O femeie de 30 de ani și un bărbat de 34 de ani au fost reținuți de polițiștii din București, fiind suspectați că au furat 48.000 de lei din geanta unui bărbat care aștepta la rând să plătească taxele pentru firma unde lucrează, potrivit Poliției Capitalei.

BaniFoto: Agerpres

Conform sursei citate, polițiștii Secţiei 17 au fost sesizaţi de către un bărbat de 58 de ani că persoane necunoscute i-au sustras din geantă suma de peste 48.000 de lei, el constatând lipsa banilor în timp ce aştepta să plătească taxele firmei unde lucrează.

Polițiștii au reținut doi suspecți în acest caz - o femeie de 30 de ani și un bărbat de 34 de ani.

"În timp ce se aflau în faţa unei instituţii pentru plata taxelor şi impozitelor, femeia s-ar fi poziţionat în spatele părţii vătămate, sustrăgându-i din geantă suma de bani menţionată, timp în care bărbatul s-ar fi asigurat că nu este observată de alte persoane”, spun polițiștii.

Cei doi au fost reținuți, iar instanța a dispus măsura arestului la domiciliu.