Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie, care depinde de câteva obiecţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, iar rezolvarea lor va dura câteva zile.

Ludovic OrbanFoto: Guvernul Romaniei

"Metroul Drumul Taberei se va deschide după semnarea procesului verbal de recepţie. Iar semnarea procesului verbal de recepţie, în momentul de faţă, mai depinde de doar câteva obiecţii din partea ISU pe care le-am discutat şi cu domnul ministru şi cu conducerea Metrorex, pentru care se lucrează. Rezolvarea acestor obiecţii se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor, nu de ordinul săptămânilor sau lunilor, aşa cum am văzut în tot felul de speculaţii pe această temă", a afirmat Orban, într-o deplasare în teritoriu, la Orşova.

Magistrala de metrou M5 din Drumul Taberei, de la Râul Doamnei la Eroilor 2, ar putea fi inaugurată în acest weekend sau săptămâna următoare, vineri având loc o ședință pentru recepția la terminarea lucrărilor, potrivit unor surse apropiate proiectului.

Lucrările la Magistrala 5 din Drumul Taberei au început în 2011. Contractele pentru M5 din Drumul Taberei au fost semnate în primăvara lui 2011, iar lucrările au început la scurt timp după.

Conform contractului, durata lucrărilor pentru galerii, stații și depou urma să fie de 36 de luni - adică 3 ani. Pe lângă acest termen, mai erau de realizat lucrările pentru sistemele de semnalizare și automatizare (care a fost licitată separat și, după numeroase contestații, a fost semnată în 2019 cu Alstom).