O broască țestoasă din familia chelonidelor, care a devenit vedetă după ce a fost vindecată la Oceanografic, în Valencia, Spania, unde a ajuns cu carapacea crăpată, a parcurs 3.000 de kilometri înot până acasă, în Grecia.

Broasca testoasaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Animalul, cu greutate de 100 de kilograme, a fost eliberat în 25 iunie pe o plajă din Valencia şi a fost urmărit prin satelit de cercetători, care i-au lipit pe spate un emiţător, scrie Mediafax.

Colomera „La Viajera” (Călătoarea) a fost lansată la apă în aplauzele tuturor şi a fost urmărită prin satelit când a dat ocolul Insulelor Baleare, ca la mijlocul lui iulie să fie localizată în Sicilia şi, în cele din urmă, în Marea Ionică, pe coasta de vest a Greciei, unde se află de câteva săptămâni.

Colomera a parcurs 3.000 de kilometri prin Marea Mediterană, fără să se abată prea mult de la drumul ei către golful Kyparissia din Grecia. Locul este cunoscut pentru bogaţia în alimente pentru ţestoase şi este ales de acestea pentru depunerea ouălor.

Fundaţia Oceanogràfic din Valencia a creat Arca del Mar, un centru specializat pentru tratarea faunei marine, unde anual au ajuns 90 de ţestoase rănite.

De asemenea, parcul acvatic din oraşul spaniol este unul dintre cele mai spectaculoase din Europa. „Am început şi alte proiecte de cercetare. Nu contribuim doar la conservarea faunei marine prin vindecarea ţestoaselor şi eliberarea lor în mare. Învăţăm de la ele, începând de la fizioligia lor, cum înoată, cum se alimentează, până la ce boli suferă”, spune José Luis Crespo, cercetător la Fundaţia Oceanogràfic.