Șeful Direcției Generale Anticorupție, Cătălin Ioniță, eliberat din funcție după ce a rămas fără acces la informaţii clasificate

de I.H.     HotNews.ro
Miercuri, 26 august 2020, 13:21 Actualitate | Esenţial


Catalin Ionita
Foto: Directia Generala Anticoruptie
Șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne, Cătălin Ioniță, a fost eliberat din funcţie, întrucât nu mai deţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), necesară exercitării funcţiei, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit MAI, directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie a fost eliberat din funcţie, întrucât nu mai deţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, necesară exercitării funcţiei.

În prezent, ofiţerul este pus la dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuţii profesionale.

Neavând certificat ORNISS și fiind pus la dispoziție, există posibilitatea ca, în lipsa găsirii unui post de conducere adecvat, acesta să fie trecut în rezervă, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale. Avizul ORNISS permite accesul la informațiile clasificate, iar fără acesta este practic imposibil accesul la un post de răspundere în MAI.

Conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie este asigurată, conform atribuţiilor din fişa postului, de către adjuncţii acestei structuri, precizează MAI.

Cătălin Ioniță a condus și Poliția Română. A fost numit în ianuarie 2018, după demiterea Bodgan Despescu, în urma scandalului legat de polițistul de la Brigada Rutieră a Capitalei Eugen Stan, acuzat de agresarea sexuală a unor copii și femei.

Cătălin Ioniță a invocat motive personale, iar o zi mai târziu a fost chemat la audieri la DNA.

În 27 iunie 2018, DNA a anunţat că fostul şef al Poliţiei Române Cătălin Ioniţă este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii, în formă continuată în legătură cu deținerea unui teren la marginea Bucureștiului.

"Suspectul Ioniţă Alexandru-Cătălin, în perioada 2009 – 2010 când îndeplinea funcţia de şef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti, a pretins de la suspecta Dinu Petruţa (persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 18 hectare, în localitatea Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov) cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare din suprafaţa respectivă, promiţând în schimb că îi va determina pe funcţionarii publici cu atribuţii în acest sens să urgenteze finalizarea procedurii de punere în posesie”, anunța DNA la acea vreme.

În septembrie 2019, DNA a anunțat că dosarul a fost clasat pentru trafic de influență, pe motiv că fapta nu există. În schimb, partea din dosar legată de fals în declarații a fost declinată la Parchetul Curtii de Apel, după ce Cătălin Ioniță ar fi menționat în declarația de avere din 2018 o suprafață de zece ori mai mică decat deținea in realitate. Chestorul a susținut că este vorba despre o greșeală de redactare.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7939 vizualizari

  • +8 (10 voturi)    
    Nicio zi fara coruptie la stiri... justitie nimic? (Miercuri, 26 august 2020, 13:41)

    UnOarecare [utilizator]

    Statistic pare imposibil sa fie numai sfinti...si daca justitia e corupta incet incet se duce dracu`toata sandramaua.
  • +9 (9 voturi)    
    Vaaai, sarmanul... (Miercuri, 26 august 2020, 13:56)

    Tommy Bahama [utilizator]

    A ramas pe drumuri de la atata birocratie...
  • +10 (14 voturi)    
    Cred că nu fără un motiv temeinic. (Miercuri, 26 august 2020, 14:12)

    Rescator [utilizator]

    Individul era probabil o cârtiță a interlopilor ,sau și
    mai grav,un om al unor servicii secrete străine și
    veșnic*prietene*.Banul bată-l vina!?
  • +2 (8 voturi)    
    ...oare există suspiciuni de abuz, ori pentru coru (Miercuri, 26 august 2020, 14:23)

    baligosul [utilizator]

    Un mare șef de la poliție, cu funcție pe la Anti Corupție este suspect că a cam abuzat...
    Ei, la Moscova ar fi fost o anchetă discretă și eficientă, iar responsabilul vinovat de corupție, era invitat la Lefortovo, ,,condus" la un subsol, legat delicat la ochi cu o cîrpă neagră,nu neapărat nespălată, galonatul ar fi fost condus, condus, nu băgat, într-o cameră întunecoasă fără fereastră, ar fi fost invitat să îngenuncheze, i s-ar fi comunicat o decizie luată de sistem și rapid, i s-ar fi tras minim un glonț în ceafă...Că prestigiul instituției nu trebuie afectat...
    • +6 (6 voturi)    
      Daaa.... (Miercuri, 26 august 2020, 14:54)

      paulbutoi [utilizator] i-a raspuns lui baligosul

      Si la noi ii pedepseste Sistemul ...
      Rau de tot ...
      Omu' o sa primeasca o pensie speciala ...
      Doar vreo 20.000 de lei pe luna ...
      Si vedeti cata discretie ?
      Nu se spune nimic despre motivul pentru care sefu' nu mai are certificat ORNISS ...
      Drepturile omului , nene ...
      Pardon , infractorului ...
  • +2 (2 voturi)    
    ? (Miercuri, 26 august 2020, 14:51)

    sorvas [utilizator]

    tipul asta n-a jucat in The Dark Knight?
  • +4 (6 voturi)    
    ce sa mai adaug decat: (Miercuri, 26 august 2020, 15:01)

    alexman1 [utilizator]

    Alta poboada...
  • +1 (7 voturi)    
    Coruptia=Militia, Valea face Nimic! (Miercuri, 26 august 2020, 15:03)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Probabil ca va urma o trimitere in judecata.

    Valea e Mare Sinistrul Ia Interne.
    A fost prins de mafia sefimii din Politia Romana.
    Probabil bani.
    Daca nu cumva avea nevoie de bani pentru partid.

    Astăzi oricui milițian te-ai adresa cu o problema minora te va ejecta ca pe un gunoi.
    Din cauza de cumetrii la selectie.
    Milițienii sunt interesati doar de:
    - cine te protejeaza ca altceva nu-i intereseaza,
    - daca vine spaga si cat e!
    Pot da un wxenplu de neputință din Miltiia PH:
    - auto lovita la Kaufland dar după ce am sesizat Miliția Ploiesti au trecut 50 de zile si nu au raspuns la sesizare apoi ca nu pot identifica agresorul.
    Mai mult de atat nu m-am asteptat pentru ca atunci când am vazut fata ofiterilor de Miliție ma întrebam cat sa le dau spaga!
    Ca la proxeneți.
    Nu s-a descoperit agresorul dar eu am vazut agresorul (auto) pe cameră video.
    Toata Miliția e coruptă
    Velea - valea!
    Praf!
  • +4 (4 voturi)    
    Aveți perfectă dreptate. (Miercuri, 26 august 2020, 19:31)

    Rescator [utilizator]

    Și eu am pățit ceva aproape la fel.Pe milițieni îi
    doare în bască de cetățeni,stăpânii lor sunt interlopii.
    Murim cu dreptatea în mână,instituția numită
    Poliție trebuie desființată și reclădită de la zero.S-a
    mai întâmplat într-o țară.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by