VIDEO Klaus Iohannis: Situația epidemiologică se agravează / Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă / Bucureștiul, încă 123 de paturi ATI în „maxim zece zile”

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 27 octombrie 2020, 18:04 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Administratia Prezidentiala
România are în prezent 3.065 paturi de terapie intensivă, pentru pacienți Covid și non-Covid, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 monitoare la care se adaugă 5 unități ATI mobile, două spitale modulare și un modul ATI cu un total de 169 de paturi, a afirmat marți seara președintele Klaus Iohannis, care a avertizat însă că pentru a stopa răspândirea nu sunt suficiente măsurile luate de autorități ci este nevoie și de implicarea oamenilor.

Klaus Iohannis a lăudat acțiunile întreprinse de Guvern și în special de ministerul Sănătății pentru extinderea capacității de tratare a bolnavilor Covid în stare gravă și a citat ca exemplu ventilatoarele ATI funcționale, unde, potrivit șefului statului, între aprilie și octombrie creșterea capacității a fost de 73% iar până în decembrie se mai adaugă încă 15%.

„Practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare”, a spus Iohannis, care a precizat că în București în „următoarele maxim zece zile vom avea suplimentar 123 de paturi de terapie intensivă”.


Însă „pentru a stopa răspândirea virusului e nevoie și de implicarea noastră”. „Oricâte măsuri ar lua autoritățile, acestea nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți”, a mai spus Klaus Iohannis, după ce a participat la o ședință de evaluare a măsurilor pentru gestionarea epidemiei COVID-19, alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, și șeful Secției Anestezie și Terapie Intensivă I de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” București, colonel Dan Corneci.






Iată mai jos declarațiile președintelui Iohannis (sursa - Administrația Prezidențială):
  • Situația epidemiologică atât la nivel european, cât și la nivel național se agravează, din păcate, constant și numai în ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul.
  • Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă și sunt necesare eforturi susținute pentru a ține sub control epidemia. Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi - pe de o parte, în zona de prevenție, prin care încercăm limitarea transmiterii infecției, și pe de altă parte în spitale, acolo unde bolnavii de COVID-19 au nevoie de îngrijire și de tratament de specialitate.
  • De aceea, am dorit să am o discuție aplicată cu experți recunoscuți de Terapie Intensivă și Ministrul Sănătății, care mi-au prezentat o analiză a resurselor de la Terapie Intensivă la nivel național, secțiile ATI la nivel național - și când vorbim de resurse, mă refer atât la paturi dotate cu aparatură specifică, cât și la personalul medical.
  • Guvernul a elaborat o strategie de creștere a capacității de terapie intensivă la nivel național chiar de la începutul pandemiei.
  • În tot acest timp, Ministerul Sănătății a desfășurat mai multe proiecte de achiziție de ventilatoare, monitoare, paturi și alte echipamente necesare secțiilor de Terapie Intensivă, astfel că, la acest moment, avem, conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă - pentru toți pacienții, nu doar COVID, deci, în total 3.065 de paturi -, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare și o serie întreagă de echipamente achiziționate cu diverse surse de finanțare.
  • La acestea se adaugă cinci unități de Terapie Intensivă mobile, două spitale modulare și un modul ATI, cu un total – acestea suplimentare - de 169 de paturi.
  • În ceea ce privește doar ventilatoarele ATI funcționale, vă dau doar un exemplu, ca să înțelegeți cum s-a lucrat: în perioada aprilie-octombrie 2020, creșterea capacității de ventilatoare la nivel național a fost de 73%, și până în decembrie se adaugă încă 15%, asta însemnând că, practic, de la începutul pandemiei până acuma, capacitatea s-a dublat pe ventilatoare!
  • Planul strategic pentru următoarea perioadă prevede etape clare de implementare și urmărește deschiderea unor noi capacități de terapie intensivă distribuite la nivel național, precum cele de la Oradea, Constanța, Craiova, în locații nou construite cu destinații de Terapie Intensivă sau care se vor transforma în secții de terapie intensivă.
  • Și aici am solicitat foarte concret date despre București. Și aici vom avea, în șapte spitale, o extensie a capacității de Terapie Intensivă și pot să vă spun în următoarele maximum zece zile vom avea, suplimentar față de ce există acum, 123 de paturi de Terapie Intensivă.
  • Așadar, autoritățile au acționat și au planuri clare, bine puse la punct, astfel încât să poată fi asigurate condițiile necesare în secțiile de Terapie Intensivă pentru îngrijirea pacienților în stare gravă.
  • Astfel, accesarea fondurilor europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) va duce încă la o creștere a capacității de gestionare a crizei sanitare. Numai pentru ventilatoare mecanice, de exemplu, creșterea din aprilie 2020 până în aprilie 2021 va reprezenta o creștere de 146%, conform datelor pe care mi le-au prezentat specialiștii. Este uimitor!
  • În urma analizei nevoilor spitalelor, se va achiziționa, prin proceduri specifice – iarăși din fonduri europene - întreaga gamă de aparatură și echipamente necesare dotării unităților sanitare, de la monitoare, ventilatoare, paturi, aparate de anestezie, la ecografe și aparate RT-PCR.
  • Accesarea acestor fonduri va avea un impact extrem de important, vom avea o creștere semnificativă la fiecare dintre acești indicatori, cifrele fiind calculate cu precizie de specialiști.
  • De exemplu, fiindcă am vorbit de paturile de Terapie Intensivă - 662 de paturi de acest fel, de înaltă performanță, au fost deja avizate pentru finanțare prin acest program și se va realiza în perioada următoare.
  • Pentru a stopa însă răspândirea virusului, este nevoie și de implicarea noastră, a tuturor cetățenilor. Oricâte măsuri ar lua autoritățile, acestea nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți.
  • Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!






























Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12828 vizualizari

  • +6 (36 voturi)    
    Bănuiesc că d-l Președinte urmărește... (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:06)

    Nyk1 [utilizator]

    ...cu îngrijorare evoluția pandemiei.
    • -9 (37 voturi)    
      Secularizarea Activelor BOR (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:09)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      pentru a aduce personalul medical romanesc din strainatate !
      • +19 (31 voturi)    
        secularizarea pensiilor speciale (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:39)

        di livio [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        inclusiv alea militare, să fim solidari, da pîn-amu fuse dăcît securizarea pensiilor speciale...după aia da, activele BOR...acușica vine noul buget, sper să nu mai văd reduceri la sănătate și creșteri la servicii, srisiestsetc, cum fuse în decembrie trecut
        • -2 (16 voturi)    
          Asa e, ai dreptate intreaba USR! (Marţi, 27 octombrie 2020, 20:58)

          junshi [utilizator] i-a raspuns lui di livio

          In afara de a vorbi la camere una si a face pact cu ciuma rosie in spatele ei mai sunteti in stare de cava? Nu de alta dar eu as vrea sa cunoasca toata Romania agenda voastra ascunsa pt guvernarea ei!!
        • -1 (3 voturi)    
          In sfarsit primele cifre oficiale cu privire la (Miercuri, 28 octombrie 2020, 8:14)

          cartofil [utilizator] i-a raspuns lui di livio

          paturi si ventilatoare. Pana acum dl. Tataru si mai ales obraznicul purtator de cuvant al Ministerului Sanatatii ne-au spus numai vorbe. 3065 de paturi ATI. Fata de 2800 de paturi la inceputul pandemiei. Deci 265 de paturi in plus in opt luni, guvernul a dormit sau prima cifra de 2800 a fost o minciuna. Eu stiu ca numai DIGI a donat vreo suta de paturi complet echipate. Ventilatoare erau declarate 1200 in martie, acum sunt 2252, aici da, se vede o crestere de 1000. Germania avea in martie 40.000 de paturi, la o populatie de 4x mai mare. Acum Dumnezeu stie cate mai are, sigur mai multe. Deci la noi, proportional ar trebui sa fie 10.000 de paturi la ATI. Oricum, mai serios presedintele si mai ancorat in realitate decat mincinosii de la Ministerul Sanatatii.
          • -1 (3 voturi)    
            Totusi ... (Miercuri, 28 octombrie 2020, 15:27)

            andypandy [utilizator] i-a raspuns lui cartofil

            Putem avea paturi si ventilatoare si ce mai trebuie dar sunt curios cum vor suplimenta personalul medical. Ca daca la 4 paturi se aloca o persoana care acum trebuie sa se descurce cu 8 paturi sub supraveghere la ATI ... inteleg cumva cresterea gradului de mortalitate. Este tragic ce se intampla dar nimeni nu poate rezista pe termen lung la supraincarcare ... practic vorbind si facand abstractie de orice salarii, bonusuri, etc.
    • +8 (26 voturi)    
      O urmareste cu atentie din primavara (Marţi, 27 octombrie 2020, 19:19)

      kkciosuldelahamangia [utilizator] i-a raspuns lui Nyk1

      In 8 luni de zile aveau timp ca sa ia masuri preventive.
      Au bani de tot felul de pomeni dar n-au avut bani pt a investi in aparatura si medici.
      Gasca USL.
  • -4 (38 voturi)    
    da! (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:20)

    cucuveauamov [utilizator]

    am inteles ascultandu-l ca traim in cea mai buna lume din toate lumele posibile (sub cea mai buna guvernare din toate cele posibile)
    • +9 (27 voturi)    
      Azi a fost doar o declaratie de presa (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:39)

      Dinu-I [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Maine o sa aveti confirmarea cand va fi conferinta saptamanala cu prezenta ziaristilor. Va fi si o ocazie binevenita sa se repete refrenul binecunoscut PeeSeeDee.
    • +6 (20 voturi)    
      Da? (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:44)

      luciannn [utilizator] i-a raspuns lui cucuveauamov

      Dupa 8 luni de pandemie, Statul tot la viitor vorbeste: "În urma analizei nevoilor spitalelor se va achiziționa întreaga gamă de aparatură necesară dotării unităților sanitare" si
      "paturi ATI de înaltă performanță au fost deja avizate pentru finanțare", asta nu prea suna a ceva ce poti sa folosesti azi...

      Nu s-a stiut ca vom ajunge aici?

      Si dreptul la sanatate garantat de Constitutie romanilor nu este egal pentru orice roman?

      Bucurestiul are 1000+ paturi ATI, in timp ce sunt judete cu 10-20 de paturi ATI, si tot Bucurestiul va primi 160+ de paturi ATI...

      Poate ca si de asta o duce asa de bine Bucurestiul in plan epidemiologic, pentru ca strange toate echipamentele pentru el, si la alti romani din alte judete nu se mai gandeste...
      • -5 (9 voturi)    
        daca e sa ne luam dupa ce postai tu... (Marţi, 27 octombrie 2020, 22:53)

        GabiAlex [utilizator] i-a raspuns lui luciannn

        Daca e sa ne luam dupa comentariile tale de acum juma de an, epidemia asta nici nu exista si cei care incercau sa ia masuri atunci erau niste iresponsabili care faceau din tantar armasar. Sa inteleg ca acum recunosti ca ar fi facut bine, totusi ?

        Plateste bine Putin ?
  • -4 (18 voturi)    
    3.065 paturi la ATI. Sa nu-l mai aud pe Arafat (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:51)

    Gryphus [utilizator]

    nu mai vreau sa aud vreo propaganda de la PRO TV, Antena 3, Digi24 si ARAFAT cum ca 'nu mai sunt locuri la ATI' cand presedintele spune clar ca sunt peste 3000 de locuri la ATI in Romania si ca vor mai fi 123 paturi la ATI pt covid in cateva zile
    • 0 (10 voturi)    
      Nu este doar covid în ATI (Marţi, 27 octombrie 2020, 20:08)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Gryphus

      Atît
      • 0 (2 voturi)    
        De acord (Miercuri, 28 octombrie 2020, 15:32)

        andypandy [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

        "conform rapoartelor din secțiile de ATI, 3.065 de paturi de Terapie Intensivă - pentru toți pacienții, nu doar COVID". Dl Iohannis ar trebui sa spuna cifre nu doar pe totaluri ci si pe resurse dedicate covid. Cate din aceste paturi sunt in spitale covid? Ca acolo se inregistreaza cea mai mare crestere de necesitate.
  • -1 (19 voturi)    
    Dar sa facem alegeri! E musai! (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:54)

    newlook [utilizator]

    Dar sa facem alegeri! E musai!
    • -7 (17 voturi)    
      hehe (Marţi, 27 octombrie 2020, 19:53)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      Da, e musai ca sa scapm de #ciumarosie
      #NUscapati
  • +12 (18 voturi)    
    As zice ca nu e nici o problema (Marţi, 27 octombrie 2020, 18:58)

    TheFreeOne [utilizator]

    Medicii, profesorii si politistii locali primesc stimulente de cate 2000 de lei / luna.
    O fi problema pentru ai mai fraieri... dar nu pentru cei de mai sus.
  • +20 (22 voturi)    
    Domnule Președinte, până la implicarea oamenilor.. (Marţi, 27 octombrie 2020, 19:12)

    Daniel_.A [utilizator]

    Faceți ceva pentru un DSP care să se implice, cel puțin în București. Sunt infectat cu Covid și serviciul de urgență, medicul de familie și asistenta (chiar și în timpul lor liber) sau cei de la Cantacuzino unde am încercat să-mi caut rezultatul testului, au răspuns exemplar și chiar am simțit că am la cine să apelez în caz de nevoie. DSP-ul, care e instituția cheie în toată povestea asta, nu poate fi contactată la telefon și sunt deja 5 zile (!) de când le-am trimis și un e-mail ca să-i anunț că am simptome. Puneți lacătul pe tot ce înseamnă DSP și creați o structură funcțională pentru situația în care ne aflăm. Nu e greu deloc să subcontractezi 2-3 firme pentru call-centre, să pregătești câteva sute de studenți la medicină, asistenți sociali sau oameni cu o minimă pregătire de lucru în comunitate pentru anchete epidemiologice, suport la domiciliu și să faci cu responsabilitate ceea ce DSP-ul nu poate nici cu conducere militară.
  • -3 (9 voturi)    
    Scoala e de vina pt toate. (Marţi, 27 octombrie 2020, 19:38)

    Tizzy [utilizator]

    Stati linistit domn presedinte ca mai avem 1-2 saptamani si o sa fie bine. O sa scada numarul de cazuri pana pe la 2-300 pe zi. Cum, nu ma credeti ? Pai nu ati inchis voi scolile si gradinitele acum o saptamana. Se pare ca scoala e cel mai mare pericol la noi in tara. Ar trebui desfintata complet. La scoala se respectau totusi niste masuri si le-ati inchis. Sa inteleg ca pentru alegeri unde se aplica aceleasi masuri de siguranta e totul in regula dar la scoala cu acelasi set de masuri e un pericol. Nu inteleg de unde toata teoria asta doar intr-o singura directie in care merg copii la scoala si de acolo ei duc virusul acasa la parinti si bunici. Deci faptul ca multi parinti nu poarta masca la servici si ca se pot infecta de la colegi nu e o problema, faptul ca bunicii se duc la vecini si vecini in povesti nu e o problema, ca duc sa pupe moaste nu e o problema, ca se duc la petreceri nu e problema, faptul ca copii se duc in parcuri si se joaca multi impreuna nu e o oroblema, faptul ca aceeasi copii se viziteaza unii pe altii sau ca merg acasa la profesori pt meditatii nu e o problema si lista poate continua. Problema care o vad la multi e doar scoala. Daca o familie cu un copil s-a infectat cu siguranta copilul e de vina ca a adus virusul acasa de la scoala, invers ca parintii care nu acorda prea mare importanta protejarii nu se poate. Parintii intra in contact cu mult mai multe persoane decat un copil dar tot scoala e de vina. Sunt curios acum dupa ce s-au inchis scolile si gradinitele daca o sa scada numarul zilnic de cazuri. De ce nu incercati sa faceti macar o scoala in gem hibrid cu 2 saptamani prezenta si 2 acasa chiar daca numarul de infectari e mai mare de 3 la 1000.
    • 0 (8 voturi)    
      .... (Marţi, 27 octombrie 2020, 22:46)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui Tizzy

      scolile sunt deschise in cea mai mare parte a tarii. Inteleg ca nu ai cu cine sa lasi copilul si probabil esti din Bucuresti, dar scoala e un factor de risc.
      Trebuie sa ajungem ca in Elvetia , sa hotaram din start ca ii sacrificam pe cei in varsta?
      Poate ca in unele locuri deja am ajuns doar ca ne sunt menajate sentimentele.
  • -3 (9 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Marţi, 27 octombrie 2020, 20:06)

    [anonim]

  • +5 (15 voturi)    
    ok, ceva e in neregula aici (Marţi, 27 octombrie 2020, 20:17)

    TheBorg [utilizator]

    Daca sunt 1200 de paturi ATI pentru COVID (acum vreo luna ziceau 1050), de ce mor oameni asteptand sa se elibereze un loc, cand avem oficial doar 824 bolanvi de COVID internati la ATI?

    Ar trebui sa fie 376 paturi libere. Tare mi-e mie ca o buna parte dintre acele 1200 paturi sunt de fapt nefunctionale.
    • +2 (2 voturi)    
      Oamenii mor (Miercuri, 28 octombrie 2020, 9:51)

      noi2013 [utilizator] i-a raspuns lui TheBorg

      din neglijenta, din lipsa tratamentelor corecte, din lipsa tratamentelor pentru bolile cronice de care sufera si care nu li se mai administreaza in spitale doar pentru ca sunt infectati cu Covid....

      Degeaba ai pat, daca prin tuburile de oxigen primesti infectii suplimentare, bacterii si tot cocktailul de microbi din spitale ....
  • +5 (15 voturi)    
    ati dormit pe voi (Marţi, 27 octombrie 2020, 21:04)

    Geza48 [utilizator]

    Ati dormit pe voi si acum realizati ca e groasa. E mai groasa decat credeti. Cu garnitura asta cu care defilati niuprea vad luminita. Luat-il de exemplu pe prefectul de Sibiu, un absolut incompetent. Prima reactie a domnului prefect la solicitare de mai multe paturi (Spitalu judetean are 12 locuri!!!!) e ca cineva vrea sa i-o faca. Alo domnu e pandemie de nu s-a vazut in ultumul secol! Daca rata de infectare este de 1 la 3 si se pare este atunci un bolnav covid in zece trepte infecteaza mai mult de 59.000 de oameni!!!! la 1,4 cum ar fi o gripa obisnuita cifre e de 14.
  • +12 (20 voturi)    
    "este necesara si implicarea cetatenilor" (Marţi, 27 octombrie 2020, 21:33)

    n4c [utilizator]

    Eu personal m-am implicat cu aproximativ 900000 de lei noi in ultimii 30 de ani, contributia de sanatate.

    Daca n-a fost suficient, daca nu sinteti multumiti, pai ia dati-mi banii astia inapoi!

    Si imi ingrijesc eu sanatatea pe cont propriu cu ei.
    • +7 (11 voturi)    
      ... (Marţi, 27 octombrie 2020, 22:49)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui n4c

      cumva in Elvetia? Sau in Belgia/Olanda. Toti astia sunt in pragul colapsului. Elvetienii nici macar nu incearca sa se ascunda. Daca mai cresc cateva zile cazurile, dragi concetateni 65+ va multumim ca ati contribuit la taxe, dar la revedere. Momentan ii pastram pe cei care inca mai sunt buni de taxat.
  • -2 (6 voturi)    
    ati dormit pe voi (Marţi, 27 octombrie 2020, 21:46)

    Geza48 [utilizator]

    Ati dormit pe voi si acum realizati ca e groasa. E mai groasa decat credeti. Cu garnitura asta cu care defilati niuprea vad luminita. Luat-il de exemplu pe prefectul de Sibiu, un absolut incompetent. Prima reactie a domnului prefect la solicitare de mai multe paturi (Spitalu judetean are 12 locuri!!!!) e ca cineva vrea sa i-o faca. Alo domnu e pandemie de nu s-a vazut in ultumul secol! Daca rata de infectare este de 1 la 3 si se pare este atunci un bolnav covid in zece trepte infecteaza mai mult de 59.000 de oameni!!!! la 1,4 cum ar fi o gripa obisnuita cifre e de 14.
  • -1 (7 voturi)    
    care-i treaba Johanne? (Marţi, 27 octombrie 2020, 21:52)

    beeeeeenar [utilizator]

    nu mai faci alegerile, acum ca l-a invitat Daniel CIobotea pe Marcel la moaste?
  • 0 (2 voturi)    
    o sa fie si mai rau (Miercuri, 28 octombrie 2020, 3:45)

    Coco Whistle [utilizator]

    intr-o romanie prost educata, cu oameni fara directie, o tara in care se construieste un mastodont de beton si stadioane dar traim cu wc in curtea scolii iar spitalele sint niste adaposturi ptr sobolani. o romanie in care liderii isi cumpara diplome si posturi doar ca sa jumuleasca si sa profeseze cirdasia in defavoarea cetateanului; putem spune ca nu avem viitor promitator decit daca ne implicam si le bagam sula in coaste, la figurat.
  • -1 (7 voturi)    
    să îi dea cineva un abecedar (Miercuri, 28 octombrie 2020, 8:46)

    hdd [utilizator]

    să citească articolul ăsta:
    https://m.hotnews.ro/stire/24381053

    și să explice cineva de ce sunt MAI PUȚINE decese în 2020, în condițiile în care "situația epidemiologică se agravează", e pandemie, se dorește lockdown, sunt închise școlile, restaurantele, se poată mască etc etc etc

    Credeam în virus, eram anti-teoria conspirației.
    Sincer, eram mort de frică.

    Dar acum, cu cifrele de la INS, ce mai facem?!?

    Cunosc 20 persoane infectate cu Covid-19.
    Niciuna nu a ajuns la spital măcar.
    5 nici nu s-au mai testat.
    Toți s-au făcut bine.

    Cunosc direct o profesoară infectată care nu purta mască și nu a infectat niciun copil și niciun părinte.

    Despre ce virus mortal vorbim?!

    Problema ăstora de la putere și a noastră e că primul viclean care promite încetarea restricțiilor iese cu majoritate absolută în parlament. Apoi face fix ce vrea el.
    • -1 (3 voturi)    
      Problema e.... (Miercuri, 28 octombrie 2020, 9:46)

      Gigi Kent [utilizator] i-a raspuns lui hdd

      Au preferat sa distruga totul in loc sa ii protejeze pe cei vulnerabili.

      Cu cat se trezesc mai multi la realitate si devin fie indiferenti fie impotriva masurilor de distrugere a economiei cu atat vor trebui guvernele de pretutindeni sa intoarca foaia.

      A mers ce a mers cu teroarea da lumea se cam prinde ce si cum ... nu foarte repede ca nici IQ-ul mediu nu e foarte mare dar e bine si asa.
  • 0 (2 voturi)    
    Indiferenta sistemului sanitar...ucide (Miercuri, 28 octombrie 2020, 10:16)

    JohnyM [utilizator]

    Ce era inainte de pandemie sistemul sanitar unde se murea pe capete dar acum spitalele au ajuns lagare de exterminare.Decedatii din spitale sunt bagati dezbracati in saci sigilati ca niste animale.Ce nu aveau respect inainte pentru viata umana dar acum sunt sub orice critica.Mai bine mori de covid acasa decat in spitale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by