Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții de siguranță, a anunțat miercuri seară Klaus Iohannis, spunând că este important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură. El a precizat că de la aceeași dată vor putea fi redeschise restaurantele, tot cu măsuri speciale.

Teatrul National BucurestiFoto: TNB

Anunțul făcut de Iohannis în conferință de presă, legat de redeschiderea teatrelor, cinematografelor și a restaurantelor:

  • "Pot să vă dau câteva informații noi. Sunt două domenii în care consider că este important să se reia activitatea atât cât se poate în condiții de siguranță. Primul sector, la care țin foarte mult, e zona culturală. Teatrele și cinematografele se vor putea deschide probabil din 1 septembrie, în condiții speciale de siguranță, cu locuri libere între spectatori, cu mască, cu respectarea condițiilor care vor fi stabilite. Dar cred că e important ca acolo unde condițiile permit să se reia actul de cultură. Ce am fi fără cultură?
  • Al doilea sector în suferință, și unde e bine să se reia activitatea unde se poate, e sectorul HORECA; în special funcționarea restaurantelor în interior. Vremea se răcește, după un timp nu se vor mai putea folosi terasele.
  • După 1 septembrie, în anumite condiții restaurantele se pot deschide în interior. Nu vor putea fi folosite toate mesele. Specialiștii vor stabili probabil mâine un prag care decide riscul de infectare și unde va fi depășit se va restricționa funcționarea restaurantelor în interior. Cred că aceste două sectoare sunt importante, cred că după ce am învățat cum să ne comportăm în pandemie putem face acest pas. Evident nu ne întoarcem la normalitate, se vor respecta regulile, normele, dar e bine să se reia funcționarea unde e posibil".