Robert Negoiță spune că a avut doar „două episoade scurte” în care s-a simțit rău când a fost bolnav de COVID-19, precizând că și sora lui este „infestată acum”, dar se simte bine. „I-am recomandat să nu se ducă să-și facă radiografie la plămâni, de ce să se iradieze dacă n-are niciun simptom?”, a declarat primarul suspendat al sectorului 3 la HotNews LIVE.

HotNews.roFoto: Hotnews

Declarațiile lui Negoiță despre experiența COVID-19:

  • Înainte de orice, nu trebuie să ne panicăm. În perioada asta, cât am fost în izolare, am folosit timpul pentru a studia. Trebuie să ne ferim, mai ales pesoanele din zona vulnerabilă. Eu sunt imun cel putin o perioadă de patru, cinci, șase luni. Am prieteni, cunoscuți, rude care au trecut sau trec prin chestiunea asta. Am auzit de cineva care avea cancer la plămâni, unde medicii îi dăduseră oricum nu foarte mult, care a contactat virusul și a decedat.
  • Am avut două episoade scurte, de fiecare dată când am avut febră, cefalee și frisoane, m-am prezentat la spital.
  • E o experiență ciudată. Și panica e mare. Atâta vezi la televizor și media că e ceva atât de grav, dar privind în spate, nu a fost o chestiune insuportabilă. Sora mea e infestată acum, îmi spune că e foarte bine. I-am recomandat să nu se ducă să-și facă radiografie la plămâni, de ce să se iradieze dacă n-are niciun simptom?

CITEȘTE ȘI: