Fostul șef Unifarm, trimis în judecată de DNA. Adrian Ionel ar fi cerut un ”comision” de 760.000 de euro

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 2 octombrie 2020, 13:45 Actualitate | Esenţial


Adrian Ionel
Foto: AGERPRES
DNA anunță că l-a trimis în judecată pe Adrian Ionel, fostul director Unifarm fiind acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro pentru un contract de furnizare de materiale anti-covid, dar și că, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, a votat pentru numirea sa ca director general al Companiei Naționale Unifarm.

Ionel este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, iar Maria Lizica Daniela Radu, fostă șefă serviciu comercial al CN Unifarm SA de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.

Ce spun procurorii:

”În contextul declarării de către Organizația Mondială a Sănătății, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgență pentru sănătatea publică la nivel internațional din cauza infecțiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele și măștile de protecție) precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei.

CN UNIFARM SA a fost desemnată, alături de alte instituții publice, să efectueze achiziții de astfel de echipamente de protecție. În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale).

Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispozițiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achizițiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat și a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură.

Același document ar fi fost semnat și de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de șef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian și intermediar, la un restaurant din municipiul București, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului și a prețului echipamentelor de protecție.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanții societății comerciale, pentru sine și pentru funcționari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului. Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro amintiți anterior.

Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18% convenit inițial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Totuși, anterior, firma respectivă ar fi reușit să livreze cantitățile de 1 milion de măști chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) și 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menționate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măștilor respective).

Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum de către societatea beneficiară a contractului.

Separat de cele anterior menționate, în cauză s-a mai reținut că, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispozițiilor legale.

Concret, în calitate de membru și președinte al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la ședința din aceeași dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispozițiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca președintele Consiliului de Administrație să fie numit și director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care și Ionel Eugen Adrian. În aceeași zi, inculpatul ar fi emis și ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 - 25 mai 2020, ar fi obținut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei. În cauză, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ce aparțin celor doi inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu trei inculpați (persoana intermediară și doi reprezentanți ai societății beneficiare a contractului), în sarcina acestora reținându-se săvârșirea unor infracțiuni de trafic și cumpărare de influență.

În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

- 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a deține, purta și folosi orice categorie de arme și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.”


  • Adrian Ionel, absolventul unui masterat în Managementul informațiilor de securitate națională la Academia Națională de Informații din cadrul SRI și licențiat în Drept al Universității "Spiru Haret", conduce Unifarm, instituția care funcționează practic ca distribuitorul de medicamente al Ministerului Sănătății, din anul 2012. Cu o mică pauză în 2015, când Ionel a fost numit pentru scurt timp directorul Institutului Cantacuzino. Anul 2020 și pandemia de coronavirus l-au găsit pe Adrian Ionel în postura de șef al distribuitorului de medicamente al Ministerului Sănătății, care a făcut achiziții de materiale de protecție în cantități uriașe. Totul prin achiziție directă, fără licitație, așa cum a prevăzut legea în perioada stării de urgență. Achizițiile de materiale de protecție erau absolut necesare, dar Ministerul Sănătății și Unifarm nu au făcut publică lista completă și nici costurile la care au fost achiziționate aceste materiale. Ionel a fost suspendat din funcție la sfârșitul lunii iunie








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1112 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    a fost pus in fuctie de PSD... (Vineri, 2 octombrie 2020, 13:52)

    Dr.Mythnick [utilizator]

    a fost pus in functie de PSD... aveati alte asteptari de la jigodiile psdiste ?
    • +1 (1 vot)    
      Deja stim rezultatul: Peste 10 ani cel putin: (Vineri, 2 octombrie 2020, 15:31)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Dr.Mythnick

      1. ii condamna cu suspendare
      2. le platesc cheltuieli pt deranj
      3. ii medaliaza pt stil de afaceri PSDist
      4. le maresc pensiile speciale judecatorilor pt efortul de mai sus?


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by