Un preot din Cluj a condiționat înmormântarea unei femei de achitarea unei taxe de 5.000 de lei, iar înaintea slujbei a cerut familiei să îi ceară scuze și să îi pupe mâinile, scena fiind filmată.

HotNews.roFoto: Hotnews

Este vorba despre Florin Parasca, asistent universitar la Facultatea de Teologie din Cluj, preot paroh în Tăuți, județul Cluj, scrie Foaia Transilvană.

"Nu încep slujba de înmormântare până când familia nu-şi cere iertare pentru modul urât în care s-a comportat cu mine în ultimele trei zile”, a spus preotul, potrivit imaginilor publicate de Foaia Transilvană.

Membrii familiei femeii decedate şi-au cerut scuze preotului, iar acesta le-a întins mâinile pentru a-i fi pupate, moment în care oamenii prezenţi la înmormântare au vociferat şi l-au apostrofat: "De ce v-aţi făcut preot?”.

Slujba funerară a fost oficiată de preot în mijlocul drumului. ”Decedata avea casa la 100 de metri de cimitir. Preotul nu a vrut să oficieze slujba nici la biserică și nici în curtea casei”, a spus un participant la funeralii.

Totul ar fi început de la faptul că preotul ar fi condiționat slujba de înmormântare de achitarea unei texe de 5.000 de lei, pentru ca femeia să fie înmormântată în cimitirul din Tăuți, unde are loc de veci, fiind îngropat acolo și soțul său.

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a anunțat luni că luat act de comportamentul "regretabil și smintitor” al preotului, care a produs "multă tulburare” în comunitate.

"Având în vedere repetatele hotărâri ale Sfântului Sinod care interzic cu desăvârșire condiționarea săvârșirii slujbei de înmormântare de plata vreunei taxe, preotul Florin Parasca a dat dovadă nu doar de lipsă de tact, ci și de nerespectarea hotărârilor forurilor bisericești superioare”, au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Clujului, citați de Mediafax.

Preotul a fost sancționat disciplinar de mitropolitul Andrei Andreicuț cu dojană arhierească, prima care se aplică gradual, să restituie suma plătită familiei îndoliate și să își ceară scuze public.

"Preotul a avut înainte o neînțelegere cu oamenii cărora le-a spus că taxa stabilită de consiliul parohial pentru locul de veci este de 5000 de lei, iar familia respectivă a considerat că este prea mult. Au plătit-o, relațiile au fost încordate înainte de înmormântare. Preotul i-a pus pe oameni să își ceară scuze public și să-i sărute mâna. Au fost vociferări, discuții”, a explicat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Bogdan Ivanov.