​Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu, anunță ministrul Sănătății

de DG     HotNews.ro
Duminică, 11 octombrie 2020, 14:30 Actualitate | Esenţial


Coronavirus Romania
Foto: lcv / Alamy / Alamy / Profimedia
​Asimptomaticii care nu au comorbidităţi vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţii medicale, a anunţat duminică, la Iaşi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

"După cum ştiţi, asimptomaticii odată cu primirea rezultatului ar trebui să anunţe medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică şi cu ambulanţa să se prezinte la un spital de boli infecţioase. Există acele până în 48 de ore în care vom avea acele evaluări. În acest moment, tot ce înseamnă asimptomatici cu un test pozitiv merg şi aglomerează unităţile de primire urgenţe. Evaluarea pe care o vom face săptămâna viitoare, chiar luni vom avea această întâlnire, asimptomaticii vor fi evaluaţi la domiciliu şi programaţi pentru investigaţiile paraclinice", a precizat ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

În acest context, el a arătat că asimptomaticii cu comorbidităţi vor rămâne în continuare cu internare după evaluare, iar simptomaticii fără comorbidităţi vor fi evaluaţi şi vor primi un tratament la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie.

"Avem pregătită în acest sens inclusiv o colaborare cu medicii de familie atât din contracte suplimentare cu Casa de Asigurări pentru monitorizare, vor primi câte 30 de puncte pentru fiecare caz, pe care îl vor monitoriza, precum şi posibilitatea de prestări de servicii cu direcţia de sănătate publică în activitatea de anchete epidemiologice şi urmărire a pacienţilor", a spus Tătaru.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7979 vizualizari

  • +8 (18 voturi)    
    Vai, vai, vai... (Duminică, 11 octombrie 2020, 14:37)

    Luk [utilizator]

    Atata efort cat a depus Arafat pentru OUG si lege, atata s-a straduit sa le explice tuturor cat de bine e sa interneze pe toata lumea si uite ca ne batem joc de eforturile lui...
    Lumea nu e dreapta.
  • +6 (10 voturi)    
    As putea sa stiu (Duminică, 11 octombrie 2020, 14:50)

    Fedora [utilizator]

    cum se va intampla asta? E limpede ca problema acum nu e ca nu e spatiu la UPU, ci ca nu sunt medici care sa-i consulte. De unde ia alti medici? O sa aiba fiecare traseul lui, cu lista de asimptomatici de consultat? Ca aia de la curier?
    • +12 (12 voturi)    
      O sa se intample (Duminică, 11 octombrie 2020, 16:04)

      Luk [utilizator] i-a raspuns lui Fedora

      Ca o sa luam paracetamol, o sa bem ceaiuri calde si o sa stam in patuc, asa cum obisnuiam inainte de isteria asta :)))
    • -3 (9 voturi)    
      E putin mai complicat de-atat (Duminică, 11 octombrie 2020, 17:03)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Fedora

      Unu la mana, chestia asta arata clar ca autoritatile se asteapta sa creasca numarul de infectii zilnice. Cu racirea vremii, scurtarea zilei si toti covidiotii intorsi din vacante si concedii, nici nu ma mir, e o asteptare rezonabila.

      Acuma, cand s-o intampla sa fie cazurile multe mii pe zi, daca toti vin la urgente, acolo o sa fie o colcaiala imposibil de gestionat de virus. Asa ca desi n-avem de unde scoate de azi pe maine mai multi medici, e nevoie de o schimbare de procedura. Daca medicul vine si te consulta acasa, pentru toate cazurile care inca nu-s grave, colcaiala aia de virusi de la urgente e evitata, si daca e cazul de internare poti fi dus in salon evitand urgentele.

      Doar atat ca tot timpul cand introduci o schimbare de procedura sau de sistem, la inceput exista o gramada de balbe si greseli, si treaba merge mai incet decat dupa ce lumea implicata a capatat rutina. Asa ca sistemul se pune pe roti inainte sa fie evident necesar, pentru ca la momentul la care chiar devine necesar sa fie deja cat de cat rodat.

      Parerea mea.
      • +9 (9 voturi)    
        Interesant e ca doar la noi era procedura asta (Duminică, 11 octombrie 2020, 18:06)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        In Germania sau Olanda (care au mult mai multe paturi la 1000 de locuitori decat am putea noi visa) cetateanul cu Covid sta acasa, ia paracetamol si se odihneste, il interneaza doar daca se simte rau. Adica ei fac asta de 6 sau 7 luni, noi doar ce am ajuns la aceeasi concluzie.
        O opinie despre asta aveti sau procedurile sunt Cuvantul Domnului Arafat si nu le putem dezbate?
        La ce a folosit internarea obligatorie pentru toata lumea (pentru 14 zile, pe urma pentru 10 si pe urma pentru doua zile) si de ce nu s-a putut lua decizia asta de acum 6 luni? De murit vad ca tot s-a murit, de imbolnavit vad ca tot ne-am imbolnavit, deci care-i chestia aia abstracta, adanca si atat de inteligenta incat e de neinteles?
        Care a fost castigul acestor tampenii pe care le catalogati asa de frumos drept "proceduri"?
      • -3 (5 voturi)    
        Comentariu sters de utilizator (Duminică, 11 octombrie 2020, 18:44)

        [anonim] i-a raspuns lui Eu the first

  • -4 (14 voturi)    
    de ce? (Duminică, 11 octombrie 2020, 14:56)

    cucuveauamov [utilizator]

    la puscarie! nu asa ramasese?
  • -4 (10 voturi)    
    Aminti-va (Duminică, 11 octombrie 2020, 14:59)

    Valtran [utilizator]

    https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-24328115-conditii-pot-transmite-asimptomaticii-sars-cov-2-masca-sau-fara-masca.htm#com
  • +7 (17 voturi)    
    pai si circul cu nu avem instrumente? (Duminică, 11 octombrie 2020, 15:02)

    Francisc 1 [utilizator]

    apropo de arestarea in spital atat de draga lui arafat? lipsa coerentei in masuri si in explicarea lor duce la ce avem azi!
  • +14 (14 voturi)    
    In sfarsit (Duminică, 11 octombrie 2020, 15:42)

    adrian_83 [utilizator]

    In sfarsit a inceput sa le mai vina putin mintea la cap si autoritatilor romane. Asimptomaticii si chiar si cei cu simptome care nu sunt severe (intr-un cuvant majoritatea covarsitoare a celor infectati) nu au ce cauta la spital. Ei trebuie sa se auto-izoleze acasa si doar daca situatia lor se agraveaza trebuie sa cheme salvarea.

    Aceasta regula ar trebui insa se aplice si celor cu simptome usoare. Asa e in alte tari. Daca ai simptome COVID ce nu sunt grave sau ai fost diagnosticat fara simptome ti se cere sa stai in casa pana cand simptomele dispar sau esti testat din nou negativ.

    In ceea ce ii priveste pe cei cu alte probleme de sanatate care prezinta risc pentru COVID aici da inteleg ca ei sa fie internati.

    Daca nu ai alte probleme de sanatate care pot afecta evolutia dupa infectare si esti fie asimptomatic fie nu ai simptome grave nu ai ce cauta internat in spital.

    Nu inteleg de ce a trebuit atata timp sa ne dam seama partial de acest lucru. De ce pana acum se internau cu forta si cei asimptomatici sau cu simptome nu foarte grave??? Va spun eu pentru ca suntem prosti de-aia. Ii bagam in spitale pe cei asimptomatici si pe cei cu simptome usoare si apoi ne plangeam ca spitalele sunt pline.
    • +6 (10 voturi)    
      Pai (Duminică, 11 octombrie 2020, 19:49)

      Alexa.99. [utilizator] i-a raspuns lui adrian_83

      trebuia sa fie show, cu tot tam tamul, toata lumea cu nino nino la spital, cu izoleta, si pe multi dintre ei doar ii durea gatul. Dar cum sa fie la altii mare pandemie si la noi nu?
  • 0 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Duminică, 11 octombrie 2020, 16:03)

    [anonim]

  • +2 (6 voturi)    
    da (Duminică, 11 octombrie 2020, 23:29)

    Gabr [utilizator]

    pentru chestia asta meritati dati in judecata pentru abuz si cerut despagubiri de sute de mii de euro pentru prostiile de acum cateva luni cand specialistii internau cu forta oamenii...
    • -4 (4 voturi)    
      hehe (Luni, 12 octombrie 2020, 7:39)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Gabr

      Dacanu-ti convibe te poti intoarce inRusia. Poate va da in judecata poporul Roman pentru minciuni si propaganda!
      • 0 (0 voturi)    
        m-am lamurot de tine (Luni, 12 octombrie 2020, 16:07)

        Gabr [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

        esti spalat pe creier.. tu nu intelegi ca sunt un om normal care traieste in tara asta de doi bani, plina de coruptie de sus pana jos. NU sunt rus, nici postac, nici troll...nimic, nu fac jocurile nimanui. Pur si simplu imi exprim parerea. E ilegal?
  • +3 (3 voturi)    
    Tot prost (Luni, 12 octombrie 2020, 8:24)

    Alui [utilizator]

    “Asimptomatici fara comorbididati”. Cam greu sa gasesti romani sanatosi tun. De la inceputul crizei am protestat impotriva internarii asimptomaticilor. Asta o tine una si buna. Interneaza asimptomatici, acum cu comorbididati ca sa ce? Sa le sufle undeva? Ca aia nu au simptome. Stiu pe cineva care dupa o raceala a avut testul pozitiv. A fost internat in salon cu alti bolnavi Covid cand nu mai avea simptome de raceala. Dupa doua zile testul a fost negativ. A fost lasat acasa si acum circula prin oras dupa cumparaturi, merge la munca, etc. Sper ca intr-o saptamana sa nu aud ca are iar simptome de raceala ca atinci e clar!
  • 0 (0 voturi)    
    Asimptomaticii vor fi evaluat la domiciliu (Luni, 12 octombrie 2020, 12:09)

    blacksheep [utilizator]

    Extraordinar dar v-a luat ceva timp sa descoperiti apa calda


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by