Adjunctul Poliției Capitalei, Radu Gavriș, detașat la Poliția Harghita / Decizia, semnată de Liviu Vasilescu înainte de a demisiona

de Redactia     HotNews.ro
Marţi, 1 septembrie 2020, 20:01 Actualitate | Esenţial


Radu Gavris
Foto: Politia Capitalei
Adjunctul șefului Poliției Capitalei, comisarul Radu Gavriș, a fost detașat la Poliția Județeană Harghita, a anunțat marți seară Poliția Română. Decizia a fost semnată de Liviu Vasilescu, care marți seară și-a anunțat demisia în urma scandalului generat de întâlnirea cu membri ai clanului Duduianu.
  • "Cu aceeași dată (1 septembrie), prin dispoziția inspectorului general al Poliției Române, comisarul-șef de poliție Gavriș Radu Emilian, prim-adjunct al directorului general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, a fost detașat să îndeplinească atribuțiile funcției de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, pe o perioadă de 6 luni. Atribuțiile sale în cadrul unității teritoriale vor fi pe linie de investigații criminale", a anunțat IGPR printr-un comunicat transmis la câteva ore de la anunțul lui Vasilescu privind demisia.
De asemenea, prin dispoziția lui Liviu Vasilescu, comisarul-șef de poliție Viorel Mihăiță, director al Unității Centrale de Analiză a Informațiilor, "a fost numit, la cerere, să îndeplinească atribuțiile funcției de director al Direcției Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative".

Cine este Radu Gavriș

Radu Gavriș este adjunct al șefului Poliției Capitalei din august 2018, iar până atunci a condus Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei.

Comisarul șef Călin Gavriș este cel căruia la începutul lui 2018 Carmen Dan, ministru de Interne la acea vreme, îi ceruse "să facă un pas în spate", invocând prescrierea unui dosar în care suspect principal era Eugen Stan, polițistul de la Rutieră acuzat de pedofilie. În 28 august 2018, Carmen Dan îl reevalua pe Gavriș și îi mulțumea pentru "profesionalismul şi determinarea” cu care s-a acţionat pentru recuperarea pistolului care i-a fost furat femeii jandarm în timpul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11586 vizualizari

  • +7 (13 voturi)    
    E in crestere clanul Despescu, (Marţi, 1 septembrie 2020, 20:11)

    emil bobu [utilizator]

    clanul Vasilescu e pe duca.
    • +12 (14 voturi)    
      e o mafie si in Politia Romana, numai ciudati (Marţi, 1 septembrie 2020, 21:38)

      Gryphus [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      sefii politiei se intalnesc cu infractorii, noaptea ca hotii, pe strazi laturalnice, se roaga de ei

      dupa aia apr la TV si ne spun noua cum se lupta ei cu infractorii
    • 0 (6 voturi)    
      Dar in Harghita nu trebuie Siguranta si Incredere? (Miercuri, 2 septembrie 2020, 9:21)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      De ce este rau ca l-a mutat in Harghita? Daca este profesionist isi face treaba bine peste tot.
  • +29 (29 voturi)    
    hmm (Marţi, 1 septembrie 2020, 20:20)

    dum_i [utilizator]

    avand in vedere ca adjunctul e de obicei numit sef, miscarea face parte din strategia mafiotilor corupti de a scapa de incoruptibili.

    rrromania, tara clanurilor si a sclavilor lor din politie si justitie.
  • +3 (9 voturi)    
    politaii intre ei (Marţi, 1 septembrie 2020, 20:22)

    maiorulmura [utilizator]

    "mor cu tine de gat, baa"
  • -5 (19 voturi)    
    sah politienesc (Marţi, 1 septembrie 2020, 20:27)

    Francisc 1 [utilizator]

    un bou muta boul ! nu va e rușine imbecililor?
    • +6 (12 voturi)    
      si ca veni vorba (Marţi, 1 septembrie 2020, 21:11)

      Francisc 1 [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      asta este atitudinea in institutiile statului pana la universitati , seniorul numeste ! pe asta la numit la periferie ca sa-l umileasca dar nu l-a exclus din ssitem ,asta e no no ! terminati cu medievalismul asta ! ma adresez urmatorului parlament, nu lui serban nicolae sau marcelica vela !
  • +26 (26 voturi)    
    . (Marţi, 1 septembrie 2020, 20:47)

    g01an [utilizator]

    pare o razbunare si sper ca va putea fi rezolvata.

    tacticile comunistoide de acest tip nu au ce cauta intr-o societate democratica. daca nu sunt mecanisme acum, dupa alegeri sper sa fie reparata legislatia macar. dar altfel, cei care abuzeaza de pozitie luand masuri care nu pot fi justificate logic trebuie sa faca puscarie pentru abuz de putere.
  • -8 (12 voturi)    
    Io cu cine votez? (Marţi, 1 septembrie 2020, 21:08)

    NoFive [utilizator]

    Uite la speriatu asta ce nod la cravata afiseaza la fotografia de prezentare. Cum poti avea incredere intr-un politist care se prezinta in felul asta? Parca acuma a iesit din birt.
    • -3 (3 voturi)    
      Tu vei vota cu Navalnii (Miercuri, 2 septembrie 2020, 3:43)

      Gheorghe Pudila [anonim] i-a raspuns lui NoFive

      Dupa ce te concediaza kuz min.
  • +10 (16 voturi)    
    Analfabetul Vasilescu s-a ''razbunat''ca prostu (Marţi, 1 septembrie 2020, 21:54)

    floriniulian [utilizator]

    Acest ordin trebuia anulat imediat.
    Trebuia sa avem proteste imediat din partea celor de la IGPR.
    Faptul ca nu s-a intamplat,ne dovedeste ca IGPR-ul este de ne-reformat si trebuie desfiintat.
    Orice intarziere in punerea in aplicare a acestei masuri ne va dovedi ca acest guvern/presedinte este controlat de statul mafiot format din securistii prosti si tradatori de tara si clanurile de tigani/interlopi.
    Toate pensiile speciale si de serviciu trebuie sa fie desfiintate.
    Acesti nenorociti nu lucreaza pentru cetatenii care le platesc aceste privilegii halucinante absolut degeaba.

    Nu mai trebuie sa votam aceasta clasa politica formata numai din hoti si corupti.

    DELOC.

    Trebuie sa iesim in strada.
    • 0 (8 voturi)    
      Strada și votul (Miercuri, 2 septembrie 2020, 2:12)

      marie-cu-palarie [utilizator] i-a raspuns lui floriniulian

      Da, da! Trebuie să ieșim în stradă, neapărat. Dar și la vot tot neapărat!

      Pe 19 în stradă, pe 27 la vot :) Și fără ciumă - galbenă sau roșie (de parcă n-ar fi tot aia).

      #Educate
      #JosUSL
      • -5 (5 voturi)    
        Hahaha (Miercuri, 2 septembrie 2020, 3:45)

        Gheorghe Pudila [anonim] i-a raspuns lui marie-cu-palarie

        Au inceput trolli rusi sa iasa in strada? Dar la voi e interzis sa protestezi impotriva lui Putler.

        #JosRusia
        #PuieMutin
  • +10 (14 voturi)    
    Acum știm (Marţi, 1 septembrie 2020, 22:15)

    fdaniel [utilizator]

    Acum știm și pe ce filieră s-au răsuflat informațiile privind vizita șefului ;)
  • +7 (11 voturi)    
    deci (Marţi, 1 septembrie 2020, 23:58)

    Cib Ara [anonim]

    22 de ani la omoruri. si tu-l scoti si-l pui politai la harghita. gavris a anchetat la caracal . o fi deranjat "structurili localii " deacolo ca vad ca locala face legea.
    tipul e specializat pe omoruri si tu-l pui sef la bosgori ca nu cumva sa ajunga la sefia politiei capitalei. aici a fost miscarea. si vela zice ca e bine . ei bine vela e cu locala sau rurala sau cum i-o mai zile. rural rau ,vela
  • +10 (12 voturi)    
    Razbunarea, arma prostului (Miercuri, 2 septembrie 2020, 0:12)

    alunescu [utilizator]

    Si se vede de la o posta ca nici nu stie sa vorbeasca analfabetul ajuns sef peste politie. Sa speram ca se va face dreptate pentru Gavris, altfel vom avea inca un motiv sa spunem ca USL traieste! Jos interlopii din conduerea politiei! Huo!
  • +1 (3 voturi)    
    ce fata si ce dezonoare (Miercuri, 2 septembrie 2020, 4:32)

    Coco Whistle [utilizator]

    tipul e in uniforma statului roman, steagul nu se vede iar nodul de la cravata arata de parca tocmai a venit pe fuga de la betie. profesionistii crescuti in epoca lui ilici.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by