Fostul principe Nicolae al României a anunțat duminică nașterea fiicei sale Maria-Alexandra, pe 7 noiembrie la ora 20.05.

HotNews.roFoto: Hotnews

Evenimentul a avut loc la spitalul Polizu din București. ”Soția mea Alina-Maria și fetița noastră sunt perfect sănătoase”, precizează comunicatul.

Anunțul este însoțit de un mesaj pe Facebook în care Nicolae invocă memoria bunicului său, a cărui zi onomastică ar fi fost astăzi, când creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții Mihail și Gavril.

”Regele Mihai, bunicul meu, ne ocrotește, iar eu sunt mândru că port mai departe numele lui. La mulți ani celor care poarta numele Sfinților Mihail si Gavriil!”