Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mihail VlasovFoto: Agerpres

”În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, aplică inculpatului Vlasov Mihail pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani închisoare [reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale], în total 8 ani închisoare”, se arată în decizia definitivă a Înaltei Curți.

Acestuia i s-a redus astfel pedeapsa cu 1 an și 10 luni, după ce Curtea de apel București îl condamnase inițial, în 2018, pe Vlasov la 9 ani şi 10 luni închisoare.

De asemenea au fost condamnați:

RIGORESCU RODICA LUIZA - dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.

SUCIU MARIANA RODICA - se aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare [reprezentând 1/3 din pedeapsa principală stabilită pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale)], în total 2 ani şi 10 luni închisoare.

ZDROBICI NICOLAI - se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.

NEDELCU MARIAN - condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.