Primarul Sectorului 4 va depune plângere penală împotriva Colegiului ”Gheorghe Șincai” pentru că nu a raportat un caz Covid

de N.O.     HotNews.ro
Joi, 1 octombrie 2020, 19:20 Actualitate | Esenţial


Colegiul Naţional Gheorghe Şincai
Foto: Hotnews
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, a anunțat că va depune plângere penală împotriva conducerii Colegiului Naţional "Gheorghe Şincai” pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru că nu ar fi raportat un caz Covid-19.

Ca urmare a mai multor sesizări primite din partea unor părinţi ai copiilor înscrişi la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai", membrii Direcţiei Corp Control din cadrul Primăriei Sectorului 4 au efectuat, joi, un control în urma căruia s-a constatat faptul că persoanele din conducerea unităţii de învăţământ nu au raportat un caz de infectare cu SARS-COV-2, situaţie care ar fi generat, conform cadrului normativ în vigoare, intrarea în scenariul roşu de funcţionare, relatează Agerpres, citând un comunicat de presă al Primăriei.

"Potrivit informaţiilor obţinute de membrii Corpului de Control, acest aspect era cunoscut la nivelul Consiliului de Administraţie al şcolii încă de ieri, 30 septembrie. Întrucât acest aspect contravine tuturor normelor legale şi sanitare aplicabile, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a dispus ca împotriva conducerii colegiului să fie înaintată, în regim de urgenţă, o plângere penală pentru zădărnicirea combaterii bolilor", precizează comunicatul administraţiei locale.

De asemenea, conform sursei citate, având în vedere faptul că în timpul activităţii angajaţii autorităţii locale au fost agresaţi verbal de către directorul adjunct şi directorul colegiului în încercarea de a bloca activităţile de control, aceştia vor depune, în cursul zilei de vineri, plângeri penale pentru ultraj.

"Având în vedere nevoia de a gestiona în timp util toate măsurile preventive şi de combatere a efectelor pandemiei cu COVID-19, adresăm conducătorilor tuturor unităţilor de învăţământ un apel la responsabilitate şi rugămintea de a raporta în timp real fiecare confirmare a infectării cu SARS-COV-2 în rândul elevilor şi al angajaţilor şcolilor", se mai arată în comunicatul citat.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5090 vizualizari

  • +3 (5 voturi)    
    Cine critica plateste? (Joi, 1 octombrie 2020, 19:42)

    cato [utilizator]

    Asta e liceul care l-a criticat pe primarul Daniel Baluta si a refuzat acum vreo doi ani sa se puna pres in fata lui?
  • +1 (3 voturi)    
    Ati iesit doar 35% la vot in S4... (Joi, 1 octombrie 2020, 19:45)

    rov [utilizator]

    pentru ca votul nu corespunde filozofiei voastre de viata...
    Mafia (gunoiului, spatiilor verzi, imobiliarelor) grupata in jurul capo cel balos va RESALUTA PRIN ATACAREA unui liceu ce are o conducere potrivnica de ani de zile...
  • +3 (5 voturi)    
    hehe (Joi, 1 octombrie 2020, 20:01)

    transpenibilus [utilizator]

    Ma baluta, vezi ca te dau astia afara din PSD pentru ca esti dictator si pui pumnul in gura poporului. Doar vi s-a zis limpede ca nu exista covrig, ca Soros sau Gheiz, ca altceva.
  • +2 (4 voturi)    
    cu atza alba (Joi, 1 octombrie 2020, 20:53)

    offside [utilizator]

    E razbunarea primarului inca in functie contra directoarei de liceu care a aratat in vara lipsa de implicare a primariei in problemele scolilor si hartuiala la care a fost supusa. Un fel de ultima zvacnire inainte de a fi trimis la plimbare.
    • 0 (0 voturi)    
      Curiozitati (Joi, 1 octombrie 2020, 21:49)

      Dedalus [utilizator] i-a raspuns lui offside

      Oare primaria sectorului 4 si-a raportat toate cazurile de COVID?

      Oare corpul de control trimis a indeplinit toate formalitatile necesare?

      Oare primarul sectorului 4 nu trebuia sa ia masurile necesare pentru combaterea pandemiei, in loc sa controleze ce fac altii?

      ===
      Si lictiatiile, licitatiile, domnu' Primar, cati ofertanti s-au prezentat la fiecare licitatie? Intreb si eu, am auzit ca la multe se prezinta doar cate un ofertant.
    • 0 (0 voturi)    
      Va referiti la "plimbarea" din 2024?! (Joi, 1 octombrie 2020, 23:02)

      danduta [utilizator] i-a raspuns lui offside

      Ca la sect 4 s-a realres Baluta!
  • +1 (1 vot)    
    alta demonstratie .... (Joi, 1 octombrie 2020, 22:24)

    asada [utilizator]

    ....ca cei de la Sincai ii stau in gat derbedeului de la sect.4 pe care lau trimis la plimbare cu toate ifosele lui de mare scula !!!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by