Toate unitățile de învățământ din țară vor fi închise timp de trei zile, în vederea desfăşurării alegerilor locale din 27 septembrie. Anunțul a fost făcut vineri seară de ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit Știrilor ProTv. Autoritățile au luat această decizie pentru a se permite pregătirea secțiilor de votare și dezinfectarea ulterioară a sălilor de clasă.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministrul Educației Monica Anisie a anunțat vineri că elevii nu vor merge la școală în 25, 28 și 29 septembrie - adică în zilele de vineri, luni și marți, înainte și după alegeri, informează Știrile ProTv.

În București, școlile vor fi închise și joi, 24 septembrie.

În această perioadă, cursurile se vor desfășura online.

„Chiar dacă se închid şi se suspendă cursurile fizic, orele vor continua online. La nivel național se vor închide toate unitățile de învățământ vineri, luni și marți în vederea desfăşurării alegerilor”, a declarat Monica Anisie.

Ministrul a precizat că luni şi marţi cursurile fizic rămân suspendate pentru a se igieniza şi dezinfecta toate sălile în care a avut loc procesul electoral.

Luni, autoritățile urmează să stabilească dacă școlile vor fi închise și joi în toată țara.

„Luni dimineaţa va avea loc o consultare cu asociaţiile comunelor, oraşelor şi municipiilor şi uniunea consiliilor judeţene cu Ministerul Educaţiei prin care să stabilim dacă se vor închide şi joi, în funcţie de localităţile şi şcolile în care se desfăşoară procesul educaţional”, a mai declarat ministrul Monica Anisie.

Ludovic Orban: Cursurile se vor desfășura online mai multe zile pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a claselor

Anterior vineri, premierul Ludovic Orban a anunţat că timp de mai multe zile cursurile se vor desfăşura online, pentru a permite pregătirea secţiilor de votare şi dezinfectarea ulterioară a sălilor de clasă. Numărul de zile nu a fost încă decis, dar va fi stabilit prin ordin al ministrului Educaţiei, a precizat el.

„Cu siguranţă vor exista zile în care se vor desfăşura cursurile online, se vor suspenda cursurile şi se vor desfăşura online, pentru că avem nevoie de cel puţin o zi pentru a pregăti localurile secţiilor de votare, în condiţiile în care multe localuri sunt în şcoli. De asemenea, vom avea nevoie de cel puţin o zi pentru a asigura dezinfecţia şi pregătirea claselor care au fost secţii de votare pentru reprimirea copiilor”, a afirmat premierul Ludovic Orban, conform agenției News.ro.

Potrivit acestuia, decizia finală se va lua după consultarea tuturor factorilor implicaţi. „Când vom stabili exact numărul zilelor în care cursurile se vor desfăşura online vom anunţa public şi, cel mai probabil, va fi decis printr-un ordin al ministrului Educaţiei”, a mai afirmat premierul.

Alegerile locale vor avea loc duminică 27 septembrie, urmând a fi organizate peste 18.000 de secţii de votare, cele mai multe în unităţi de învăţământ.