Demisia lui Liviu Vasilescu de la conducerea Poliției Române este un gest firesc, afirmă premierul Ludovic Orban. El spune că va discuta cu ministrul de Interne, Marcel Vela, despre numirea unui nou șef, pentru a fi găsit un profesionist care să ducă "o luptă dură cu grupurile de interlopi".

Liviu VasilescuFoto: AGERPRES
  • "Mi se pare o demisie normală. Voi discuta cu ministrul de Interne despre numirea unui nou șef. Cred că e un gest firesc această demisie. Sunt convins că demisia a fost rezultatul aparițiilor unor imagini. Important e să identificăm un profesionist”, a declarat miercuri Ludovic Orban, întrebat despre demisia lui Liviu Vasilescu de la șefia Poliției Române.

El a mai spus că va discuta cu ministrul de Interne, Marcel Vela, despre numirea unui nou șef al Poliției Române, de la care vrea "toleranță zero față de infracționalitate și o luptă dură cu grupurile de interlopi".

Liviu Vasilescu a anunțat marți seară că se retrage de la conducerea Poliției Române. Anunțul are loc în contextul scandalului generat de întâlnirea șefului IGPR cu membri ai clanului Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării. Chestorul Eduard Mirițescu a fost numit interimar la șefia Poliției Române.