Secția Specială a cerut dosarul în care fostul președinte PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost cercetat de DNA Oradea pentru corupție

de C.V.     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 15:39 Actualitate | Esenţial


Mircea Govor
Foto: Mediafax
Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a cerut Curții de Apel Oradea dosarul în care fostul președinte al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la doi ani de închisoare cu suspendare pentru șantaj. SIIJ a solicitat și dosarul de urmărire penală care a fost instrumentat în acest caz de către procurorul Cristian Ardelean, pe atunci la DNA Oradea. Actele sunt necesare într-o anchetă a secției speciale, informează bihorjust.ro

În dosarul solicitat de SIIJ, Mircea Govor, alături de fostul senator Valer Marian și de omul de afaceri Mirel Vlas, au fost cercetați de procurorul Cristian Ardelean, pe atunci la DNA Oradea. Acuzat de trei infracțiuni de șantaj, Govor a fost trimis în judecată în 2016 printr-un rechizitoriu contrasemnat de Ciprian Man, pe atunci șeful structurii teritoriale Oradea a DNA, potrivit publicației citate.

În decembrie 2019 Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe Mircea Govor pentru una dintre fapte la doi ani de închisoare cu suspendare. Pentru celelalte două a fost achitat, măsură dispusă și față de Valer Marian și Mirel Vlas.

Numele lui Mircea Govor apare în înregistrarea audio a unei discuții purtate între procurori ai DNA Oradea în ianuarie 2018 și publicată de avocatul Răzvan Doseanu. Potrivit înregistrării, procurorul Cristian Ardelean susținea că ar fi discutat cu judecătorul Remus Nemeș, de la Tribunalul Satu Mare, care a avut pe rol dosarul fostului om politic.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2801 vizualizari

  • +3 (7 voturi)    
    nu cumva sa plateasca un corupt in tara asta... (Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 15:58)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    nu cumva sa plateasca un corupt in tara asta...
  • +4 (6 voturi)    
    SS-u " vindeca " penalii politici (Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 16:24)

    Plagarus [utilizator]

    Covor rosu pt. Govor ?!
    • -4 (8 voturi)    
      Nu, secția specială vânează procurorii (Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 18:02)

      xrogo [utilizator] i-a raspuns lui Plagarus

      care aranjează cu judecători execuția oamenilor politici, de fapt la DNA Oradea se pare ca este sau a fost o alta unitate de elita cu paraditori și portocale!
  • +4 (10 voturi)    
    sectia speciala ar trebuie redenumita Sectia PSD (Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 17:08)

    Gryphus [utilizator]

    Sectia PSD ar fi un nume mult mai corect pt aceasta hidosenie
  • -6 (8 voturi)    
    Acum se mai cer si probe (Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 18:51)

    zaw [utilizator]

    Un procuror condamna pe ce stie si pe probe reale la ceea ce stie.La noi pana la aparitia SIIJ procurorul condamna pe ceea ce stia(uneori la comanda-a se vedea inregistrarea cu LCK) si se considerau ZEI-intangibili.Asa ca acum se mai cer si probe reale.
    • 0 (2 voturi)    
      dimensiunea cuvintelor. (Duminică, 25 octombrie 2020, 6:48)

      CNBC [utilizator] i-a raspuns lui zaw

      Cauta in dex ce inseamna "a condamna". Ai vrut sa spui procurorul "acuza" sau "trimite in instanta". Doar judecatorul condamna, dar la Antena 3 va spune ala cu fata de zombie cum sa ganditi prapaditilor.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by