
  • +11 (25 voturi)    
    dupa declaratiile oficiale avem 1/10 depistari (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:23)

    Francisc 1 [utilizator]

    deci 3 milioane ,daca ne luam dupa estimarile OMS la 7000 de morti avem posibil infectati 7 milioane , enorm , cu ei ce facem ? ce vina mai au ?
    • +14 (46 voturi)    
      Pai se insista mereu pe cazuri noi (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:49)

      Constantin7 [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Care sunt numarate doar de vreo 5 oameni din tara asta si bagate cu pumnul pe toate canalele de stiri.

      Vindecatii unde sunt?! De ce nu se spune cati se vindeca de fapt din aia infectati?

      Cum se explica faptul ca in 2019 au murit mai multi oameni decat in 2020 (inclusiv de afectiuni respiratorii) in conditiile in care cica acuma traim pandemia mileniului?
      Si noi avem cifre: în primele 8 luni ale anului 2019 au murit 17.727 de oameni din cauza bolilor aparatului respirator, în aceeași perioadă a anului 2020 au murit doar 15.371 de oameni din aceleași cauze (inclusiv Covid)

      Va mai bateti mult joc de noi?

      Ati stresat oamenii la maxim incat nu le mai functioneaza nici neuronii pe care ii mai au!
      • -2 (28 voturi)    
        Vindecatii sunt comunicati (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:50)

        kokos [utilizator] i-a raspuns lui Constantin7

        in fiecare zi , odata cu infectatii , citeste mai cu atentie articolele , sau si mai sigur , intra pe stirioficiale.ro .
      • -4 (22 voturi)    
        Se vorbeste (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:06)

        Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Constantin7

        se precizeaza si cati sunt vindecati! Tot timpul!
        Cat despre decesele din cauze legate de aparatul respirator, trebuie sa pui niste surse la afirmatiile tale, altfel trebuie sa le tratam ca inventii, dezinformare!
    • +2 (6 voturi)    
      Ce fel de matematica folosesti? (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:02)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      ceva cuantic...? Ca nu prea se leaga in mod evident! :p
  • +6 (34 voturi)    
    Sa isi faca ei primii vaccinul (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:43)

    Constantin7 [utilizator]

    Si daca e in regula, apoi sa ofere si altora posibilitatea sa aleaga daca il fac sau nu. Dar sa li-l faca cineva pe bune si sa vedem ce efecte secundare are. Pun pariu ca nici unul nu o sa vrea sa fie in alea x% cazuri cu efecte secundare. Si la cati politicieni sunt, exista sanse generoase ca sa apara efectele secundare la multi dintre ei. Asa poate mai scapam si noi de cativa trantori si tradatori.
    Asa ar trebui sa faca cu orice lege pe care o dau. Mai intai sa se aplice cu efect imediat pe ei si pe toate rudele lor. Apoi doar la populatie. Ia sa vedem atunci cam cu cat interes o sa scrie ei textele de lege. (sic! ca nici nu le scriu ei pt ca atata de redusi sunt)

    Alta idiotenie este sa crezi ca un vaccin te poate vindeca de o afectiune care deja se manifesta in acest fel. Stupid leaders for stupid people!
    • +2 (12 voturi)    
      exista speranta (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 0:01)

      rmos [utilizator] i-a raspuns lui Constantin7

      Constantin7, iti inteleg frustrarea insa s-ar putea sa ai cateva surprize:
      - sunt medici, cercetatori in domeniu care s-au oferit voluntar sa testeze acest vaccin (aceeasi situatie este si in cazul altor varinte de vaccin testate in vest). o sa fie bataie pe acest tip de vaccin, stai tu linistit.
      - "efecte secundare" grave risca sa faca in principal cei care risca sa dezvolte si patologie grava in cazul infectarii cu covid. diferenta este ca incidentele cu patologie grava indusa de vaccin sunt mult mai putine comparativ cu cele induse de infectare. deci, riscul in cazul vaccinului e mult mai mic comparat cu riscul in cazul infectarii. dar da, este un risc si in cazul vaccinului (de fapt nu exista vaccin cu risc zero).
      - da, vaccinul chiar e protector, fie ca impiedica infectarea, fie ca, in cazul in care totusi te infectezi, te protejeaza impotriva patologiilor periculoase pe tractul respirator inferior (pentru ca dezvolta IgG). chiar daca tu nu crezi, asta e realitatea, de fapt acesta e scopul vaccinului. nu o sa funtioneze la toti oamenii insa speram ca va functiona la cel putin jumatate din cei vaccinati (acesta este criteriul minimal pentru primele variante de vaccin, o sa avem cu siguranta variante mai bune in cativa ani)
  • +9 (37 voturi)    
    hm (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:44)

    srpc [utilizator]

    "Românii își doresc un Parlament legitim, care lucrează pentru noi", spune dl. presedinte.
    Despre care români si care "noi" e vorba in propozitie, totusi?
    • +3 (21 voturi)    
      De exemplu (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:09)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui srpc

      Eu! Eu ma numar printre acei romani!
      • 0 (2 voturi)    
        ok (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 6:59)

        exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        Dar, actualul parlament nu e legitim?
        • 0 (2 voturi)    
          Problema (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:04)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui exis

          problema legitimitatii se pune in contextul in care PSD vrea sa amane alegerile. Daca actualul parlament va fi in functie si pana in primavara anului viitor, atunci el cu siguranta ar fi unul ilegitim, pentru ca a amanat alegerile prin puterea lui!
          • -1 (1 vot)    
            Lamurit si-ti dau, partial, dreptate (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 19:04)

            exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

            Dar poate afla si domnul presedinte asta, el vorbind , de vreo 2 ani, despre parlamentul ilegitim.
  • +7 (47 voturi)    
    Lol (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:51)

    HP [utilizator]

    Iar vorbeste asta "in numele romanilor" cand spune ca noi ne dorim alegeri cu orice pret, ca sa scapam de PSD.

    Nu boss, nici nu ne dorim alegeri neaparat, si nu as fi foarte sigur ca PNL va prelua majoritatea.

    In fond, tu, ca presedinte, nu trebuie sa fii impartial ?

    Milioane de romani au votat cu PSD, de ei nu iti pasa ?

    Sau tu vrei doar guvernul "tau".

    De Covid nici nu mai scriu nimic, ca imi bat gura degeaba.
    • -2 (24 voturi)    
      Ba da "boss"! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:18)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Ba da "boss", vrem un parlament normal la cap! De asta trebuie sa avem alegeri la termen cu orice pret!
      Iar romanii care au votat PSD, adica infractorul de Dragnea, proasta de Dancila, badaranul de Teodorovici, Olguta ce aduce izbitor cu Elena Ceausescu la competente si atitudine, gainarul de Valcov, etc... nu au constientizat cine sunt cu adevarat acesti oameni! Daca si-ar fi dat seama, nu i-ar fi votat! Am si eu pe cineva in familie care este spalat pe creier de antena3, si raman socat de fiecare data la modul la care poate fi adusa gandirea unui om!
      • 0 (10 voturi)    
        Hmmm (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 3:28)

        Sah [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        Cand cauti hastagisti si tefelisti in dex, ca sa vezi ce inseamna , nu o sa-i gasesti in dreptul cuvantului 'democratie', ci in dreptul cuvantului 'stalinism'.
        • 0 (2 voturi)    
          Bolboroseala! (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:07)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Sah

          Poluezi discutia cu non-sensurile tale!
      • +1 (7 voturi)    
        Ia zi "boss" (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 6:16)

        Joro [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        ceva de turcanca, anisie, citzu, lucovid... ca poate ne luminezi si pe noi.... nu de alta, dar mai uita-te si tu in gradina proprie, asa, ca romanul impartial... si ia si dulapul cu tine, ca deja se sparg televizoarele cand apare cu "pesedeee, lesedeee"... Bai, conduceti de un an si ne-ati bagat deja in balamuc!
        • -1 (3 voturi)    
          Eu votez USR (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:15)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Joro

          Dar nu putem compara in nici un caz PNL cu PSD! Cat despre pandemie, oricine ar fi iesit sifonat! Doar e o perturbare majora in toata lumea, ce este greu de administrat!
          Si pana la urma, trebuie sa ai si cu ce sa lucrezi! PSD, spre exemplu, de ce a sistat finantarea si constructia celor 3 spitale noi regionale? Ia zi tu "boss"! (Si vezi ca nu eu am folosit primul cuvantul "boss", ca sa poti sa mi-l arunci inapoi! Este o expresie de interlop, membru de clan, intalnita mai mult printre electoratul PSD!)
      • +1 (5 voturi)    
        pana la rudele tale, (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 7:00)

        exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        Pe mine ma sperie felul in care gandesti tu!!
    • -1 (1 vot)    
      De ce ? (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 10:19)

      Ibit [utilizator] i-a raspuns lui HP

      Se opune " specialistul " Iohannis la testarea in masa , cand la videoconferinta CE din 29 Octombrie , presedintele CE Charles Michel a spus :Every day counts. What we need now is determined action on an unequivocally European level, based on two pillars: testing and contact tracing, and vaccines.First, testing. While the PCR tests that have been favoured so far – the much talked-about ‘nasal swabs’ – are reliable, they are cumbersome to administer and to process in a laboratory, and getting the results back to the patients is also no easy matter. On a very large scale – that is to say, when the rate of infection is high – the system is difficult to manage. That is why this technique needs to be supplemented through the implementation of antigen tests, which – although currently regarded as less reliable – are more efficient, yielding results within 15 minutes, and therefore make it faster and easier to identify, on a large scale, individuals who are carriers of the virus and contagious, in particular when they are asymptomatic.
      Mentionez ca traducerile in limba romana nu respecta textul .
      De ce oare ?
      • +1 (1 vot)    
        si? (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:21)

        Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Ibit

        testele vindeca oamenii de covid, sau ce? Crezi ca oamenilor care nu poarta masca nici macar in autobuz, nici la munca, nici la cumparaturi... le pasa ca au fost diagnosticati pozitiv?! Crezi ca se izoleaza?! Crezi ca nu mai merg in vizita la rude si la prieteni?! Cunosc persoane diagnosticate pozitiv care: "nu cred" si care merg in weekend in mini vacante, la cabana cu alte 10 persoane...
  • +6 (38 voturi)    
    Pas cu pas (Marţi, 10 noiembrie 2020, 19:58)

    sentenced [utilizator]

    Totul va fi cataclismic, influencerii si istericii din platouri ne vor picta un tablou apocaliptic, medicii care acum nu mai au loc in buzunare de cati bani fac le vor spune celor care au ramas fara munca sau afaceri ca trebuie facute sacrificii, moartea va fi peste tot pe retelele de socializare si la tv, mai putin in realitate, unde nu ne vom confrunta cu moartea mai mult decat de obicei.
    Pas cu pas, pana cand vor convinge tot mai multi oameni sa se vaccineze. Iohan vorbeste despre vaccinare ca si cum stie ca va fi obligatorie, stau si ma intreb exact cum planuieste sa constranga populatia sa se vaccineze. Eu mizez pe un "pasaport de imunitate", cei care se vaccineaza liber la distractie, cei care nu vor fi condamnati in continuare la restrictii stupide.
  • +1 (35 voturi)    
    1 singur scop (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:01)

    ijohn [utilizator]

    "Restricțiile în vigoare în România au un singur scop: protejarea populației și reducerea presiunii uriașe de pe sistemul sanitar".

    Nu inteleg, unul sau doua?

    Deci intr-o fraza simpla este in stare sa faca numai si numai confuzii...are rost sa mai citesc restul declaratiei?
    • +3 (21 voturi)    
      E simplu (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:14)

      Mihai_P1 [utilizator] i-a raspuns lui ijohn

      Daca am ajuns la al doilea scop, inseamna ca primul a esuat. E un scop format din 2 subscopuri consecutive. Un fel de ograda cu sant si gard imprejmuitor. Iar pe vikingi ii doare in cot de santul si de gardul ala.

      Varianta pe scurt: suntem in buda dar lucrurile arata bine cu ochii inchisi.

      Eu nu inteleg de ce insista sa joace ping-pong cu presa. Chiar nu vad rostul. La unele intrebari poate raspunde sincer "habar n-am". Pina la urma nu e specialist in toate.
      • +2 (8 voturi)    
        Se fereste sa apara slab, (Marţi, 10 noiembrie 2020, 23:31)

        Namaste [utilizator] i-a raspuns lui Mihai_P1

        e "diplomat"...;-)
      • +1 (3 voturi)    
        n (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 7:10)

        exis [utilizator] i-a raspuns lui Mihai_P1

        La toate intrebarile ar putea sa raspunda "habar n-am".
  • +9 (29 voturi)    
    democratie REPREZENTATIVA !!! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:16)

    un_anarhist_moderat [utilizator]

    oare s-a facut vre;un sondaj de opinie - sau o alta metoda de consultare a cetatenilor - cu privire la ce fel de masuri vrea populatia sa fie implementate? sau nu conteaza? ce legitimitate au niste masuri - oricare ar fi acestea - in lipsa suportului majoritatii?
    • +4 (12 voturi)    
      sistemul e de vină (Marţi, 10 noiembrie 2020, 23:38)

      hdd [utilizator] i-a raspuns lui un_anarhist_moderat

      votăm 1 minut la 4 ani, apoi ăia își bat joc de noi cum vor ei.

      Nu se poate așa.
      În era digitală, trebuie consultată populația pe TOATE problemele importante, lunar, online.
    • +3 (9 voturi)    
      Ce parte a populatiei? (Marţi, 10 noiembrie 2020, 23:39)

      Orpheus [utilizator] i-a raspuns lui un_anarhist_moderat

      Pai cati virusologi sunt in aceasta populatie?
      • 0 (8 voturi)    
        este nevoie de clarificari? (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 2:42)

        un_anarhist_moderat [utilizator] i-a raspuns lui Orpheus

        Deocamdata regulile societatii (democratice) in care traim spun ca si virusologii au la dispozitie tot 1 (un) vot.. Bineinteles ca (si) dansii au dreptul la opinie - dar asta NU inseamna ca au dreptul sa hotarasca ceva pentru mine. Asa spune - cel putin in teorie - Constitutia. Din pacate, in practica uitam(?), nu realizam(?) sau ignoram cu tupeu nesimtit si interesat situatia de fapt. Si astfel ajungem ca niste "luminati" sa ne decida viata FARA sa aiba macar legitimitatea majoritatii.
        • +2 (2 voturi)    
          Si totusi (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:57)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui un_anarhist_moderat

          Si totusi tu te declari "un anarhist"! Eu nu vreau sa traiesc in anarhie, merci frumos! Nu e democratie daca un grup de interlopi cu ghiuluri decid ca vor sa iti ciordeasca tot ce ai, doar pt ca ei au votul majoritar! Libertatea ta se termina la punctul in care pune in pericol viata altuia! De asta trebuie sa ai permis auto inainte sa te urci la volan! Ai libertatea sa conduci, dar nu cum ai tu chef!
  • +9 (37 voturi)    
    Europa (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:25)

    Flav_ [utilizator]

    Plina de socialisti, ar vrea modelul chinezesc peste tot. Pentru 3 % potentiali infectati, trebuie sa sufere restul. Sa vedem cati o sa mai cante dupa melodia asta falimentara.
    • +1 (17 voturi)    
      Socealisti, nu socialisti!!! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 21:35)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui Flav_

      Ca ii jignesti pe adevaratii socialisti, care idealisti cum erau ei, macar erau bine intentionati!!!
    • +6 (10 voturi)    
      chiar si tu o sa te imunizezi cumva ... (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 0:08)

      rmos [utilizator] i-a raspuns lui Flav_

      flav, nu sunt doar 3% "potential infectati", sunt mult mai multi si in final toti o sa ne imunizam temporar cumva, fie prin infectie (cel mai probabil), fie prin vaccin. oricum, acest virus nu o sa dispara prea curand, in anii urmatori o sa devina sezonier.
      in plus, chiar nu ai vrea sa salvezi niste vieti? poate ale parintilor, sau bunicilor tai? sau ale rudelor, prietenilor?
      nu sunt de acord cu multe dintre masurile luate insa cel putin eu reusesc sa ma mai impac stiind ca astfel salvez vieti. si pentru mine acest lucru e foarte important. ar trebui sa fie si pentru tine ...
  • +12 (22 voturi)    
    Am citit bine ??!!! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:33)

    Incomod3 [utilizator]

    "Românii își doresc un parlament legitim, care lucrează pentru noi" ???!!! Wow... dementa totala...


    N.R. O eroare de redactare, care a fost corectată, ne cerem scuze pentru inadvertență
  • 0 (26 voturi)    
    There is always a choice, a different one (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:38)

    Parzivall [utilizator]

    Dar vad ca Johan e obtuz, rau de tot!!!
  • +7 (27 voturi)    
    Cine mai voteaza PNL. (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:39)

    Luk [utilizator]

    Sa pateasca exact ca mine.
    • +2 (18 voturi)    
      Exista alternativa! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:25)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      USR! Asta am votat si o sa votez si pe 6 decembrie! Iesiti la vot si voi!
      • +2 (10 voturi)    
        Barna s-a sters de doua ori cu voturile membrilor (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 0:34)

        Alui [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        undeva!
        Prima data cand menbri USR l-au ales pe Vlad Teohari candidat pentru Camera Deputatilor pentru diaspora, si a doua oara cand a declarat moratoriu la alageri interne in filiale, dupa ce adunarile generale ale filialelor diaspora si Maramures au votat deja pentru organizarea lor.
        Acum pentru USR din diaspora candideaza actualull senator Radu Maihail, care a initiat doar 4 legi votate in parlament in 4 ani si a platit un imprumut de 50.000 de euro facut in 2016 de la o persoana privata, “prieten din copilarie”, fara alta sursa de venit decat salariul de parlamentar, si un impostor la camera deputatilor care sustine ca a facut arhitectura, dar acum nu mai mentioneaza ca a absolvit facultatea, la fel ca Coliban, primarul Brasovului. Alegeti oameni in fiecare judet, nu dupa partid ci dupa calitatea lor.
        • 0 (2 voturi)    
          surse! (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:24)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Alui

          Posteaza si dovezi/surse credibile la afirmatii! Nu ce ai vazut tu aseara pe antena3!
          • -1 (1 vot)    
            Am fost membru USR (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 18:30)

            Alui [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

            Pana la a doua stergere undeva!
          • -1 (1 vot)    
            Am fost membru USR. Am demisionat (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 18:33)

            Alui [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

            La a doua stergere. Stai sa vezi ce stiri o sa mai apara despre USR inainte de alegeri.
      • 0 (4 voturi)    
        z (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 8:04)

        exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        "Iesiti la vot!!! "spun usristii iar, dupa alegeri, o sa strige, agresiv, "stati in case, de sarbatori!!!"...o mostra din logica cu dubla masura a unora dintre votantii usr...
        • -1 (3 voturi)    
          Votul (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:25)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui exis

          Votul este o necesitate! Adunarea intr-un grup mare din afara familiei la cabana pt scopul de a te imbata, nu este!
          • -1 (1 vot)    
            got it (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 18:54)

            exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

            Dar poti intelege ca, pentru altii, e fix invers?
      • 0 (2 voturi)    
        O sa ies (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 12:05)

        Incomod3 [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

        Dar nu cred c-o sa-ti placa ce votez :) :) :)
        • 0 (2 voturi)    
          Evotul tau! (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:30)

          Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Incomod3

          Votezi ce vrei dragule! Doar ca trebuie sa iti placa tie ulterior rezultatul! Ca de exemplu, dobitoaca de Dancila care spune ca e inginer si a studiat fizica, dar habar nu are ce e ala giroscop, si crede ca acel cuvant nu exista, ci a fost "inventat de Johanis"! (iar asta e doar o perla debitata recent! ca aceasta sunt sute!)
          • -1 (1 vot)    
            ok (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 18:56)

            exis [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

            dobitocii ca dobitocii (desi mi se pare ca, macar in cazul doamnelor, ai putea sa te folosesti de alte apelative) dar aia obsedati in permanenta de dobitoci cum sunt?
  • +7 (25 voturi)    
    mda (Marţi, 10 noiembrie 2020, 20:50)

    Gabr [utilizator]

    abia astept sa vad maxim 15% pentru partidul carantina sau partidul traseist liberal aka pnl.
  • -13 (19 voturi)    
    Numar real de morti de 5 ori mai MARE! (Marţi, 10 noiembrie 2020, 21:16)

    Marionette [utilizator]

    Au venit rezultatele statistice de pe luna august si septembrie si numarul de morti fata de anul trecut a fost cu 3-4.000 mai mare in condtiile in care restul anului numarul de morti a fost sensibil egal cu cel din anul trecut.
    Cifrele oficiale dau morti din covid in lunile acelea 600-800 oameni si statistica 3000-4000 de oameni.
    Deci se more de covid de 5-8 ori msi mult decat se spune oficial.
    Acum ca cifrele au ajuns la 200 pe zi oficial n-ar fi neașteptat ca de fapt zilnic sa moara 1000-1600 de oameni din acest motiv.
    • -2 (4 voturi)    
      Da (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 7:15)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui Marionette

      Inteleg ca si tie ti se pare ca numarul nu justifica "masurile dure", asa-i?
      Nu, nu-l justifica, iarnumarul deceselor nu-i mai mare, ci mai mic. In numarul de decese nu-s cei care au murit din cauza Covid, ci cei care aveau Covid cand au murit, ceea ce nu-i deloc acelasi lucru.
  • +9 (19 voturi)    
    Utopie. Sunt multe boli care nu au vaccin (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:22)

    strutul [utilizator]

    Sunt tinute sub control prin testare si izolare. Anchetele epidemiologice sunt facute la misto. Testele sunt facute la cerere.
    Singura masura care o stie guvernul: restrictii.
  • +1 (11 voturi)    
    El vrea doar alegeri întâi (Marţi, 10 noiembrie 2020, 22:39)

    Traian2015 [utilizator]

    După alegeri o să pună carantină. La zece mii de cazuri pe zi și 150 morții este ca si cum Franța au avea 30 000 și 450 morții. La cifrele astea Franța a închis. Dar Santa nu e întreg la minte.
  • +3 (7 voturi)    
    KJ se bazează (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 0:09)

    hdd [utilizator]

    pe memoria scurtă a românilor.
    Care, atunci când va apărea vaccinul, o să uite tot ce s-a spus.

    Un vaccin NU rezolvă problema!!!!!!!!!
    Are eficiență limitată,

    Iar vaccinarea unei mase semnificative la nivel European, ca să nu zic global, e un efort incredibil, de care infrastructura actuală nu e în stare.

    Probabil se poate realiza în alți 3-5 ani.
    Până atunci, Covid-19
  • +1 (5 voturi)    
    Pesederie acuta stadiul 3 (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 8:26)

    Orbu_Braila [utilizator]

    Am cautat in pagina 'PSD'. Ca sa vad despre ce e vorba. Her Klaus, era doar singurul care suferea dupa. La asta nu avem vaccin clar! Da-i trece pana de alegeri zic io... Semne bune anul are ca doar a fost primul care l-a felicitat pentru falsul in alegeri pe Bideu Imparat. Atat a fost mai greu pana a acceptat ideea ca infuzia si furtul de voturi merge si la case mai mari!
    Iar Hotnews ni-l vinde pe Bideu ca pe painea lui Dumnezeu! Calda cum ii placea odinioara romanului si in mult sos cu mirodenii si picanterii! Si un triferment la urma ca sa digeram totul ca in reclama! Sau poate ceva de bila si arsura ca prea e iute la limba!
  • -1 (1 vot)    
    Curajos jurnalistul. (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 9:51)

    liviau2005 [utilizator]

    Oare cate lamaiia mancat jurnalistul ca sa reziste in fata acestui indibid care nu mai are decat un singur gand sa stea agatat de coronavirus , altfel ar cadea direct la loc racoros la Jilaja. Felicitari jurnalistului a avut rabdare sa arate tuturor nemernicia celui mai dispretuit ins din tara.
    • -1 (3 voturi)    
      Nu e (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:35)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui liviau2005

      Nu e "dispretuit"! L-au votat doua treimi din oameni, inclusiv eu! Este cel mai bun presedinte ce l-a avut Romania vreodata!
  • -1 (1 vot)    
    Nimic despre educația sanitară (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 10:34)

    Omics [utilizator]

    "Până nu vom avea un vaccin eficient nu există altă soluție decât impunerea unor noi restricții severe."
    • 0 (2 voturi)    
      Pe cine sa educi? (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:37)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Omics

      Pe cine sa educi? Pe al de Bitman si alti conspirationisti care stau toata ziua cu botul in FB si in antena3, dar care nu vor sa poarte "botnita"?!
  • -1 (1 vot)    
    Vaccin, pe bune?! (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 10:59)

    eminunat [utilizator]

    N-am nimic frate cu vaccinurile. Am toate vaccinurile copilariei facute. Fiecare e liber sa se vaccinez cu ce vrea el si pentru ce vrea el. Dar sa presupui ca toata lumea se va inocula cu un vaccin care este in teste (pe oameni) de mai putin de 6 luni, trebuie sa ai ceva lipsa la mansarda. Si nu sunt eu cu prostiile astea cu “vai purtatul mastii ma omoara” bla bla, dar cu siguranta sa obligi populatia sa-si faca un vaccin este o incalcare a libertatilor fundamentale. Reiterez...un vaccin instabil evident, a carui testare a fost oprita in mai multe tari, de mai multe ori. Oh...and people...va rog eu cititi cu atentie ce am scris (care le au cu cititul) inainte sa ma bagati in oala cu antivaxxers. Vom trai cu acest virus, unii il vom face, altii vor si muri, si vom mai avea ceva de tras pe partea sociala pana cand vom putea intra intr-o normalitate. Important este sa reusim, prin respectarea unor reguli minime, sa pastram un echilibru intre economia tarii si sistemul sanitar. Echilibru deja firav din oficiu.
    • 0 (2 voturi)    
      Am citit cu atentie (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 16:41)

      Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui eminunat

      si am sesizat ca ai strecurat, ca si cum ar fi deja stabilit, ca "vaccinul va fi obligatoriu"! Nu, nu te va obliga nimeni sa il faci, stai chill!
  • 0 (2 voturi)    
    Restrictii severe (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 12:32)

    isus si hristos [utilizator]

    https://www.timesnewroman.ro/politic/orban-a-uitat-ca-a-dat-restrictiile-si-s-a-dus-aseara-la-11-sa-si-ia-o-bere/
  • -1 (1 vot)    
    despre (Miercuri, 11 noiembrie 2020, 13:34)

    costelo999 [utilizator]

    cotroceni tv incet dar sigur devine noua romania tv, dd in direct si in reluare, si mai ales haznaua 3, kwi a debitat numai minciuni si bineinteles peeeseeedeee , si ne-a atras atentia voalat ca dupa alegeri o sa carantineze toata tara , ca doar e "gripa" lu iohanisssssssss , deci minciuni peneliste ala kwi, sica mandolina citu si alte imitatii


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by