Un avocat a murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul opt al unui bloc din centrul municipiului Constanţa, transmite Agerpres.

Ambulanta SMURDFoto: Hotnews

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Ştefan cel Mare este un bărbat care ar fi căzut de la înălţime.

"La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 02,20, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Ştefan cel Mare din municipiul Constanţa, un bărbat ar fi căzut de la înălţime. Poliţiştii au identificat persoana în cauză, de 52 de ani, din municipiul Constanţa. Totodată, la faţa locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Constanţa care a constatat decesul bărbatului", a transmis IPJ.

Surse judiciare au precizat că victima este avocatul Valentin Marin, fost judecător, care făcea parte din Baroul Constanţa. Se pare că în acest caz ar fi vorba despre o sinucidere, bărbatul căzând în gol de la fereastra de pe casa scării a blocului, au menţionat sursele citate.