Român din Marea Britanie, acuzat în cazul celor 39 de vietnamezi găsiți decedați într-un container

de G.S.     HotNews.ro
Miercuri, 7 octombrie 2020, 14:59 Actualitate | Esenţial


Tir-ul in care au fost gasite trupurile a 39 vietnamezi
Foto: Stefan Rousseau / PA Images / Profimedia
Un român stabilit în Marea Britanie, acuzat de omor din culpă în cazul celor 39 de migranți ale căror trupuri au fost descoperite anul trecut într-un container, lângă Londra, a pledat vinovat miercuri la acuzațiile prind legile migrației, transmite Reuters.

Victimele, 31 de băieți și bărbați și 8 femei, cu vârste între 15 și 44 de ani, au fost descoperite în octombrie 2019 într-un container încărcat pe un camion, într-o zonă industrială din Essex, la circa 30 de kilometri de Londra.

Gheorghe Nica, cu cetățenie română și britanică, în vârstă de 43 de ani, s-a declarat, în tribunalul londonez Old Bailey, vinovat la acuzația de conspirație pentru imigrație ilegală.

El mai este acuzat și de omor din culpă – 39 de capete de acuzare – împreună cu nord-irlandezul Eamonn Harrison, în vârstă de 23 de ani.

Alți doi bărbați sunt acuzați de infracțiuni privind migrația, procesul celor patru urmând să înceapă miercuri. Pe lângă cei menționați, alți doi bărbați s-au declarat vinovați de omor din culpă în acest caz: irlandezul Ronan Hughes și Maurice Robinson, care conducea camionul când au fost găsite cadravele. Autopsiile au dus la concluzia că cele 39 de victime au murit din cauza lipsei de oxigen și a hipertemiei în containerul închis.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14650 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by