Doi bărbați au murit, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren, în zona localității Dumbrăveni, județul Suceava. Traficul feroviar între Suceava și Botoșani a fost blocat, transmite Mediafax

Accident de tren la DumbraveniFoto: Captura YouTube

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe secția de cale ferată 513, la kilometrul 7+100 de metri, în zona localității Dumbrăveni, județul Suceava, unde un tren de călători a lovit, la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată, o mașină.

Este vorba de trenul IR 5564 Suceava Nord–Botoșani, în care se găseau 15 călători.

Cei doi bărbați care se aflau în mașină au rămas încarcerați. Angajații ISU Suceava care au intervenit au reușit să scoată cele două victime, iar medicul de pe ambulanța SMURD a declarat decesul acestora.