Mircea Sandu, achitat în dosarul în care DNA acuza o mită de peste 700.000 de lei

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 8 octombrie 2020, 15:01 Actualitate | Esenţial


Mircea Sandu
Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro
Mircea Sandu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), a fost achitat joi de Tribunalul Bucureşti, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit o mită de 724.000 lei de la reprezentanţii unei case de avocatură, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar, soţia lui Mircea Sandu, Elisabeta Sandu, a fost achitată și ea pentru complicitate la luare de mită, instanța decizând că ”fapta nu există”.

Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face apel.

Mircea Sandu şi soţia sa au fost trimişi în judecată de DNA în iunie 2019, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

"La data de 2 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soţiei sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită suma de 724.000 lei de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăţi de avocatură. Banii respectivi au fost primiţi de inculpat pentru ca Federaţia Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistenţă juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009", susţin procurorii.

Conform DNA, societatea de avocatură a obţinut de la FRF, în cursul anului 2011, suma de 11.705.626 de lei în baza celor două contracte.

Mircea Sandu a fost trimis în judecată, marți, de procurorii DIICOT într-un dosar în care FRF ar fi fost păgubită cu aproape 800.000 de euro în cazul construirii centrului de fotbal de la Buftea.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















815 vizualizari

  • +5 (5 voturi)    
    Sunt curios daca la toti achitati astia li se (Joi, 8 octombrie 2020, 15:39)

    UnOarecare [utilizator]

    face o verificare a averii, venituri si impozite etc
    • +4 (4 voturi)    
      Si MAI ALES LA JUDECATORI (Joi, 8 octombrie 2020, 16:14)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecare

      SUNT MARI PROBLEME AICI...
      Oare de ce e tras pe dreapta SRI-ul?

      De ce Iohannis???
  • +2 (4 voturi)    
    La mai mare (Joi, 8 octombrie 2020, 15:40)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    Cate achitari au fost de cand PSD a legat DNA-ul de maini si picioare si apoi i-au dat cu flit lui Kovesi?

    Este de inteles si normal cand vezi ca sistemul este impotriva ta, sa-ti cam bagi picioarele, ba chiar cand vin si sefi pentru care tu, ca procuror care isi face treaba, devii incomod.

    Putem intelege, putem fi empatici.

    Ce nu pot intelege si ce ma face sa ii detest este ca atunci cand lumea iesea pentru justitie, ei stateau bine mersi, insa cand le erau amenintate pensiile ieseau in numar mare sa protesteze cat de nedrept este.

    Dupa ce au fost asigurati ca pensiile sunt ok, au revenit la bagatul picioarelor in treaba. Si iata rezultatele. Cat despre procurorii sefi de acum... ma abtin sa comentez.

    Asta e Romania. Important este sa dam scaunul electric batranei care vinde patrunjel la colt de strada ca sa-si ia o paine, nu sa pedepsim corupti, criminali sau pedofili.
    • +3 (3 voturi)    
      Inca mai ai iluzii despre birocratia PSDizata din (Joi, 8 octombrie 2020, 16:24)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui imi_pasa_de_romania

      Romania?
      Votez USRplus poate se schimba ceva ca in ultimii 30 de ani m-am lamurit cum e cu progresul facut de USL.
      • +1 (1 vot)    
        Asta fac (Joi, 8 octombrie 2020, 20:41)

        imi_pasa_de_romania [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecare

        De cand au aparut doar USR am votat. Problema este cati fani PSD au ramas :(
  • +2 (2 voturi)    
    mai multe informatii (Joi, 8 octombrie 2020, 15:56)

    Dancing Dwarf [utilizator]

    M-as fi bucurat sa aflu si cum s-a motivat / pe ce s-a bazat achitarea..
  • 0 (0 voturi)    
    un cinstit domne (Joi, 8 octombrie 2020, 17:26)

    liviu_ [utilizator]

    ce stim noi...

    devine din ce in ce mai penibila justitia romana...

    am avut "perioada Kovesi" si incet-incet ne revenim la (a)normal: numai prostiiofac puscarie!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by