În acest moment, "încă nu este cazul" redeschiderii restaurantelor în spaţiu închis, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Declarațiile au loc în contextul în care angajaţii din HoReCa au anunțat proteste, miercuri, între orele 17.00-18.00, în faţa restaurantelor şi a teraselor, pentru "a trage un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de persoane care muncesc în această industrie".

bucatarie restaurantFoto: Max Pixel
  • "În măsura în care vom vedea că avem o stabilizare a numărului de cazuri noi de la o zi la alta, cu tendinţă de scădere, putem să ne gândim, în conformitate cu nişte reguli care trebuie respectate, să putem deschide şi aceste restaurante. În acest moment încă nu este cazul", a declarat miercuri ministrul Sănătății, întrebat despre redeschiderea restaurantelor.

Protest anunțat de HoReCa

  • "Toți cei care lucrează în sau pentru industria HORECA pot participa la protestul de miercuri, pentru a trage împreună un semnal de alarmă asupra viitorului celor 400.000 de angajați din sector (...) Astfel, miercuri, între orele 17 şi 18 angajaţii HoReCa vor întrerupe vânzarea şi se vor poziţiona în faţa restaurantelor şi a teraselor cu pancarte, protestul urmând să respecte normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Protestului i se vor asocia şi partenerii industriei", au anunțat, pe Facebook, reprezentanții HoReCa.

De asemenea, organizaţia patronală Hora a transmis o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban, în care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la "efectele dezastruoase create de răspândirea virusului Covid-19 în industria ospitalităţii, efecte care se resimt în toată industria turismului la nivel mondial".

  • "Lipsa predictibilităţii din industria Horeca în climatul economic actual nu face decât să împingă pe marginea prăpastiei antreprenorii care astăzi au în derulare investiţii, responsabilităţi majore faţă de angajaţi, contracte de închiriere şi leasing, contracte cu clienţii externi, contracte de prestări servicii, contracte de servicii auxiliare, etc.
  • În ceea ce priveşte activitatea din alte ţări europene se poate observa că industria Horeca poate funcţiona. În afara României, toate ţările Comunităţii Europene au redeschis restaurantele (interior şi exterior) cu reglementări stricte, respectarea acestora fiind sub atenta supraveghere a statului, acesta reuşind astfel să menţină un număr mult mai mic de cazuri de îmbolnăvire faţă de România", spun reprezentanții Hora.