China ByteDance, compania mamă din Beijing, evaluează Tik Tok la 60 de miliarde de dolari, scrie Bloomberg, citată de Mediafax. Donald Trump şi-a dat acordul ca Oracle şi Walmart să cumpere aplicaţia, astfel încât aceasta să poată funcţiona în continuare în SUA.

Tik Tok, America si dolariiFoto: Luiza Nalimova | Dreamstime.com

Conform unei surse anonime citată de Bloomberg, Oracle şi Walmart au dreptul de a cumpăra 12,5%, respectiv 7,5% din Tik Tok, care va deveni Tik Tok Global cu sediul central în Texas. Dacă se pun de acord, cele două companii ar urma să plătească suma de 12 miliarde de dolari.

Doar pe piaţa din SUA, Tik Tok face între 20 şi 50 de miliarde de dolari. Oracle va avea acces total la coduri, pentru a se asigura că datele americanilor sunt în siguranţă.

În Europa, Tik Tok înregistrează peste 100 de milioane de utilizatori activi, iar analistul social media Matthew Brennan este de părere că numărul lor ar urma să crească masiv în următorii ani. Byte Dance este cea mai valoroasă companie privată din lume, evaluată la 140 de miliarde de dolari, potrivit CB Insights.