Litoralul 2020 în România, în vremea pandemiei, este o justificare continuă a costurilor şi a serviciilor slabe şi o binecuvântare pentru a mări preţurile, susține directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-un interviu acordat Agerpres. El vorbește despre "aceeaşi atitudine pro japcă, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, prost gust generalizat și plastic peste tot".

HotNews.roFoto: Hotnews

El susţine că de ani de zile comisarii ANPC amendează comercianţii care vând aceleaşi "porcării" în staţiunile de la Marea Neagră, multe dintre ele fiind produse alertate de state membre prin sistemul rapid de alertă - RAPEX, însă tot de ani de zile apar alţi comercianţi cu aceleaşi produse. În opinia sa, "răul trebuie oprit de la rădăcină", ceea ce înseamnă ca toate containerele care vin din import cu astfel de produse să nu mai fie lăsate să intre în România.

"Există mirajul acesta de a cumpăra anumite produse, care sunt cel puţin dubioase unele dintre ele, şi de a le comercializa pe litoral pe foarte mulţi bani, pentru că există genul de consumatori care le cumpără, copii care şi le doresc în vacanţă, fiind ceea ce noi numim <>. Sunt mulţi comercianţi care schimbă societăţile comerciale pe care operează, în aşa fel încât sunt foarte greu de urmărit. S-au luat nişte măsuri împotriva lor, dar nu foarte ferme şi vând în continuare pe faleza de la Mamaia de ani de zile aceleaşi porcării. Noi îi amendăm în continuare, am trimis către Poliţie înştiinţări, s-au făcut dosare penale pentru copie de marcă pentru că vând jucării şi haine contrafăcute, fake-uri", afirmă Anghel în interviul pentru Agerpres.

"Aceeaşi atitudine pro japcă"

Întrebat cum este litoralul românesc în 2020, Paul Anghel a spus că "sunt aceleaşi servicii care lasă de dorit, în unele cazuri".

  • "Din păcate, aş mai sintetiza: aceeaşi atitudine pro japcă, costuri nejustificate, personal nepregătit, extenuat şi irascibil, atitudine sfidătoare, patroni care nu înţeleg relaţia serviciu/cost/respect, prost gust generalizat, plastic peste tot. Nu suntem încă suficient de educaţi, din păcate, să nu stingem ţigara în nisip, îngropând-o ulterior discret rămânând "micul nostru secret". Capacul berii îl descoperim printre scoici, în nisip, cu orice alt rest/gunoi întregeşte tabloul de pe plajă.

  • Ce să vă spun despre atmosferă? Circ, bâlci, muzică de proastă calitate, ţipete, hăhăială, trotuare neterminate, străzi găurite, capace de canal pe post de jaloane, fructe expirate la preţ de trufandale, 80% din personal nu respectă nimic din ce ar trebui să reprezinte "bariera" anti-Covid.

  • Ce să vă spun despre meniul general? Multă shaorma, bere la pet combinată cu porumb fiert şi hamsii expirate, meniu de la supermarket pe post de masă în oraş. Dacă vorbim de cum arată plajele, toate sunt pline de cioburi, capace de sticlă sau multe scoici. Dacă intri în mare, până la genunchi sunt alge. Poţi să îţi pierzi foarte uşor copilul în alge, mai ales dacă e copil mic. Nicăieri în lume nu am văzut atâtea alge ca la noi. Oare chiar nu pot fi strânse de pe plaje şi din apă aceste alge?", a mai declarat șeful ANPC.

El spune că există şi oameni care înţeleg ce înseamnă turismul și care au muncit 30 de ani să dezvolte acest segment, dar "și aceştia au rămas tot excepţii".

Concluzia sa: "Litoralul 2020 în România, în vremea pandemiei, este o justificare continuă a costurilor şi a serviciilor slabe şi o binecuvântare pentru a mări preţurile. Mi-a spus cineva că educaţia ratată, pierdută, a unui popor în atâţia ani nu se poate schimba decât în timp, iar noi nici nu am început schimbarea".

Chestionat de ce crede că românii continuă să aleagă litoralul românesc, șeful ANPC a răspuns: "Pentru că este captiv (consumatorul român-n.r.) perioada aceasta. Dacă alege Grecia anul acesta, pentru patru persoane îl mai costă cel puţin 1.200 de lei, în cel mai bun caz, testele Covid, iar mulţi profită de faptul că românul nu poate să plece şi fac japcă. În luna septembrie, vom face publice datele finale pe toate controalele efectuate la mare în această vară, dar şi la munte. Anul acesta am făcut şi foarte multă consiliere, atât pe litoral, cât şi pe Valea Prahovei, cu autorităţile locale şi operatorii economici în special pe zona de alimentaţie publică, de cazare şi primire turistică, dar şi pe cea de entertainment".