Fostul primar din Medgidia, Marian Iordache, a murit după ce s-a înecat cu alimente

de N.O.     HotNews.ro
Duminică, 13 septembrie 2020, 22:53 Actualitate | Esenţial


Marian Iordache
Foto: Captura Facebook
Fostul primar al municipiului Medgidia Marian Iordache, în vârstă de 59 de ani, a murit duminică seara după ce s-a înecat în timpul mesei, cel mai probabil cu o bucată de pepene. Soţia sa i-a aplicat manevrele specifice în astfel de cazuri, iar în momentul sosirii echipajului medical, el se afla în stop-cardiorespirator, manevrele de resuscitare efectuate fiind fără rezultat. Iordache era pe lista de consilieri judeţeni a PNL la alegerile din 27 septembrie, relatează News.ro.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis că duminică, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Medgidia au fost sesizaţi de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă despre faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiu, a decedat, ca urmare a înecarii acestuia cu alimente în timpul mesei.

De asemenea, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă au precizat că duminică seara a fost primit un apel la 112 care anunţa că un bărbat din Medgidia s-a înecat cu un bol alimentar. Operatoarea care a preluat apelul a sfătuit familia să-i facă bărbatului manevra Heimlich, care se aplică în astfel de cazuri, şi a trimis un echipaj la adresa respectivă. În momentul când au ajuns cadrele medicale la faţa locului, bărbatul se afla în stop cardiorespirator.

Acestea au început manevrele de resuscitare, dar în ciuda eforturilor depuse, el a fost declarat decedat. Conform unor surse, el s-ar fi înecat cu pepene.

Bărbatul respectiv era Marian Iordache, fost primar al municipiului Medgidia între 2008-2016. Din 2016 el era consilier judeţean din partea PNL, dar şi consilier personal al primarului oraşului Cernavodă. De asemenea, Marian Iordache era şi pe lista de consilieri judeţeni a PNL la alegerile din 27 septembrie.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















12939 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    un om deosebit (Duminică, 13 septembrie 2020, 23:13)

    ..13 [utilizator]

    Condoleante familiei!
  • 0 (4 voturi)    
    Probabil ca a suferit vreun (Duminică, 13 septembrie 2020, 23:21)

    Namaste! [utilizator]

    infarct in timpul mesei, trebuie o necropsie...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by