Alegeri legislative în Egipt: 63 de milioane de votanți sunt așteptați la urne

de Redactia     HotNews.ro
Sâmbătă, 24 octombrie 2020, 13:33 Actualitate | Esenţial


Secţiile de vot s-au deschis sâmbătă în Egipt pentru alegerile legislative, în care victoria taberei favorabile preşedintelui Abdel Fattah al-Sissi, aflat la putere de şase ani, este anticipată de toată lumea, relatează AFP citată de Agerpres.

Circa 63 de milioane de alegători, dintr-o populaţie de 101 milioane, sunt chemaţi să aleagă 568 din cei 596 de deputaţi din Egipt. Ceilalţi 28 de deputaţi rămaşi vor fi numiţi de preşedinte, al cărui control în creştere asupra vieţii politice egiptene s-a tradus printr-o neutralizare aproape totală a opoziţiei.

Sâmbătă dimineaţă, birourile de vot erau decorate în culorile naţionale şi plasate sub protecţia poliţiei, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană.

De mai multe săptămâni, postere gigantice cu chipurile candidaţilor - circa 4.000 de independenţi şi opt liste - au umplut oraşele egiptene. Candidaţii, dintre care mulţi candidează din nou, şi-au făcut campanie prin mesaje text şi materiale video online.

Dat fiind numărul foarte limitat de candidaţi ai opoziţiei, victoria coaliţiei proguvernamentale conduse de partidul "Mostakbal Watan" (Viitorul unei naţiuni) nu este pusă sub semnul îndoielii.

Este vorba despre al doilea scrutin de acest tip de la venirea în fruntea statului a generalului Abdel Fattah al-Sissi, devenit preşedinte în 2014. Votul va avea loc în două faze.

Prima, prevăzută sâmbătă şi duminică, va acoperi 14 guvernorate, iar a doua, la începutul lui noiembrie, cele 13 rămase. Cel de al doilea tur va avea loc în noiembrie şi decembrie.

Milioane de egipteni care trăiesc în străinătate au fost invitaţi să voteze de miercuri. Rezultatele definitive vor fi prezentate pe 14 decembrie şi noii deputaţi îşi vor prelua funcţiile în ianuarie 2021, la sfârşitul mandatului actualului Parlament.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















156 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by