Ministerul Afacerilor Interne anunță că până la sfârșitul anului se vor achiziționa, cu fonduri europene nerambursabile, 50 de autoutilitare pentru supravegherea frontierei.

Autoutilitara a Politiei de FrontieraFoto: MAI

Luna aceasta, 26 de astfel de autospeciale vor intra în dotarea Poliției de Frontieră, urmând ca până la sfârșitul anului să fie achiziționate încă 24, afirmă MAI:

Mașinile marca Ford sunt dotate cu ”sisteme informatice moderne și tehnică video mobilă ce detectează o țintă de la 7 km și recunoaște facial o persoană de la 4 km, atât ziua, cât și noaptea.”

Vor fi folosite în teren neamenajat sau greu accesibil, pentru supravegherea frontierei terestre, în scopul combaterii și prevenirii migrației, contrabandei sau a orice are legătură cu fenomenul infracțional transfrontalier, inclusiv detectarea persoanelor suspecte de acte teroriste, mai spune MAI.