„Anul acesta se întâmplă un lucru paradoxal”. Observațiile lui Rafila despre sezonul gripal și „circulația inexplicabilă chiar și pentru OMS” a virusului

de Redacția     HotNews.ro
Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 8:43 Actualitate | Esenţial


Alexandru Rafila
Foto: AGERPRES
Sezonul gripal din emisfera sudică, unde e iarnă când în emisfera nordică e vară, i-a luat prin surprindere pe specialiști. Circulația virusului gripal s-a dovedit a fi de 500 de ori mai mică decât în anii trecuți. O posibilă explicație, spune Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, este că măsurile luate la nivel global împotriva noului coronavirus a dus și la limitarea răspândirii gripei.

„Sezonul gripal urmează, dar am o veste bună: anul acesta se întâmplă un lucru paradoxal. Gripa e supravegheată printr-un sistem global, e o rețea mondială care supraveghează circulația virusurilor gripale, atât în emisfera nordică, cât și în emisfera sudică. Sezonul gripal în emisfera sudică e atunci când în emisfera nordică e vară și în ultima lună a fost o circulație extrem de redusă, inexplicabilă chiar pentru OMS. Dacă între 5 și 7 la sută dintre probele care sunt testate aleator, de la persoane simptomatice, erau pozitive, în acest an doar 0,01 la sută au fost pozitive și într-o lună au fost izolate doar 46 de virusuri gripale la nivel mondial. 0,1 la sută înseamnă 46, înmulțiți cu 500 și aflăm. Deci de 500 de ori mai mică circulația virusului gripal decât de obicei”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14556 vizualizari

  • +6 (16 voturi)    
    Coronavirusul a inlocuit magic gripa (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:09)

    xolv [utilizator]

    in emisfera sudica. Urmeaza si in cea nordica!
    • +4 (14 voturi)    
      Asa e (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:53)

      JohnR [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      Sub eticheta de "gripa banala" sunt si coronavirusuri care se activeaza in anumiti ani. COVID-19 nu e o exceptie. E doar un virus mai tanar si mai virulent. Cu timpul o sa mai scada din intensitate.
      • 0 (12 voturi)    
        COVID-19 (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:18)

        Mazeta [utilizator] i-a raspuns lui JohnR

        este o gripă rebranduită.
        • -1 (11 voturi)    
          Gresit, dar ar fi bine daca ar fi asa ! (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 12:13)

          matali [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

          Chiar daca modul de transmisie este acelasi ca si gripa , Covid-ul asta afecteaza mult mai mult organe decat plamanul. Din observatiile medicilor acest virus ar afecta indeobi vasele de sange, adica sistemul circulator si de aici apar si problemele cu plamanii,pentru ca este primul organ afectat. De aceea medicația pentru limitarea coagulării s-a dovedit o abordare eficientă in multe cazuri.
  • +1 (23 voturi)    
    Gresit (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:20)

    marc.andre [utilizator]

    Aparent, circulatia gripei sezoniere e redusa de 500 de ori, deoarece majoritatea celor bolnavi cu simptome gripale sunt imediat diagnosticati cu COVID de catre testul PCR care nu poate face diferenta intre gripa si covid.

    FAKE NEWS: "Deci de 500 de ori mai mică circulația virusului gripal decât de obicei"
    • 0 (14 voturi)    
      vezi sa nu (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:23)

      alex34 [utilizator] i-a raspuns lui marc.andre

      testul PCR fix asta face, ii separa pe cei cu gripe si raceli comune de covid, altfel nu are nici un sens, bine.. .. asta daca nu crezi ca l-a facut nea' Bill sa mai faca niste lei....
      • -1 (5 voturi)    
        idiocratie (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 19:50)

        lnicolae1587873340950 [utilizator] i-a raspuns lui alex34

        Cind habar nu ai ce este un test PCR si ce face, ajungi ca cel de sus sa aberezi, si asta doar ca SA TE DAI MARI CA STII!
  • +18 (18 voturi)    
    Lol (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:42)

    gamma [utilizator]

    Ce e asa greu de priceput , bineinteles ca o populatie care se fereste de COV2 nu reuseste sa contracteze biata gripa normala care are un R mult mai mic .
    • -1 (7 voturi)    
      Adica (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 12:57)

      unins [utilizator] i-a raspuns lui gamma

      daca ne ferim, prin distantare si igiena, efectul este acelasi cu a ne vaccina? Ai grija ce insinuezi... Big-pharma vegheaza!
      • -2 (8 voturi)    
        Nu (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 14:44)

        same.dan [utilizator] i-a raspuns lui unins

        Nu, nu e deloc acelasi lucru. Vaccinul te protejeaza si daca renunti la 'distantare si igiena' sau nu renunti dar totusi esti expus cumva la virus.
        E o enorma diferenta.
    • +3 (3 voturi)    
      Sigur ca da! (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 21:54)

      Jegul Cristian Ioan [utilizator] i-a raspuns lui gamma

      Era evident.

      Se va zice ca exemplul meu nu este concludent, dar in anii normali "raceam" de cateva ori pe sezonul rece, nu scapam fara 2-3 raceli si o gripa.
      Anul acesta am avut una singura la inceputul lui martie, apoi cu starea de urgenta, izolarea, masurile de singuranta, nu am mai avut nicio infectie respiratorie!
  • +3 (17 voturi)    
    Gestapo (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 10:55)

    Razorxyz [utilizator]

    Pe de alta parte, Noua Zeelanda si mare parte din Australia sunt inchise complet. Cetatenii australieni nu pot parasi tara, si nu se pot intoarce acasa daca au ramas in alt stat. Cei care au scris pe facebook ca vor sa participe la un miting anti lockdown in Melbourne sunt ridicati cu forta din casele lor, unii in pijamale,incatusati si acuzati de incitare la nerespectarea legii. Pe de alta parte antifa si ecologistii au iesit cu miile nederanjati de nimeni.
    • +1 (11 voturi)    
      Welcome to New World Order! (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:24)

      marc.andre [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

      Soyes les bienvenus!
    • +2 (14 voturi)    
      Conștiință politică (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:46)

      marie-cu-palarie [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

      Tu încă n-ai aflat că Hapciu19 este un virus ce are conștiință politică?
    • -3 (7 voturi)    
      Nu stiu ce ti se pare anormal (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 14:58)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

      N-are treaba cu dreptul de-a protesta, are treaba cu impotriva a ce anume vor sa protesteze. Sa chemi lumea la manifestatie impotriva izolarii, in momentul de fata, e ilegal. Sa chemi lumea la manifestatie impotriva rasismului e legal. De-aia-i ridica pe unii si nu pe altii.

      Cat despre pijamale, ai vrea sa astepte sa se impuste in gat, ca Nastase, inainte sa-i salte?
      • +3 (5 voturi)    
        Cine (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 15:10)

        Razorxyz [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        Cine decide când ai dreptul de a protesta ? Vezi ca roata istoriei se învârte. Vrei sa spui ca Melbourne este un oraș rasist ? Crezi ca Australia este rasista?
        • -2 (4 voturi)    
          Ce zic io si ce pricepi matale (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 16:44)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

          Incitarea la demonstratii impotriva masurilor de protejare a sanatatii publice - care in tari cu democratie mai solida culmea, chiar sunt legale si constitutionale - e incitare la sprijinirea celor ce incalca legea, asa ca cine incita la asa ceva e pus in rand cu fascistii sau alti extremisti, si arestat.

          Incitarea la demonstratii in sprijinul unor drepturi fundamentale ale omului, pentru o mai mare grija fata de mediu sau pentru alte asemenea nu contravin nici unei masuri legale, asa ca-s legale, si pentru incitare nu poti fi arestat. Daca organizezi proteste pentru cauze din astea, unde toata lumea poarta masca, unde se pastreaza o minima distanta intre cei din gospodarii diferite care participa la proteste, nici macar riscul pentru sanatatea publica nu e mare.

          Facand abstractie de COVID-19, si-n vremuri fara epidemie, daca inciti pe facebook la mitinguri rasiste, sau la alte chestii care sunt efectiv incitare la incalcarea legii, in Australia, ai sanse sa fii saltat. In tari cu apa calda, legea nu-i facuta sa fie bataia de joc a oricui, ci ca sa fie respectata.
  • +4 (12 voturi)    
    Presupunem totul adevarat (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 11:04)

    mircea112 [utilizator]

    Atunci organizatia mondiala a sanatatii/ guvernul Romaniei putea prevenii cu pana la 500 de ori gripa sezoniera cu minime masuri de distantare/ igiena?
    Dar nimeni nu a facut-o pana ce a venit covidul?
    Asta ar trebuii sa intelegem?

    Oare de ce?
    • -5 (15 voturi)    
      . (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 12:21)

      minrest [utilizator] i-a raspuns lui mircea112

      Tocmai din cauza celor ca dumneavoastra, care vad in aceste masuri minime o dictatura globala. Ar fi fost usor sa se ceara masca, distantare si igiena impotriva gripei, dar ati fi vazut in asta o dictatura globala si semnul apocalipsei.
    • -1 (13 voturi)    
      Explicatia e simpla, si nu-i nici o conspiratie (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 12:32)

      Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui mircea112

      Gripa e o boala mult mai putin grava. In fiecare an se imbolnavesc de gripa mai bine de dublu cati oameni s-au imbolnavit doar pana acuma de COVID-19. De murit, nu mor nici pe jumatate atatia cati au murit pana acuma de COVID-19. Si COVID-19 inca nu bantuie de-un an.

      In plus, pentru gripa exista vaccin, care e actualizat an de an, din cauza poftei mari de mutatii a virusului gripal, asa ca cine vrea se poate proteja.

      De-aia, in cazul gripei nu e justificata luarea unor masuri de protectie comparabile cu cele pentru COVID-19.

      Si la COVID-19, odata ce vaccinarea va fi disponibila pe scara larga, masurile care-s instituite acuma vor fi eliminate. Doar ca inca nu suntem acolo.
      • -4 (12 voturi)    
        Gripa (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 13:31)

        Razorxyz [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        Putem argumenta și invers. Gripele sezoniere și mai ales SARS și H1N1 au ucis în bună parte tineri și copii sanatosi, persoanele vulnerabile fiind în mare parte vaccinate, deci protejate. Înseamnă ca acest covid este de sute de ori mai slab decât gripele cunoscute .Datorita dezvoltării medicine și vaccinărilor antigripale pe scara larga speranța de viață a persoanelor cu boli grave a crescut ,concomitent cu lipsa de mișcare și alimentația nesănătoasă a populației. Aici trebuie amintit Bill Gates care a prevăzut ce se va întâmpla cu aceste categorii vulnerabile,tot mai numeroase, la apariția unui coronavirus nou.
        • -3 (5 voturi)    
          Putem argumenta in ce fel vrei matale, ... (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 14:38)

          Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

          ... da' aia nu inseamna ca-i corect. Argumentatia, ca sa aibe sens, se face pe cifre. Oricum ai lua-o, in conditii similare, gripa se prinde de mult mai putini oameni, si dintre cei ce-i infecteaza omoara mult mai multi. Asta e ce zic cifrele. Restul e gargara.
          • +2 (10 voturi)    
            Teste (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 15:05)

            Razorxyz [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

            Inainte de covid nimeni nu făcea teste. 99% din populație nici nu a auzit vreodată de testele pentru gripa. Tratamentul era ,și este, la latitudinea doctorului. Singurul test la cazurile grave ,știu din experiența, era radiografia pulmonara, după care verdictul era pneumonie sau cancer pulmonar.
            • -1 (7 voturi)    
              Aiurea (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 16:53)

              Eu the first [utilizator] i-a raspuns lui Razorxyz

              Confunzi situatia de la noi cu aia din tari cu sistem de sanatate mai solid si cu mai multi bani.

              Nu se fac teste exhaustive pentru gripa, pentru ca n-ar avea sens. Gripa, in majoritatea cazurilor, trece fara tratament.

              Pentru cazurile in care boala devine grava, si nu cedeaza la tratament, se fac si teste, si la noi si aiurea. Doar ca testele alea, in lipsa unei testari pe scara larga a simptomaticilor, sunt dificil de folosit pentru estimarea raspandirii bolii. Tratamentul pentru gripa e ieftin si fara riscuri, testele sunt scumpe, medicii nu fac ei ce fac dupa ureche, ci dupa proceduri.

              Io am mai zis-o pe-aici, cred: experienta personala nu tine loc de date. Aia-i relevanta strict pentru propria persoana. Dac-ai avut o data gripa, si-ai nimerit un tratament eficient, experienta castigata o sa te ajute sa te tratezi si daca mai faci o data gripa. Da' ce te-a ajutat pe tine poa' foarte bine sa fie frectie pe-un picior de lemn pentru altu'. Ca sa vezi daca functioneaza la mai multa lume, si cat de eficient, tre' sa faci ce fac medicii - studii double blind cu esantion reprezentativ, replicat in mai multe locatii de pe glob, corelat cu statistici. Datele astea, pentru gripa, comparate cu datele statistice pentru COVID-19, zic o singura chestie: de COVID-19 mor raportat la numarul de infectati mult mai multi oameni. Coroborat cu raspandirea gripei, anul asta, in plin sezon, in emisfera sudica, cifrele mai zic o chestie: COVID-19 e de departe mai virulent decat gripa. Concret, pe litere, cam de o mie de ori mai virulent.

              Matale insisti sa ignori datele. Asta nu-i o baza sanatoasa nici pentru a-ti forma o opinie nici pentru o discutie rationala.
      • +1 (5 voturi)    
        Iar ai aparut??? (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 20:12)

        Savitar [utilizator] i-a raspuns lui Eu the first

        Gripa normala face juma de milion de victime anual. Actualul virus ar fi in aceeasi zona daca s-ar scoate cei declarati aiurea morti de covid, doar pt ca aveau covid-ul cand s-a constatat decesul!!
    • -2 (6 voturi)    
      Asiaticii o faceau inainte (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 14:21)

      Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui mircea112

      In Japonia, Coreea de Sud, probabil si China masca se poarta demult de cei bolnavi.
      • 0 (0 voturi)    
        4 minusuri si 0 replici (Duminică, 6 septembrie 2020, 15:25)

        Mihai Panet [anonim] i-a raspuns lui Mihai Panet

        Inseamna ca am dreptate dar cineva nu ma place? :)
  • -4 (12 voturi)    
    Abia datele astea ... (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 12:13)

    Eu the first [utilizator]

    ... ne dau o comparatie rezonabila intre gripa si COVID-19. Adica in conditiile in care raspandirea gripei e franata de masuri similare de protectie, virulenta e de sute de ori mai mica decat cea a COVID-19. Mortalitatea stim deja ca e de macar zece ori mai redusa. Adica una peste alta da, COVID-19 e doar un fel de gripa, doar ca o gripa de efectiv mii de ori mai rea.
  • +1 (5 voturi)    
    Afirmatia ridica serioase semne de intrebare (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 17:50)

    Bogdan_100 [utilizator]

    fie asupra nivelului intelectual a lui rafila sau a OMS. Evident ca masurile de izolare si igienizare datorate Covid19 au redus nivelul de transmitere al tuturor bolilor transmisibile (inclusiv gripa) Poate rolul de sef al departamentului de sanatate PSD isi spune cuvantul asupra abilitatilor cognitive (mediul impacteaza puternic abilitatea oamenilor de a rationa si judeca)
  • -1 (5 voturi)    
    Aiurea, e reglare de conturi intre virusi (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 19:14)

    KTerinca [utilizator]

    Ala mai tare il haleste pe ala mai slab.
    Ca asa-i in natura.
  • +3 (5 voturi)    
    Pentru un om rational (Sâmbătă, 5 septembrie 2020, 22:57)

    PowerIon [utilizator]

    ce spune Rafila nu e surpriza.
    Gripa e mai putin contagioasa decat Covidul si atunci cum sa se transmita cand marea majoritate a populatiei poarta masca si pastreaza distanta?
    • 0 (2 voturi)    
      chiar vrei sa stii ? (Duminică, 6 septembrie 2020, 12:59)

      lnicolae1587873340950 [utilizator] i-a raspuns lui PowerIon

      Teorectic, guvidul stie:
      Geografie (doar in anumite zone),
      Matematica (Stie intervalul orar, stie ca NU POATE mai multde 2 metri sa sara)
      Statistica (stie cind sint grupuri mari sau nu)
      Stie si cind e vara sau iarna,
      Biologie (stie tipul persoanei infectate)
      Virusul asta e un virus campion la aproape orice
  • +1 (5 voturi)    
    Rafila și OMS. (Duminică, 6 septembrie 2020, 9:15)

    asavreau [utilizator]

    Niciodată nu au știut ce se întâmplă și au dat mesaje care au derutat și complicat.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by