București: Centrele de eliberare a actelor de identitate, deschise și în ziua alegerilor locale

de G.S.     HotNews.ro
Marţi, 15 septembrie 2020, 15:01 Actualitate | Esenţial


Evidenta populatiei
Foto: dgepmb.ro
Centrele de eliberare a actelor de identitate vor fi deschise în zilele de 26 și 27 septembrie în București, pentru a veni în sprijinul celor care vor să voteze la alegerile locale, transmite Mediafax.

Primăria București anunță că centrele de eliberare a actelor de identitate ca urmare a expirării, pierderii, furtului sau deteriorării acestora vor funcționa după un program prelungit.

Astfel, acestea vor fi deschise sâmbătă, 26 septembrie, între orele 8.00-16.00 și duminică, 27 septembrie, în intervalul 7.00-21.00.

Cartea de identitate se eliberează cetățeanului pe baza cererii scrise a acestuia şi a documentelor cu care, potrivit legii, se face dovada numelui, stării civile, cetăţeniei române şi a domiciliului.

Contravaloarea producerii şi eliberării cărţii de identitate este de 7 lei şi se achită la Direcția Generală de Evidență a Persoanei, la serviciile publice de evidență a persoanei de la sectoare, pe site-ul Ghișeul.ro, fizic la Bănci, Oficii Poștale, la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 1 sau la Primăria Sectorului 1 București.

În situația în care nu pot fi prezentate anumite documente (certificate de stare civilă, dovezi cu privire la domiciliu, etc.), se va elibera carte de identitate provizorie (CIP), caz în care se vor depune şi 3 fotografii ¾ cm şi taxa de 1 leu, achitată în acelaşi mod ca şi în cazul cărţilor de identitate.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















341 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    N-am priceput niciodata... (Marţi, 15 septembrie 2020, 17:09)

    newlook [utilizator]

    N-am priceput niciodata...ce-o fi fost in creierasul astora cand au cerut "certificat de stare civila" pentru emiterea unei carti de identitate...evident personala.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by