Cum convingi un om trecut de 60 de ani să meargă duminică la vot? "Poate la 70 de ani nu te mai interesează atât de mult traficul sau spațiile verzi sau dacă ajunge troleibuzul la timp. Dar am întâlnit mulți oameni în vârstă care gândesc pentru copiii lor, care gândesc un oraș ca suma generațiilor care îl parcurg, nu ca suma intereselor noastre individuale", afirmă Tudor Chirilă, invitat vineri la interviurile HotNews Live.

HotNews.roFoto: Hotnews

Artistul spune că o problemă în societatea românească este că noi nu ne gândim unii la alții atunci când votăm - copiii nu se gândesc la părinți, bunicii nu se gândesc la copii, unii se gândesc la pensia mai mare, alții la locul de parcare din fața blocului.

  • "Eu încerc să votez uitându-mă la o imagine de ansamblu a orașului. Eu am avut apă caldă, dar alți bucureșteni nu au avut. Și am încercat să mă pun în situația lor și am încercat să mă gândesc la ei, deși eu aș putea să scot asta de la probleme. Dacă nu am mașină și lucrez lângă casă, sunt în bula mea și nu mă interesează. Dar alții își duc copiii la școală din Berceni în sectorul 1 și după aceea merg la serviciu la Universitate. Trebuie să mă gândesc și la ei, pentru ei traficul contează", afirmă Tudor Chirilă.

În opinia sa, un oraș ne leagă pe toți într-un fel indestrucibil, este o rețelistică de probleme și soluții și o rețelistică de domenii care, nefuncționând, ne afectează în cele din urmă pe toți, pentru că "la capătul liniei îmbătrânim cu toții și ajungem toți la aceleași spitale unde mergem cu ceva și ne întoarcem cu nozocomiale".

Cum convingi un om de peste 60 de ani să voteze?

  • "Poate la 70 de ani nu te mai interesează atât de mult traficul sau spațiile verzi sau dacă ajunge troleibuzul la timp. Totuși, cred că așa ar trebui să gândim, și am întâlnit mulți oameni în vârstă care gândesc pentru copiii lor, care gândesc un oraș ca suma generațiilor care îl parcurg, nu ca suma intereselor noastre individuale", spune Tudor Chirilă.

Cum convingi un tânăr de 18 ani să meargă duminică la vot?

  • "Avem un oraș pe care îl vei folosi din ce în ce mai mult. Trebuie să te gândești și la părinții tăi, care vor îmbătrâni în acest oraș. Votul e o decizie pe care o poți lua fără ca nimeni să ți-o influențeze. E momentul unui tânăr de a lua o decizie. Și nu e un examen votul, în niciun moment nu e vina votantului decât dacă votează același rău fără să-și pună nicio problemă. Cred că tinerii sunt îndreptățiți să vină la vot", este mesajul artistului.