Cristian Zărescu, șeful de cabinet al primarului PSD al sectorului 4 Daniel Băluți, a depus joi la DNA înregistrările convorbirilor cu Nicuşor Dan privind demolarea clădirii deţinute de Mihai Mitrache în Orăşelul Copiilor.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

"Mi-au pus câteva întrebări. Nu pot să dau mai multe amănunte. Deocamdată mi-au cerut să pun la dispoziţie aceste înregistrări”, a declarat Zărescu la ieşirea de la DNA, unde a stat aproximativ o oră, potrivit News.ro.

Parlamentarii PSD Petre-Florin Manole, Aida-Cristina Căruceru, Daniel Zamfir, Beatrice Tudor, Şerban Nicolae au depus în 15 septembrie un denunţ la DNA împotriva lui Nicuşor Dan, pe care îl acuză de şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi solicită începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a acestuia, menţionând inclusiv înregistrarea audio a convorbirii dintre Nicuşor Dan şi Cristian Zărescu, consilier primarului Sectorului 4, despre ordinul de demolare a unei clădiri din Orăşelul Copiilor aparţinând omului de afaceri Mihai Mitrache, zis şi "Câine”.

O înregistrare cu o discuție între Cristian Zărescu, consilierul primarului PSD al sectorului 4, și Nicușor Dan pe tema demolării unui imobil din Orășelul Copiilor a fost făcută publică de creatoarea de modă Dana Budeanu, o susținătoare a Gabrielei Firea. În discuția înregistrată este vorba despre demolarea unui restaurant din Parcul Orășelul Copiilor, deținut de Mihai Mitrache, caz în care Nicușor Dan l-a acuzat pe primarul Sectorului 4 că demolează ilegal construcția unde ”funcționa un restaurant și locuința unei familii cu copii”, înainte ca instanța să se pronunțe definitiv. Candidatul dreptei, prin Asociația Salvați Bucureștiul, a depus chiar o cerere de intervenție în acest caz.

În înregistrare, Nicușor Dan se aude spunând că Mitrache este "dispus la dialog” și că are "disponibilitatea de a-și retrage plângerile”. Cristian Zărescu, consilierul primarului sectorului 4, Daniel Băluță, insistă de patru ori că Primăria discută cu Mitrache, care "vinde droguri” și care "e acuzat de prostituție” pentru că Nicușor Dan "a garantat” pentru el. "Daca el vinde droguri sau face prostitutie, as incerca sa-l prind cu institutiile care se ocupa de asta. Dar strict pe speta asta, cu cladirea, eu cred ca el are dreptate”, răspunde Nicușor Dan. Mai mult, consilierul primarului PSD îl întreabă dacă s-a întâlnit cu Mitrache, Nicușor Dan răspunzând că s-a întâlnit cu el, cu soția și avocatul acestuia, cu care a fost la Avocatul Poporului.

Nicușor Dan a susținut, după publicarea înregistrării, că "mafia din PSD și urmașii lui Dragnea folosesc aceleași mijloace murdare cu care ne-au obișnuit pentru a încerca să oprească îndepărtarea de la butoane a lor și a administrației corupte, condusă de Gabriela Firea”.

El a spus că, fiind parte în proces, prin Asociația Salvați Bucureștiul a încercat găsirea unei soluții amiabile.

"În primăvară, informasem, în scris, Avocatul Poporului și Primăria Sectorului 4 despre demolarea ilegală pe care se pregătea s-o comită. La momentul înregistrării, acum câteva luni, partea vătămată încerca să ajungă la o soluție amiabilă. Ca parte în proces, prin Asociația Salvați Bucureștiul, le-am cerut celor două părți să se întâlnească, împreună cu avocații lor, pentru a discuta. Până la urmă, procesul a continuat și justiția ne-a dat câștig de cauză, fapt care arată că acțiunea noastră a fost una legitimă”, a afirmat Nicușor Dan, insistând că a încercat să corecteze un abuz pe care Primăria Sectorului 4 l-a făcut, care s-a dovedit de către instanţa de judecată.

"Deci, un cetăţean, un proprietar de construcţie cu autorizaţie din Sectorul 4 a fost demolat abuziv de către Primăria Sectorului 4. Înainte ca el să fie demolat, a venit la mine, m-am dus cu el la Avocatul Poporului, acesta nu a preluat acest caz. Nu ştiu de ce, nu am primit explicaţii de la ei. Am contactat Primăria Sectorului 4, l-am sunat direct pe primar, am vorbit, le-am spus atenţie, faceţi un mare abuz. Nu au făcut nici ei nimic, am mers în instanţă cu Asociaţia Salvaţi Bucureştiul de partea persoanei care a fost abuzată şi am avut câştig de cauză definitiv la Curtea de Apel Bucureşti”, a mai spus Nicuşor Dan.

El susţine că nu a văzut toate documentele care au stat la baza autorizaţiei de construcţie, dar a văzut prima pagină în care se arată că s-a acordat autorizaţia de construcţie, construcţia fiind legală.

Întrebat dacă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul a primit vreodată vreo sponsorizare de la omul de afaceri Mihai Mitrache, Nicuşor Dan a negat, afirmând că niciodată nu s-au luat bani de la cei care pe care i-au reprezentat.