Cursele aeriene pe ruta România - Polonia, reluate începând de miercuri

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 16 septembrie 2020, 12:24 Actualitate | Esenţial


Cursele aeriene pe ruta România - Polonia vor putea fi reluate începând de miercuri, în urma unei decizii a autorităţilor din această ţară, valabilă până în 29 septembrie.

Potrivit Ministerului român de Externe, cu o zi în urmă, autorităţile poloneze au decis că, începând de miercuri, vor putea fi reluate cursele aeriene regulate de călători pe ruta România-Polonia. Măsura adoptată de către autorităţile de la Varşovia este valabilă până în 29 septembrie. Această decizie a fost luată în contextul adoptării de către autorităţile poloneze de noi condiţii pentru operarea zborurilor către/ dinspre alte ţări în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE precizează că persoanele care călătoresc în Polonia dintr-un stat membru UE, precum şi din Norvegia, Elveția, Islanda şi Principatul Liechtenstein pot intra în continuare în acest stat fără restricţii sau măsuri speciale precum carantină obligatorie/ autoizolare. La punctele de frontieră terestră Schengen (cu Republica Federală Germania, Republica Cehă, Republica Slovacă şi Republica Lituania) sunt făcute numai verificări aleatorii ale documentelor de călătorie.

MAE aminteşte că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Varşovia: 0048 22 628 31 56; 0048 22 622 25 70; 0048 22 622 25 20, apelurile fiind redirecţionate gratuit către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0048 694 486 683.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















378 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



hosted by
powered by
developed by