Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a discutat cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, despre proiecte de lege "reparatorii menite să corecteze legile justiţiei" pe care urmează să le anunțe Predoiu. Şeful statului spune însă că va fi nevoie de o altă majoritate democratică şi legitimă care să-şi asume şi să voteze legi ale justiţiei corecte”, vorbind din nou despre "majoritatea pesedistă toxică din actualul Parlament".

PSD si legile justitieiFoto: Hotnews

Şeful statului crede că va fi nevoie de o altă majoritate democratică şi legitimă care să-şi asume şi să voteze legi ale justiţiei corecte”.

Ce a declarat Iohannis despre modificarea legilor Justiției:

  • "Am insistat de acum câteva luni să se lucreze intens la minister
  • Doar prin dialog transparent se pot repara prevederile toxice
  • În ultimii ani, s-a vorbit mult despre justiție
  • Intervențiile intempestive și brutale ale PSD asupra legilor justiției au fost extrem de criticate
  • Efectul acestor amputări legislative s-a concretizat într-un asalt PSD-ist asupra justiției, concertat și bine pus la punct
  • Printr-un efort comun, s-a evitat îngenuncherea justiției
  • România are multe restanțe, printre care și recomandările MCV, GRECO sau ale Comisiei de la Veneția care trebuie implementate cât mai curând, dar care trebuie să se reflecte în soluții legislative votate de un parlament responsabil
  • Actuala majoritate a dovedit că orice proiect poate fi distrus sau deviat de la scopul său
  • Va fi nevoie de o altă majoritate care să-și asume legi ale justiției coerente
  • Proiectele au rolul de a repune pe fundamente corecte mecanismele de funcționare a justiției
  • Reintroducerea concursului pentru promovarea la ICCJ, independența procurorului, o procedură transparentă de numire a procurorilor șefi, reinstituirea unui echilibru instituțional, reducerea influenței factorului politic, desființarea Secției Speciale, iată câteva aspecte care trebuie rezolvate
  • O justiție corectă și egalitatea în fața legii sunt pilonii esențiali ai democrației autentice
  • Întâlnirea de azi îmi reconfirmă hotărârea guvernului de a face tot ce ține de el pentru ca sistemul de justiție să funcționeze optim
  • E nevoie de legi bune, de dialog, de atitudine constructivă
  • Pentru a crea o reală schimbare pe termen lung, toate aceste deziderate nu pot fi susținute conjunctural doar de un partid sau altul, ele trebuie să fie permanente și asumate de toți factorii decizionali".

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţă, într-o conferință de presă de la ora 19.00, proiectele de modificare propuse la cele trei legi ale Justiţiei, modificate de coaliția PSD-ALDE în 2018 și 2019. Comisia Europeană a publicat astăzi Raportul privind statul de drept, arătând că în România, controversatele modificări aduse legilor justiției continuă să fie în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu.