Doi agenţi de poliţie din Iaşi au fost reţinuţi de procurorii DNA, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar, fiind acuzați că ar fi cerut şi primit produse alimentare de la un restaurant pentru a-i proteja în trafic pe şoferii localului. În acest caz, a fost reţinut şi directorul restaurantului, acuzat de aproape 50 de fapte de dare de mită, dar și că a condus fără a avea permis auto.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit DNA, au fost reținuți, pentru luare de mită în formă continuată, Nicolae Robert Barabaș, agent de poliţie la Biroul Rutier Iaşi şi Felix Nelu Crengăniş, agent de poliţie la Serviciul permise şi înmatriculări Iaşi.

Au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, tot pentru luare de mită, Cristinel Lohan, agent de poliţie la Poliția municipiului Iaşi – Biroul Rutier Iaşi şi Viorel Zaborilă, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi.

De asemenea, au fost reţinuţi directorul restaurantului, precum şi o altă persoană. Directorul localului este acuzat de dare de mită în formă continuată (47 de acte materiale) şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere (trei acte materiale).

Potrivit procurorilor, în perioada 22 iunie 2019 – 7 martie 2020, polițistul Nicolae Robert Barabaş, în baza unei înţelegeri tacite ce exista la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii unui restaurant, ar fi cerut şi primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare de 2.650 lei. În schimb, ar fi urmat să îi protejeze pe șoferii restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona eventualele contravenţii pe care aceştia le-ar săvârşi sau pentru a aplica amenzi mai blânde.

În perioada august – octombrie 2019, polițistul Felix Nelu Crengăniş ar fi cerut şi primit prin intermediari de la directorul aceluiaşi restaurant produse alimentare şi sume de bani în schimbul cărora ar fi dispus confecţionarea şi ar fi eliberat, fără respectarea procedurilor legale, plăcuţe de înmatriculare pentru autoturisme deţinute de restaurant, dar şi pentru a elibera pe viitor plăcuţe, în condiţii similare, susține DNA.

De asemenea, același polițist ar fi cerut şi primit de la o persoană, în două situaţii, suma de 350 de euro şi bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promiţându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciul permise şi înmatriculări Iaşi, astfel încât persoana să promoveze proba practică a examenelor de obţinere a permisului auto categoria C şi ulterior examenele pentru categoria E.

La rândul său, directorul restaurantului, în baza unei înţelegeri tacite existente la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii restaurantului, ar fi oferit, personal şi prin intermediari, în perioada 22 iunie 2019 - 09 iulie 2020, produse alimentare de catering în valoare de aproximativ 4.600 lei mai multor poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Rutiere Iaşi şi unor funcţionari din cadrul serviciului permise şi înmatriculări vehicule Iaşi, în scopul protejării șoferilor restaurantului, precum şi în scopul favorizării unor persoane din cercul său relaţional la obţinerea plăcuţelor de înmatriculare, mai susțin procurorii. Totodată, directorul restaurantului ar fi condus autoturisme fără permis de conducere în trei situaţii.

Cele patru persoane arestate urmează să fie duse la Tribunalul Iaşi, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.