Un fost colonel din Securitatea ceaușistă, despre care instanța a decis că a făcut poliție politică, a avut parte de o înmormântare cu onoruri militare, a acuzat Mihai Demetriade, consilier superior la CNSAS. Jandarmeria Cluj a răspuns la criticile pe această temă spunând că toate ”cadrele militare ale M.A.I. au dreptul, la cererea familiei, la o ceremonie de înmormântare cu onoruri militare”.

HotNews.roFoto: Hotnews

”În Cluj, ieri (vineri, nota red), a fost înmormântat un fost ofițer de securitate, condamnat definitiv într-un proces cu CNSAS pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale. Este vorba de colonelul Ioan D. Gocan (n. 25.02.1932 – sat Șardu, comuna Sînpaul, Cluj, decedat pe 3 noiembrie a.c.), numit în colectivul de conducere al Inspectoratului de securitate județean Cluj încă din 18 februarie 1968.

Omul era maior atunci, fiind numit șeful Secției III (Contraspionaj) la Securitatea municipiului Cluj. Devine lt. col. în iulie 1972, ocupând funcția de adjunct șef Serviciu Contraspionaj. A tot activat pe aceeași linie, contraspionajul, dar pentru că urmase și un curs de cercetări penale, avea atribuții și pe linia asta.

Era, cu alte cuvinte, și anchetator. Ultimul grad în Securitate a fost cel de colonel, lucrând pe aceeași linie, Serviciul 3 – Contraspionaj. Implicat în multe cazuri de urmărire prin DUI a diverselor voci protestatare sau dizidente, cazul cel mai cunoscut fiind obiectivul „Diana” (Doina Cornea)”, a scris Demetriade pe pagina sa de Facebook, atașând și o decizie a instanței contra lui Gocan.

”Conducerea Jandarmeriei Cluj a decis, nici mai mult nici mai puțin, să participe la înmormântarea unui fost ofițer al Securității, condamnat de statul român definitiv pentru fapte care încalcă legislația drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, punând în scenă onoruri militare, salve de pușcă, tricolorul în vânt, legitimându-se, prin asta, de la fostele lui fapte de arme. Mă întreb, retoric, dacă nu suntem în fața unei mari probleme legată de simbolurile statului, puse în slujba onorării unui fost lucrător al principalului organ represiv al statului totalitar”, acuză consilierul din CNSAS.

Ce spune Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj:

”În conformitate cu O.M.A.I nr.64 din 2014, cadrele militare ale M.A.I. au dreptul, la cererea familiei, la o ceremonie de înmormântare cu onoruri militare.

În condițiile în care nu a existat o măsură complementară de degradare militară, persoana la care se face referire avea dreptul la onoruri militare. Facem totodată precizarea că la respectiva înmormântare nu a participat niciun reprezentant al conducerii instituției noastre”.