Doi deputați PSD și deputatul Dorel Căprar, trecut de la PSD la partidul fondat de Dan Voiculescu, au depus la Senat un proiect de lege prin care este propusă acordarea unui stimulent de risc de 2.000 de lei pe lună, pentru poliţiștii locali şi de 1.000 de lei pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din Poliţia Locală, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Proiect de lege inițiat de deputaţii PSD Adrian Todor şi Vasile Cocoş și de Dorel Căprar completează art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, în perioada stării de urgenţă, prin introducerea a două noi alineate, potrivit News.ro.

Ce prevede proiectul:

  • "(8) Se aprobă acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiei Locale, şi 1.000 lei, pe lună, pentru funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă, din fondul de salarii al unităţii angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice» sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinaţie, prin ordonatorul principal de credite, sau din fonduri europene".
  • "Stimulentul de risc acordat nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V «Contribuţii sociale obligatorii» din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare”.

Iniţiatorii precizează în expunerea de motive că cei de la Poliţia Locală se află în subordinea şi coordonarea MAI, după emiterea decretului privind declararea stării de alertă de către preşedintele Klaus Iohannis şi după emiterea OUG care prevede că "din 15 mai lucrătorii Poliţiei Locale execută misiuni specifice stării epidemiologice din România".

Prin urmare, spun iniţiatorii, funcţionarii publici" cu funcţie specifică de poliţist local din cadrul Poliţiilor Locale sunt însărcinaţi cu atribuţii pe linia stopării răspândirii epidemiei cu SARS-CoV-2, menţinerii controlului situaţiei epidemiologice, verificării persoanelor aflate în carantină şi izolare, precum şi asigurării ordinii publice în localităţi carantinate, aşa cum prevăd Deciziile/Hotărârile Comitetelor Locale pentru situaţii de urgenţă, precum şi Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată”.

Proiectul de lege a fost înregistrat în procedură normală la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.