O explozie a zguduit din nou capitala Libanului după ce un rezervor cu combustibil a explodat în subsolul unei brutării, făcând patru victime și 30 de răniți, relatează The Guardian. Incidentul are loc la două luni de la puternica explozie din portul orașului, care a generat o adevărată catastrofă în care și-au pierdut viața aproape 200 de oameni.

Noua explozie in Beirut (twitter)Foto: Hotnews

Patru oameni au murit și alte câteva persoane au fost rănite în urma exploziei de vineri noaptea, din cartierul vestic Tariq al-Jadida. Explozia a putut fi auzită în tot orașul.

Televiziunea de stat relatează că flăcările au izbucnit în subsolul unei brutării din zonă, pompierii ajungând repede la fața locului și ajutând la evacuarea persoanelor care erau prinse în interiorul clădirii. Și armata a sosit la fața locului.

În jur de 30 de persoane au fost rănite, iar trei copii ar fi fost spitalizați cu arsuri, mai relatează televiziunea de stat care citează surse medicale. Alte surse din zona forțelor de securitate spun că incendiul a izbucnit într-un subsol unde era depozitat și petrol.