Trei români au fost reținuți după ce au falsificat paginile web ale unor bănci din Lituania şi Estonia, iar apoi au trimis prin SMS clienţilor băncilor link-uri către paginile clonate, obţinând astfel datele de acces la o aplicaţie care permite accesul online la conturile bancare. Ei au înșelat astfel 600 de oameni, prejudiciul fiind de 200.000 de euro.

Carduri bancare in pericolFoto: Hotnews

Potrivit DIICOT, trei persoane au fost reținute pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, fals informatic în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată și uz de fals.

Procurorii spun că în cursul anului 2019 mai multe persoane au constituit un grup infracțional specializat în infracțiuni informatice. Mai exact, membrii grupării au falsificat paginile web ale unor bănci din Lituania și Estonia, după care au trimis prin mesaje SMS clienților băncii link-urile către paginile clonate, în scopul de a procura datele de acces (credențialele) ale clienților la aplicația care permite, printre altele, accesul online la conturile bancare.

Victimele introduceau datele solicitate pe pagina falsificată și, simultan, membrii grupului infracțional preluau aceste date (obținute prin phishing) pentru a se autentifica pe pagina reală a băncii. După ce victimele introduceau datele necesare autentificării era simulată o eroare de operațiune, iar pagina de internet falsă a băncii era închisă.

Odată obținute datele, prin intermediul aplicației, inculpații au accesat ilegal conturile de online banking ale mai multor victime și au reușit să transfere, în repetate rânduri, sume de bani din conturile bancare ale acestora. Prejudiciul cauzat celor peste 600 de oameni înșelați se ridică la peste 200.000 de euro. De asemenea, transferuri de peste 300.000 de euro au fost blocate de către băncile prejudiciate.

Conform DIICOT, luni în acest caz au fost făcute 5 percheziții în București, în urma cărora au fost ridicate 2 laptopuri, 16 telefoane, 4 hard diskuri, 6 memory stickuri, 1 ssd, 5 carduri de memorie, 21 de cartele SIM, 28 de carduri bancare și documente bancare și olografe.

Cele trei persoane reținute vor fi duse la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă.