​Campania electorală pentru alegerile locale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7,00, românii fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă primarii, preşedinţii de consilii judeţene, consilierii locali şi judeţeni. Mandatele actualilor aleşi locali, care trebuiau să expire în iunie, au fost prelungite până la 1 noiembrie din cauza pandemiei de coronavirus.

HotNews.roFoto: Hotnews

Campania electorală a fost una atipică și s-a desfăşurat după anumite reguli de protecţie sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus.

Pentru alegerile locale de duminică au fost organizate 18.794 de secţii de votare în întreaga ţară. La scrutinul de duminică se aleg primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

În Bucureşti, se aleg consiliul local şi primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti. Consiliile locale şi consiliile judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedintele consiliului judeţean se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.

Procesul de votare se va desfăşura duminică, între orele 7,00 şi 21,00. Alegătorii care, la ora 21,00, se află în localul secţiei de votare pot să îşi exercite dreptul constituţional.

Duminică, în ziua votului, alegătorii care se prezintă la urne sunt obligaţi să respecte măsurile speciale de protecţie stabilite de autorităţi în contextul pandemiei de COVID-19.