Nădlac: 25 de cetăţeni din Siria şi Palestina, prinşi de poliţiştii de frontieră când încercau să treacă în Ungaria ascunşi într-un TIR cu piese auto

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 17:54 Actualitate | Esenţial


Migranti prinsi la granita
Foto: politiadefrontiera.ro
Un număr de 25 de cetăţeni din Siria şi Palestina, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu ajutorul unui şofer turc, ascunşi într-un TIR încărcat cu piese auto, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră de la Nădlac.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, citate de News.ro, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac - I.T.P.F. Oradea au desfăşurat o misiune pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale în zona de competenţă.

În urma acţiunii, în aproprierea staţiei CFR din oraşul Nădlac, a fost oprit în trafic un automarfar, condus de un cetăţean turc în vârstă de 33 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire, piese auto, pe ruta Turcia-Polonia.

Cu ocazia verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că sigiliul vamal este deteriorat, motiv pentru care au făcut un control amănunţit. Astfel, în semiremorca automarfarului, au fost descoperiţi douăzeci şi cinci de cetăţeni străini, care au fost duşi la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din douăzeci şi patru de cetăţeni sirieni şi un palestinian, dintre care şase minori, o femeie şi optsprezece bărbaţi. Adulţii au vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, iar minorii între 4 şi 16 de ani, şi au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii depistaţi ascunşi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















241 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    Pe unde au intrat la noi în țară??? (Sâmbătă, 19 septembrie 2020, 19:13)

    Tayen [utilizator]

    Cine a încasat darul pentru ăștia la intrare??


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by