Fostul președinte Hollande pune în discuție apartenența Turciei la NATO: Practică politici agresive față de aliați și încurajează conflicte armate

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 28 octombrie 2020, 14:56 Actualitate | Esenţial


Francois Hollande la TF1
Foto: Reuters
Problema prezenţei Turciei în interiorul NATO ''trebuie să fie ridicată cu aliaţii noştri'' din cauza ''comportamentelor agresive (ale Ankarei) faţă de ţările aliate'', a declarat miercuri fostul preşedinte francez François Hollande, informează AFP citată de Agerpres.

Ce caută ''Franţa şi Turcia în aceeaşi alianţă?'', s-a întrebat la postul de radio France Info predecesorul lui Emmanuel Macron, amintind că Turcia este ''un aliat'' al Franţei în virtutea prezenţei sale în cadrul NATO.

''Este vorba de politici agresive ale Turciei faţă de ţări aliate şi care încurajează conflicte armate la porţile Europei'', a estimat fostul şef al statului francez.

''Această chestiune nu poate fi ocolită'' întrucât, ca urmare a sprijinului american, ''noi ar trebui să acceptăm un aliat cu astfel de comportamente'', a adăugat el.

''Astăzi Turcia are în Siria un comportament care nu este acceptabil, provocând conflicte ce pot încuraja reapariţia organizaţiilor teroriste'', a explicat François Hollande, care a mai menţionat rolul Turciei în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan şi ''comportamentul'' ei în Libia.

În opinia sa, ''comportamentele agresive ale Turciei ridică problema prezenţei sale în Alianţa atlantică''.

Luni, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut apel la conaţionalii lui să boicoteze produsele franceze, la câteva zile după ce Franţa şi-a rechemat ambasadorul de la Ankara. Anterior, Erdogan pusese sub semnul întrebării ''sănătatea mintală'' a omologului său francez, Emmanuel Macron.

Şeful statului turc a reacţionat agresiv după ce săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a decis să publice din nou caricaturile cu profetul Mahomed care i-au înfuriat pe musulmani în urmă cu un deceniu.

Reprezentările profetului sunt considerate tabu în islam şi imaginile din Charlie Hebdo sunt în mod special provocatoare, unele legând islamul de terorism. Erdogan l-a acuzat pe preşedintele francez Emmanuel Macron că a permis răspândirea islamofobiei prin faptul că nu a interzis imaginile. Macron a răspuns apărând dreptul de liberă exprimare, cel mai recent la înmormântarea lui Samuel Paty, profesorul decapitat în Franţa după ce a prezentat la clasă, la o oră privind libertatea de expresie, câteva dintre caricaturile din Charlie Hebdo.

Charlie Hebdo a publicat iniţial caricaturi cu profetul Mahomed în 2006 - la fel ca alte ziare sau reviste europene - pentru a apăra libertatea presei după ce publicarea lor de un cotidian danez a provocat furie în rândul musulmanilor. În 2015, săptămânalul francez a fost victima unui atentat jihadist soldat cu 12 morţi, printre care jurnalişti şi caricaturişti.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2436 vizualizari

  • +5 (9 voturi)    
    Justa opinie. (Miercuri, 28 octombrie 2020, 15:00)

    achvp [utilizator]

    E o singura problema: cu Turcia out of NATO, echilibrul de forte la Marea Neagra, si asa foarte fragil, ar deveni iremediabil pierdut in favoarea Rusiei.
    • +4 (4 voturi)    
      Dar el exista?Azi daca ar fi un razboi ce face TR? (Miercuri, 28 octombrie 2020, 19:09)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui achvp

      ...poate se declara neutra fata de Rusia ca sa ii dea Putler mana libera in mizeria de la granita ei...
  • +12 (12 voturi)    
    ... (Miercuri, 28 octombrie 2020, 15:23)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    Europa deschide prea incet ochisorii via-a-vis de Dictatorul Erdogan.
  • +11 (11 voturi)    
    turcia trebuie scosa din uniunea vamala (Miercuri, 28 octombrie 2020, 16:01)

    rov [utilizator]

    Apoi sa ne amintim ca de 500 de ani a tot sapat la temelia Europei, iar influenta culturii ei mizerabile e inca prezenta prin Balcani...
  • +11 (11 voturi)    
    De vina e Trump (Miercuri, 28 octombrie 2020, 16:28)

    kmcd [utilizator]

    I-a dat nas acestui dictator si l-a lasat sa-si faca de cap in Siria. Acum a prins tupeu si s-a implicat si in conflictul din Armenia.
  • -6 (10 voturi)    
    Hollande cand a fost (Miercuri, 28 octombrie 2020, 16:52)

    Rahan5 [utilizator]

    macelul cu camionul de la Marsilia ....a trimis (pe socoteala Bugetului Frantei) ca ,,razbunare" un portavion francez langa coasta siriana ca ,,sa lupte" cu .....,,Terororismul Islamic".
    Desigur ca a fost un spectacol deplorabil si fara nici un rezultat militar. Nu asa se lupta cu ,,Terorismul Islamic". Portavioanele nu sunt facute sa caute teroristi islamici aflati in pesteri sau ascunsi in marile orase din Orientul Mijlociu.
    Si in nici un caz nu reactioneaza asa un Presedinte al Frantei normal la cap.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by