Legea care permite românilor din diaspora să voteze două zile la parlamentarele din decembrie, promulgată

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 16 septembrie 2020, 12:24 Actualitate | Esenţial


Iohannis
Foto: Presidency.ro
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală care permite românilor din diaspora să voteze timp de două zile la alegerile parlamentare din decembrie, potrivit Agerpres.

Actul normativ prevede că alegătorii români cu domiciliul/reşedinţa în străinătate vor putea să îşi exercite dreptul de vot pe liste electorale suplimentare şi la o altă secţie din circumscripţia de care aparţin, în cazul în care şi-au schimbat recent domiciliul.

"Votarea în ţară se desfăşoară într-o singură zi, care poate fi numai duminica. În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă, imediat anterioară datei votării", prevede legea.

Potrivit acesteia, prin partide politice parlamentare se înţelege partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care, la ultimele alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor, au întrunit, individual sau într-o alianţă, pragul electoral şi au obţinut mandate de deputat sau de senator sau care nu au participat la ultimele alegeri parlamentare, dar la data declanşării calendarului electoral pentru alegerile parlamentare au ca membri 7 senatori sau 10 deputaţi.

Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate şi locţiitorii acestora sunt desemnaţi de Autoritatea Electorală Permanentă, la propunerea şefilor misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare. Desemnarea se realizează în baza cererilor cetăţenilor cu drept de vot, semnate şi datate, prin care se declară şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, transmise prin poştă, fax ori e-mail sau depuse la misiunile diplomatice şi oficiile consulare.

Deciziile privind desemnarea preşedinţilor birourilor secţiilor de votare din străinătate şi a locţiitorilor acestora se comunică Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.

Operaţiunile de desemnare a preşedinţilor birourilor secţiilor de votare din străinătate şi a locţiitorilor acestora încep cu 30 de zile înaintea datei votării, pe măsură ce sunt stabilite sediile secţiilor de votare din străinătate, şi se finalizează până cel mai târziu cu 15 zile înaintea datei votării, fiind aduse la cunoştinţa publică prin afişare pe site-ul Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării.

Potrivit articolului 16, alin. 1 din Legea 208, poate fi admisă în corpul experţilor electorali, prin decizie a AEP, persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are cetăţenia română; cunoaşte limba română, scris şi vorbit; are drept de vot; are o stare de sănătate corespunzătoare îndeplinirii funcţiei; nu face parte dintr-un partid politic; a absolvit studii universitare de licenţă în domeniul ştiinţelor juridice sau în alte domenii; nu este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau condamnată penal.

Conform legii, "în situaţia în care birourile electorale ale secţiilor de votare nu pot fi completate conform alin. (3) şi (7), acestea se completează de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării cu personal asigurat de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de alte autorităţi publice, la solicitarea MAE. Costurile deplasării şi cazării personalului trimis în străinătate pentru a face parte din birourile electorale ale secţiilor de votare sunt suportate de către Ministerul Afacerilor Externe".

Toate cheltuielile privind transportul, cazarea, masa şi alte cheltuieli curente ale reprezentanţilor formaţiunilor politice în birourile electorale ale secţiilor de votare din străinătate se suportă de către cei care îi desemnează, mai stipulează actul normativ.

Listele electorale permanente din străinătate se întocmesc de Autoritatea Electorală Permanentă şi se transmit Biroului electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării, până cel mai târziu cu 10 zile înaintea datei votării, potrivit noilor reglementări.

Materialele de protecţie sanitară se asigură de Ministerul Sănătăţii, iar transportul şi distribuirea acestora se fac prin grija Ministerului Afacerilor Interne şi a instituţiilor prefectului, cu sprijinul primarilor. Pentru secţiile de votare din străinătate, materialele de protecţie sanitară se asigură de Ministerul Afacerilor Externe.

La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, primarii asigură, cu sprijinul prefecţilor, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, igiena şi dezinfecţia localurilor de vot.

Conform unei alte prevederi, la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă nu permit, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, înfiinţarea de secţii de votare, atât în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, cât şi în afara acestora, acestea nu se organizează.

"La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 care au loc în străinătate, în cazul în care autorităţile competente din ţara de reşedinţă retrag pe parcursul procesului de votare, din motive de securitate, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, acordul privind desfăşurarea operaţiunilor de votare în secţiile de votare organizate în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi/sau în afara acestora, nu se mai desfăşoară operaţiunile de votare în cauză. În acest caz, prevederile Legii 208/2015 se aplică în mod corespunzător", prevede actul normativ.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1934 vizualizari

  • -1 (5 voturi)    
    O tampenie si o discriminare fatisa (Miercuri, 16 septembrie 2020, 12:36)

    salvatore [utilizator]

    Intelege cineva de ce romanii pribegi sunt mai speciali decat romanii din Tara? Asta e o mare inechitate.
    • 0 (2 voturi)    
      Pentru ca sectiile de vot sunt rare si departe (Miercuri, 16 septembrie 2020, 15:03)

      YorkshireTerrier [utilizator] i-a raspuns lui salvatore

      In Romania sunt cateva sute de metri de la domiciliu pana la sectia de vot.
      In strainatate multi romani trebuie sa parcurga sute de km pana la cea mai apropiata sectie de vot.

      Exemplu interesant din statul american Ohio:
      acolo oamenii pot vota anticipat, prin prezentarea in persoana la sectia de vot incepand din 06 Oct si pana in 02 Nov. Pe 03 Nov este data fixata pentru alegeri. De asemenea, din data de 06 Oct pot vota si prin posta, dar asta e alta poveste.

      Retineti! Omul poate vota anticipat, in persoana, timp de aproape o luna. Am fost si eu foarte mirat cand am aflat.

      „State voters can show up early to vote in-person, if they so choose, from Oct. 6 through Nov. 2.
      Residents will be able to request an absentee ballot through the mail and it will be sent out starting on Oct. 6, or they can opt to vote on Nov. 3.”

      Interesant, he?
      • 0 (0 voturi)    
        Singura discriminare pozitivă (Miercuri, 16 septembrie 2020, 15:53)

        idna [utilizator] i-a raspuns lui YorkshireTerrier

        Ar trebui să fie votul prin corespondență. Mie mi se pare prostie crasă să te duci fizic sute de km pentru a vota cu ștampila când ai posibilitatea să votezi de "acasă" (sau fără ghilimele, mulți deja nu mai au legal domiciliu în România ci doar pașapoarte CRDS), gratuit și cât se poate de rapid. Sau o fi paranoia, nu cumva să le umble nu știu cine la plic. Cu 5 zile înainte de expirarea termenului de înscriere sunt doar circa 8 mii de cereri pentru vot prin corespondență (și circa 2 mii pentru vot la secție).


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by