PLUS a câştigat definitiv în instanţă un proces prin care cerea primarului Sectorului 5, Daniel Florea, să prezinte defalcat bugetul pe anul 2019, a anunțat luni Vlad Voiculescu.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Curtea de Apel Bucureşti constată în mod definitiv ilegalităţile comise de PSD şi Daniel Florea în Primăria Sectorului 5”, a scris pe Facebook liderul PLUS București, Vlad Voiculescu.

El a postat și capturi ale soluțiilor pronunțate de Tribunalul București și Curtea de Apel București, în procesele intentate PLUS Primăriei Sectorului 5, care a fost condusă de Daniel Florea (PSD), la alegerile din 27 mai el pierzând mandatul în fața lui Cristian Popescu Piedone.

Astfel, potrivit deciziei Tribunalului București, unitatea administrativ-teritorială este obligată, prin primar UAR Sector 5, prin primar, să comunice reclamantului informaţiile publice privind bugetul administrației cu toate cele 80 de anexe şi rectificări bugetare adoptate până la data de 14.08.2019. Curtea de Apel București a menținut decizia primei instanțe și a respins recursul primăriei, decizia fiind definitivă.

"Am câștigat în numele PLUS litigiul împotriva Primăriei Sectorului 5 ce are ca obiect obligarea acesteia de a pune la dispoziție bugetul defalcat aferent anului 2019 – dosar nr. 30448/3/2019. În vara lui 2019 am solicitat Primăriei Sectorului 5, condusă de Daniel Florea, să ne pună la dispoziție, defalcat, Bugetul Primăriei Sectorului 5. Nu am primit niciun răspuns așa că ne-am adresat Tribunalului București. În instanță, atât în primul ciclu procesual (Tribunalul București), cât și în recurs (Curtea de Apel București), Primăria a fost reprezentată de avocați care au fost plătiți din bani publici. Realizați absurdul situației? Cetățenii își doresc să afle cum le sunt cheltuiți banii, iar Primăria angajează avocați din banii cetățenilor pentru a se opune furnizării acestor informații", a scris pe Facebook avocatul Alexandru Dimitriu.